Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași organizează la Palatul Culturii, în perioada 3 – 30 noiembrie 2022, expoziția „Retrospectiva” Felix Aftene.

„Retrospectiva” aduce, în context autobiografic, trei coordonate ale activității plasticianului Felix Aftene – Copilăria, Tinerețea și Prezentul: „Pentru mine, o jumătate de secol reprezintă și o bornă: aici se produce asumarea totală a anilor anteriori, cu tot ce am acumulat, de aici se creează un alt început, o altă etapă”.

Originar din Vaslui, Felix Aftene (n. 1972) este stabilit la Iași și are o activitate artistică susținută, pe plan național și internațional, abordând domenii precum pictură, sculptură, pictură murală, noile media. A absolvit Academia de Arte „George Enescu“ din Iași (1996), secția Pictură murală, clasa profesorului Dimitrie Gavrilean. Din anul 2013, este președinte al Filialei Iași a Uniunii Artiștilor Plastici din România. În 2016, a obținut doctoratul la Universitatea Națională de Arte „George Enescu“ din Iași, cu o lucrare dedicată artelor vizuale contemporane.

Artistul are în portofoliu peste 40 de expoziții personale, organizate în spații muzeale sau galerii de artă din România, Austria, SUA, Marea Britanie, Grecia, Germania, Elveția, Franța, Italia, Spania, Canada, Danemarca, Ungaria, Israel, Republica Moldova. Activitatea sa a fost răsplătită cu numeroase premii și distincții pe plan național și internațional, în anul 2016 primind Premiul Național pentru Pictură al UAP România.

Vernisajul va avea loc joi, 3 noiembrie 2022, începând cu ora 18.00, în spațiile Muzeului de Artă de la Palatul Culturii. Expoziția va fi prezentată de dr. Maria Bilașevschi, critic de artă.