Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud. Artisti expozanti Caius Rotaru ( 1969-2021) si Elena Ilash.
Vernisajul expozitiei are loc pe data de 19 mai, 2022, sala Borgo Prund.
Perioada de desfasurare: 19 mai- 9 iunie
Curator: dr. Alina Aldea
Expoziţia ÎnChipuiri, un proiect început înaintea trecerii în nefiinţă a artistului Caius Rotaru, a devenit astăzi, prin însuşi titlul generic pe care îl poartă şi denumit astfel de Caius, un posibil proiect anticipativ al evenimentelor ce urmau să vină. Astăzi, el există datorită invitaţiei pe care ne-a lansat-o înainte de marea sa călătorie, astăzi cel puțin pe Caius nu putem decât să ni-l „închipuim“.
Conceptul expoziţional gravitează în jurul reprezentării feminine, având-o ca protagonistă pe Elena, cea care i-a fost muză pentru ultimele lucrări realizate de Caius Rotaru şi (auto-)portretele realizate de Elena Ilash. Acest proiect a fost conturat uşor diferit într-o etapă iniţială, cei doi artişti – Caius Rotaru şi Elena Ilash – dorind o expunere plenară a portretului, realizat în diferite perioade ale creației lor. În urma evenimentelor ulterioare, am optat pentru o expoziţie cu un caracter intimist. Promotorul acestui eveniment creează premisele unui dialog cu Elena Ilash, care are un ecou dincolo de fiinţă, dincolo de materialitate.
ÎnChipuiri ar desemna așadar fantasme, plăsmuiri ale imaginaţiei care pot deveni obsesive sau In chipuri văzute ca forme de transpunere sau regăsire a propriei imagini (în multiplele ei ipostaze) sau ca forme sub impulsul inspiraţiei.
Aceste vizuini se împletesc între ele pentru că atât lucrările Elenei Ilash, cât şi ale lui Caius Rotaru au un puternic resort autoreferenţial. Adesea sunt autoportrete sau, în cazul în care nu sunt, sunt pe cale de a deveni. Cei doi artişti şi-au descoperit această preocupare comună, de valorizare şi expresivitate a temei portretului, care îşi are originea în îndepărtata istorie a artei, dar care îşi păstrează intrinsec unicitatea prin abordare, viziune şi interpretare. Portretul este văzut ca o oglindă a sufletului, ca o reflecţie a eu-lui, adesea codificat pentru cei ce privesc. Aceste portrete sau autoportrete poartă cu sine istorii personale ale duetelor iluzie-deziluzie, fericire-nefericire, uitare-amintire, credinţă- necredinţă şi mai poartă și iubire.
Caius şi Elena creează premisele unui dialog vizual, în care fie ei, fie noi ne auto-identificăm sau ne auto-proiectăm într-o imagine sau alta, aşa cum ni se întâmplă adesea cu un anume personaj literar.
O particularitate observată este relevată imperativ în conştiinţa noastră, în fond Elena și Caius nu povestesc despre altceva decât despre ceea ce fiecare dintre noi trăim sau visăm. Două scrisori care sunt concepute prin elemente recognoscibile fiecărui artist sunt puse în relaţie.
Corespondenţa începută cu ceva vreme în urmă avea, printre altele, ca subiect şi proiect expoziţia ÎnChipuiri. Comunicarea simbolică şi încifrată face ca mesajele să nu fie de această dată accesibile, fiecare găsind modul adecvat de comunicare adresat celuilalt prin elemente specifice creaţiei sale. În cazul lui Caius, cuvintele au fost substituite cu eboșoare, iar Elena foloseşte scrierea reinterpretată Braille. Decodificarea scrisorilor cred că este imposibilă acum, prin absenţa fizică a unuia dintre protagonişti.
Despre Caius:
O mărturie despre propria creație clarifică ca un ultimatum: „Poate că marile romane sunt mai pline de miez, cu mai multe cărări către final, în caietele de schițe. Se prea poate ca opera mea să fie lucrările de atelier, nu sculptura cu S mare din finalul vieţii.
Importantă și frumoasă îmi pare călătoria, nu destinația. E mai plină de neprevăzut, mai întortocheată și mai surprinzătoare prin turnurile pe care le capătă. E vorba în fapt de viața trăită din plin, nu de literatură-ficțiune sau artă plastică cu valoare estetică.“
Ideea majoră e descrisă simplu, Caius preţuia viața, dar care nu i-a fost favorabilă în cea mai mare parte: încărcată de strămutări, de abandon, de uitare; el a rămas fidel dezideratului că viața trebuie trăită! El s-a lăsat purtat de existenţă, privind-o drept un permanent proces în derulare unde timpul capătă contracţii sau, dimpotrivă, se dilată.
La o privire atentă a creaţiei sale, observăm această preocupare în sensul procesualității, al determinării unui punct iniţial, dar nu şi o finalitate. Parcursul său artistic este caracterizat de un profund umanism, de o cunoaştere intimă a valorilor acestuia. Caius Rotaru parcurge un traseu de recuperare a reprezentării figurii umane, pe care o plasează în diferitele sale ipostaze: de agonie şi de extaz. Portretele sale evocă întotdeauna oamenii care l-au înconjurat şi care l-au marcat în călătoria vieţii (aşa cum el însuși mărturiseşte), astfel încât reprezentările lui au o relaţie pe care o putem numi circumstanţial intimă. Prin intermediul lor, el se auto-proiectează şi se interpune, reprezentările devenind autoportrete, aşa cum se regăsesc cu precădere în Seria Himerelor. Acestea devin deci filtre de (proprie) cunoaştere şi izbăvire, în care autorul însuşi se transpune şi interpretează psihanalitic-vizual diferitele ipostaze ale agoniei sau ale (de)căderii.
Această serie de portrete realizate în marmură îl surprind în prima perioadă a retragerii sau a revenirii în Rusu de Sus în anul 2011 (aproximativ). Poate nu întâmplător în perioada exilului din Rusu de Sus creaţia lui Caius Rotaru începe
cu Himerele şi se încheie cu Elenele pe care le plasăm ca viziune şi abordare la polul opus, iar astăzi, la scurtă vreme după trecerea lui în nefiinţă, avem un alt ax de citire a procesualității creaţiei lui în timp. El rămane fidel unor teme şi proiecte în derulare, dar nu-şi refuză noi posibilităţi de explorare vizuală, care, aşa cum am amintit mai sus, au recondiţionat resorturi în zona emoţională.
Este pentru prima dată când artistul Caius Rotaru declară imperativ că are o „muză“. Nu a fost un creator inspirat de muze (deşi a iubit şi a fost iubit), ceea ce face ca această nouă şi inedită etapă a creaţiei lui să fie surprinzătoare. Este, mai presus de orice, o revendicare a ipostazei sale de creator romantic care îşi cere cumva tributul. Cea care îl inspiră este un om care îi împărtăşeşte pasiunea pentru artă şi creaţie, dar el este de asemenea cucerit
de expresivitatea portretului, de statuara ei prezență, de personalitate, de tot cea ce poate întruchipa o muză pentru un creator.
Poate nu întâmplător şi intuitiv a ales tema de reprezentare a figurii feminine înainte de tranziţia către nefiinţă, era singura neabordată (din punctul său de vedere), devenind imperioasă elaborarea în acest moment al existenţei sale. Această serie a fost întreruptă de dispariţia creatorului, mărturii fiind lucrările începute, eboșate, dar care sunt parcă în aşteptarea sculptorului Caius Rotaru. Suspendate între două lumi (real/ imaginar), ne îngăduie nouă privitorilor să găsim posibile şi infinite finalităţi.
Elenele, realizate din lemn, amintesc de crochiurile de mari dimensiuni ale autorului (unde se autoportretizează în 2014 aproximativ), prin supafeţe fragmentate, decupate, structuri de suprafaţă ascuţite, moi, şlefuite, desenate, sugerate.
Acestea pot fi asociate cu poeziile de tip Haiku, unde regăsim esenţa, vibraţia şi suflul proaspăt al inspiraţiei. Suprafeţele şi formele vibrante de factură expresionistă vor să aducă un ultim elogiu vieţii, însă nu-și putea găsi elocința decât in portretizarea unei figuri feminine.
Alina Aldea
INterludiul
Întotdeauna mi-au plăcut portretele. Mereu m-am aplecat asupra lor într-un exercițiu de observare, de studiere, de reprezentare. Am considerat că într-un fel sunt hărți ale individului, amprente ale ființării umane. Sunt rod ale unei atente-cercetări îmbinată cu o transcendere, cu acea înțelegere și transpunere a unui chip dincolo de simpla sa apariție.
Asemeni unui interludiu s-a constituit contribuția mea în acest proiect și s-a creat seria de portrete feminine. Inițial ceea ce am constituit, formele, au fost denumite “Heads In My Head”, dar când trebuia să vorbesc despre ele le denumeam simplu, fetele mele. O serie de lucrări începută cu 10 ani în urmă, experimente în ceară, modelate delicat în materia predilect preferată pentru ele. Apoi metalul a descifrat amprenta inițială și a luat locul transpunerii prin imortalizarea expresiei. Am ales să pictez bronzurile și astfel ele au devenit chipuri, fețe, portrete de expresie. Forme imaginate. Jocul cu ele, de asemenea, le-au transformat în altceva-în altcineva, devenite astfel în urma zgârierii, apăsării, amprentării și deformării. Le-am condus către o notă barocă sau grotescă, ori către iconic sau nimic din toate acestea, doar experimente.
Viziunilor inițiale li s-au adăugat o substanțială liniște, imensă, ca un proces de imersie în perioada incubării.
În această așteptare se întâmplă foarte multe, mai puțin partea sa esențială -debordarea. O astfel de poveste în formă, se închide numai dacă e privită. Tăcerea, așteptarea și configurarea au însemnat un substrat fară limite. În acest tip de experiment cursivitatea vocii interioare nu debordează nici ea, ci se potrivește cu forma dată și descrisă, dar criptată. E modalitatea, modul meditativ pe care îl impune citirea expresiei. E ca și când ai merge pe propriile urme, privind în față. Și da, a fost un moment în care alături de Caius Rotaru am privit în față și am imaginat un univers al figurilor cioplite și modelate într-o materie ideală, cea a unui viitor care să o conțină și să o arate.
Colaborarea noastră a început o dată cu discuțiile despre artă, inspirație și viață. Însă chiar viața a ales să continuăm cursul oferit de ea altfel, un dialog început într-un fel să se finalizeze și să aibă o ÎntruChipare în alt fel. Cumva axele erau trasate, drumul era croit, trebuia doar urmat, într-un curs dat de destin. Dar însăși destinul a vrut altfel pentru noi. Acum mă aflu în acest punct în care noi nu mai putem sta față în față, dar putem să lăsăm lucrările astfel să se privească, să se oglindească unele în altele, să descrie o poveste începută într-o notă a unei nespuse confesiuni. Culminarea proiectului o reprezintă cele două scrisori- statement despre un stadiu de stare și de emoție trăită, împărtășită, despre consemnarea unor autentice trăiri.
Elena Ilash

Recent Comments