În perioada 17.08. – 10.09.2022 Muzeul de Artă Vizuală din Galați vă invită la vizionarea expoziției personale Prezențe-absențe. Florin Stoiciu. Cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, în data de 10 septembrie la ora 12.00, va avea loc finisajul expoziției, în prezența artistului.

Lucrările ce compun selecția și definesc expoziția evocă o conjunctură inedită, neașteptat de extinsă în timp. Florin Stoiciu, ca fiecare dintre noi, trăiește această realitate neprevăzută și redă experiența proprie prin filtre atât artistice, cât și umane, intelectual-analitice. În noul context social, caracterizat de constrângeri și limitări, artistul ține să imortalizeze o amprentă a fiecărei zile, prin ceea ce devine un jurnal în imagini – directe, indirecte, interioare, realeꓽ compoziții complexe cu detalii vizibile până în planurile cele mai îndepărtate, ce înfățișează perspective multiple ale realității; mesaje, cugetări materializate prin instrumentul clarității esenței gândului, în care rezultatul nu este nici mai mult, nici mai puțin decât descrierea necesară. În cazul ultimeI ipostaze se recurge la o fragmentare în diverse aspecte ale aceleiași idei de fond, ce nu este completă altfel, decât prin realizarea unui număr minim de reprezentări ale variațiilor ei.

Prin acest exercițiu dus la bun sfârșit artistul expune și narează clar, în multitudinea fațetelor sale, propriul punct de vedere și ceea ce a experimentat în urma celor mai bine de doi ani de pandemie, de la început până în prezentul în care am asimilat-o, aceasta transformându-se în normalitate, cotidian.
Dată fiind tehnica de realizare – pix pe hârtie, desen printat digital aplicat pe pânză – Florin Stoiciu parcurge fiecare gând, ce rămâne ca mărturie, inițial ca și conștientizare, iar ulterior ca proces de reanaliză, retrăire a unei reflecții ce marchează o zi. Dacă totalitatea schițelor acestui proiect însumează un număr de zile, prin transpunerea și transformarea acestora pe un alt suport artistul a retrăit, în funcție de caz, tot atâtea momente.

Autorul invită publicul la deschiderea către interpretare, reinterpretare, însușire „Eu fac imaginea, dumneavoastră vă creați povestea!”

Artistul Florin Stoiciu este membru din 1993 al Uniunii Artiștilor Plastici, doctor în Arte Vizuale, conferențiar la Universitatea Națională de Arte din București și profesor al Facultății de Arte din cadrul Universității „Ovidius” (Constanța).

Mădălina Ionașcu – curatorul expoziției, muzeograf 

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.