Mihai Țopescu reconstruiește la Volta Basel un pavilion românesc cu rădăcini identitare aducând în opera sa motive decorative din arta populară precum funia în torsadă și nodul – ambele motive se regăsesc și în arta universală. Să ne gândim doar că, încă din cele mai vechi timpuri funia a fost utilizată în construcții ca instrument de lucru. În antichitate, egiptenii foloseau funia cu 12 noduri echidistante pentru a construi unghiul drept. La nivel simbolic, funia este o spirală care indică aspirația către înălțimi, iar nodurile au semnificații magice. Funia cu noduri unește spațiul și timpul ceresc, cu spațiul și timpul terestru. Cu ajutorul funiei cu noduri ordinea cerească este restaurată pe pământ (de văzut cele două desene în cărbune Node 2 și Node 4).

Totodată să nu uităm de nodul gordian care desemnează, metaforic, o situaţie foarte complicată a cărei soluție nu-i ușor de găsit. Originea acestei expresii se află într-o legendă despre Împăratul Alexandru Macedon. În 333 î.Hr., Alexandru cel Mare intră în Gordium, ajungând la nodul gordian. Conform unei legende locale, cine ar fi reușit să deznoade complicatul nod ar  fi cucerit Asia, ceea ce s-a și întâmplat. Dintr-o singură lovitură de sabie, Alexandru Macedon taie nodul, reuşind astfel să-l desfacă. Există interpretări conform cărora nodul gordian ar fi de fapt o monogramă păstrată de preoții și preotesele din Gordium. În The Greek Myths (1960), eseistul Robert Graves sugerează că sub această monogramă ar fi fost transmis mai departe, regilor din Frigia, numele lui Dionysus. 

De-a lungul timpului, expresia nodul gordian a fost folosită în literatură, teatru, psihologie etc. În Henric al V-lea, William Shakespeare vorbește despre dezlegarea nodului gordian. În lucrarea sa Arhetipurile inconștientului colectiv, Carl Gustav Jung specifică faptul că „Naturile puternice preferă să taie nodul gordian în loc să-l dezlege.”

Simbolistica funiei în torsadă este foarte vastă și poate fi explorată la nesfârșit, în articolul de față am ținut să punctez câteva aspecte importante ale acestei teme. Materialele din care Mihai Țopescu creează lucrările pendulează între fragilitatea cărbunelui și robustețea bronzului. Funiile răsucite alcătuiesc conglomerate cu substrat specific romanesc și convergențe din simbolistica universala.

Raluca Băloiu

MIHAI ȚOPESCU trăiește și lucrează la Târgu Jiu (Jud Gorj, România). Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, este absolvent al Facultății de Arte Ion Andreescu din Cluj Napoca, promoția 1981, elev al maestrului Mircea Spătaru.

Mai bine de trei decenii, Mihai Țopescu a modelat sticla, trecând lucrările sale prin incandescența cuptorului. El a transpus citate culturale sau fragmente din realitatea imediată pe care le-a ilustrat asemenea unor scene cu încărcătură simbolică. Imagini-cheie care elimină narativul sunt lăsate la îndemâna spectatorului pentru a fi descifrate.

În ultimii ani, Mihai Țopescu și-a îndreptat atenția către sculptura in situ și land art. Poate că acum, mai mult ca niciodată, opera lui a trecut spre zona conceptuală.

În momentul de față, o parte dintre lucrările sale se află expuse la Bienala de Artă de la Veneția, la Palazzo Bembo unde a expus și în 2015. Proiectele sale de land art au fost expuse în spații precum Château de Beloeil, în Belgia (în cadrul Festivalului de Artă Europalia, 2019), la sediul Institutului Cultural Român din Veneția, în Lisabona (2018) și la Cuhnia Palatelor Brâncovenești (Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia, 2018).

Lucrările lui Mihai Țopescu le găsim în muzee de artă din: Dusseldorf, Coburg, Germania; Albenga, Italia; Ebeltoft Danemarca; colecția Parlamentului European, Bruxelles; Praga, Cehia; Craiova, România și în colecții private. 

Artistul gorjean a avut expoziții personale în Franța; Italia; Germania; Belgia și Olanda. A participat la expoziții de grup la Bienala de artă de la Beijing, China; în Japonia, în Franța, Germania și Belgia.