ICR Stockhom susține, în perioada 26-29 mai 2022, participarea a două proiecte românești în cadrul Supermarket Independent Art Fair, un târg internaţional de artă care aduce în centrul atenției peste 60 de artiști și galerii de artă din toate colțurile lumii, în cadrul unei serii de evenimente ce includ prezentări, întâlniri, expoziţii şi performance-uri. La ediția de anul acesta a târgului, ICR Stockhlom susține două expoziții de grup aparținând grupului artistic ETAJ artist-run space din Bucureşti și centrului de artă Lateral Art Space din Cluj.

ETAJ este un artist-run space iniţiat în 2018, ce funcţionează precum un catalizator care vizează eficiența obiectului artistic contemporan în contextul local. Mai mulți artiști s-au grupat în ideea de a forma o celulă culturală. Obiectivele principale ETAJ sunt axate pe creșterea vizibilității artiștilor emergenți în căutare de soluții alternative pentru lansarea și etalarea publică a creației lor. Direcțiile estetice pe care și le propune ETAJ sunt eclectice, spontane și, de multe ori, experimentale. Există însă și elemente ordonatoare specifice precum caracterul in situ al lucrărilor expuse și concepute de artiștii promovați. Prin dezbaterea mecanismelor folosite de spaţiile independente gestionate şi curatoriate de artiştii vizuali, ETAJ va aborda teme precum aproprierea culturală, exotizarea şi globalizarea reflectate în arta contemporană. Expoziția din cadrul Supermarket Art Fair 2022 de la Stockholm face o ușoară referire la mecanismele pieței de artă, într-un fel care subliniază dihotomia Est-Vest, care apare adesea în timpul călătoriei ca prezență nomadă.  Artiştii expozanţi sunt: Radu Carnariu, Mircea Modreanu, Radu Pandele, Ilina Schileru, Andrei Tudoran, Ruxandra Tudoran, Ionuţ Zevideanu, Lucian Milea, Antonia Corduneanu şi Ana Cristina Toma. În 2021 grupul artistic ETAJ a reprezentat România la prima ediţie a târgului de artă Juxtapose Art Fair din Aarhus, Danemarca. Participări recente ale ETAJ la alte târguri de artă similare au fost la Budapest Art Market (2021) şi Hybrid Art Fair de la Madrid (2022).

Lateral ArtSpace este o platformă independentă de artă contemporană inițiată în aprilie 2012, în Cluj-Napoca, ca o platformă experimentală pentru artiști tineri și emergenți, care pune accent pe dialogul dintre artiștii locali și internaționali. Galeria își propune promovarea artiștilor români contemporani, precum și introducerea unor artiști internaționali către publicul românesc. Lateral ArtSpace asistă și promovează dezvoltarea de expoziții personale și proiecte de grup, împreună cu un program de evenimente care include performance, proiecții video, adunări publice, lansări de cărți/ reviste și discuții cu artiști. Pentru Supermarket 2022 Lateral ArtSpace îşi va concentra atenţia asupra unor artiști români care, pe lângă practica lor artistică, sunt și membri / fondatori ai altor inițiative artistice. Artiștii expozanți sunt: Ioan Grosu, Lucian Indrei, Monotremu (duo artistic format din artiștii Laura Boroteași Gabriel Boldiș), Cătălina Nistor; inițiativele artistice reprezentate de artiștii selectați, ce vor fi prezentate în cadrul proiectului sunt: Revista Maudit (inițiată deartistul Ioan Grosu), spațiul de proiecte Lateral ArtSpace (co-fondat de artistul Lucian Indrei), Minitremu (proiect inițiat de duo-ul Monotremu, facilitând accesul copiilor și tinerilor la arta contemporană, prin metode relevante și specifice vârstei, într-un mod ludic, interactiv și direct) și Ziarul de artă contemporană (co-fondat și finanțat de artista Cătălina Nistor din Cluj).

Vineri, 27 mai, de la ora 17:00, Lateral ArtSpace va participa la un panel de discuții, cu titlul Cum supreviețuiesc inițiativele artistice independente fără finanțare publică, alături de reprezentanții unor galerii din Suedia, SUA și Italia, în cadrul unui parteneriat al Supermarket cu IASPIS (International Artists Studio din Stockholm, program de rezidenţe artistice finanţat de guvernul suedez, menit să faciliteze un dialog creativ între artiştii vizuali din Suedia şi alte ţări).

Supermarket (Stockholm Independent Art Fair) este un târg internaţional de artă care pune accent pe întâlniri, prezentări şi expoziţii şi performance-uri, expozanţii fiind cu preponderenţă centre de artă şi galerii conduse de artişti. Iniţiat în 2006, târgul de artă este un spațiu dinamic care pune accent pe promovarea inițiativelor artistice independente și pe promovarea artiștilor tineri. În 2022 vor expune, la Stockholm, 65 de galerii din peste 20 de țări.

Lista participanților și programul târgului pot fi găsite în variantă online la: https://supermarketartfair.com/exhibitors-2022/ și https://supermarketartfair.com/talks-performance/

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.