Expoziția de pictură contemporană „Incantaţii” / „Incanti”, semnată de artistul Vasile Sarca, va fi deschisă publicului, în perioada 3–17 martie 2022, în Galeria Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, vernisajul urmând a avea loc joi, 3 martie 2022, la ora 16.00.

Expoziţia vizează aducerea în circuitul public internaţional a unor creaţii reprezentative de artă contemporană ale artiştilor români, urmărind expunerea operelor care îi individualizează pe aceştia în panorama artelor plastice europene din ultimele trei decenii. Lucrările expuse constituie totodată creaţii ce dovedesc asimilarea tradiţiei unor maeştri care s-au impus în arta contemporană românească din a doua jumătate a secolului XX prin limbajul modern, sapienţa compoziţională şi exuberanţa cromatică, inspirând abordări estetice ce au condus la opere ca cele de faţă, a căror expresivitate îndreptăţeşte promovarea într-un mediu cultural deopotrivă exigent, diversificat şi receptiv ca cel italian. Expoziţia contribuie la promovarea artei contemporane româneşti pe plan internaţional, a creaţiei originale ce a găsit în Vasile Sarcă un autor care parcurge cu succes calea deschisă de artişti caIon Alin Gheorghiu (1929–2001), Constantin Piliuţă (1929–2003), Ion Octavian Penda (1956–2011), Viorel Mărginean (1933–2022), Teodor Buzu (n. 1960). Lucrările lui Vasile Sarcă reliefează o imaginaţie cromatică ce creează, atât în compoziţia peisagistică, cât şi în natura statică, o strategie de construcţie a imaginii prin recursul la abstract şi la geometria formei. Lirismul culorilor, exuberanţă cromatică exprimată într-o multitudine de nuanţe, pun în lumină un autor contemporan al cărui talent s-a şlefuit prin truda neobosită ce i-a îngăduit să-şi pună în valoare viziunea artistică, iniţial sub bagheta maeştrilor săi, cei care i-au insuflat pasiunea de a transpune pe pânză formele şi codificările abstracte ale temelor abordate, fructificând astfel trăsăturile percepţiei vizuale a figurilor plane şi spaţiale, şi mai apoi inspirat de estetica cinetismului adaptată la abstracţia geometrică, care constituie forma cea mai pregnantă de exprimare şi astfel de individualizare a artistului în peisajul cultural naţional.

Vasile Sarcă s-a născut la 20 mai 1958 în Brăila. A absolvit Universitatea Politehnică din Bucureşti, promoţia 1984. S-a dedicat cu pasiune şi talent picturii de şevalet, mentori fiindu-i deopotrivă Viorel Mărginean, Ion Octavian Penda, Ion Alin Gheorghiu şi Constantin Piliuţă. Este membru al Filialei de Pictură Bucureşti a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Expoziţii personale: Praga (Republica Cehă), 2005; Bucureşti, 2007, 2011, 2014, 2018; Brăila, 2008; Veneţia (Italia), 2016; Viena (Austria), 2019. Expoziţii colective: Tabăra Internaţională de Creaţie Mraconia–Dubova «Ioan Mercea», 1996; Buşteni, 1999; Brăila, 2003–2022; Tabor (Republica Cehă), 2006; Galaţi, 2008; Bruxelles (Belgia), 2011; Bucureşti, 2006–2019; České Budějovice (Republica Cehă), 2015–2019; Sallingstadt (Austria), 2019, 2021; Kharkov (Ucraina), 2020; Písek (Republica Cehă), 2020; Viena (Austria), 2020; Chişinău, 2021; Iaşi, 2021; Nałęczów (Polonia), 2021; Volary (Republica Cehă), 2021.

«Vasile Sarcă […] este pedantul superior şi foarte serios dedicat pasiunii sale, pe care, privindu-i tablourile, aş numi-o fără ezitare vocaţie. […] El “îşi trăieşte” pictura. Refugiul în atelier îi este ca un fel de “fugă de-acasă” din copilărie, menită să-i conserve candoarea şi curiozitatea în faţa acestei mari provocări, sub imboldul căreia însăşi existenţa sa se defineşte şi se ordonează. Fiinţa lui exultă sub palpitul mereu viu şi sensibil al instinctului său coloristic – atributul infailibil al predestinării sale artistice. […] Prin ce se distinge pictura lui Sarcă, într-o ambianţă contemporană saturată altfel de tot felul de parade mimetice, ori dulcegării post-impresioniste, cel puţin în ceea ce priveşte peisagistica de inspiraţie bucolică? Aici, contribuţia lui este una meritorie, cu atât mai mult cu cât el nu şi-a propus nici un fel de abordare polemică a genului, şi nici vreun experiment epatant. Pur şi simplu, viziunea sa plastică s-a configurat la capătul unor tentative anterioare de individualizare prin compatibilizarea propriei sensibilităţi vizuale cu o anumită tendinţă existentă în mediile artistice actuale. Sarcă nu reproduce un cadru anume din natură. Peisajul lui este unul generic, redus la o perspectivă aeriană, foarte înaltă, de unde vizibile cu adevărat rămân numai ritmurile cromatice de dedesubt, sugerând civilizaţiile agreste într-un fermecător răsfăţ al luminii şi al vitalităţii botanice. Întinderi infinite de reiaje colorate închipuind parcele cultivate, într-o armonie de culori în acorduri complementare şi într-o rafinată vibraţie de nuanţe ale aceluiaşi ton; un peisaj, aşadar, realist, dar proiectat pe un ecran al fantezismului oniric. O formă de idealitate ce îi îngăduie pictorului rezoluţii plastice spectaculoase, evocând concentrarea imagistic-simbolică şi coloristică a păretarelor ţărăneşti, dar şi poezia perceperii memorial–nostalgice a unui anumit cuprins spiritual, numit îndeobşte de artist: “spaţiu mioritic”. Efectul vizual este viguros şi plin de savoare, cu atât mai atractiv cu cât pictorul prefiră printre reţeaua de reiaje colorate, efigia, generică la rândul ei, a unui sat patriarhal, întrezărit fantomatic şi miniatural ca un vestigiu paradisiac într-o lumină spectrală. O demonstraţie de sintetism şi picturalitate, ce aminteşte uneori de experienţele plastice (compoziţional vorbind) ale lui Constantin Dipşe şi, într-o oarecare măsură, de cele ale lui Viorel Mărginean» (Corneliu Antim, 2007).

«Vasile Sarcă orchestrează, simplu şi clar, ritmuri şi armonii între linii, culori şi forme. Cu linii segmentate în culori secundare – verde, violet, oranj – unduindu-se feminin, acoperă orizontal suprafeţe. În balansul mişcării, scapă vederii detalii ale unei realităţi cunoscute, transformând ceea ce părea un exerciţiu decorativ, în imaginea unui loc din pliurile căruia se ridică un abur colorat, uşor ca o respiraţie şi grăbit ca o pală de vânt. Treptat descoperi că spaţiul se insinuează în suprafaţă, că traseele liniare sunt picturale, iar conturul care le separă are relief. Dacă de la distanţă tablourile se definesc prin rigoare, datorită geometriei formelor, apărută ca efect al autocontrolului, cu cât te apropii şi poţi distinge pulsaţiile culorii înviorate de lumină, constaţi că imaginile, mai ales când acestea sunt naturi moarte, erup de sensibilitate. Cred că Vasile Sarcă pictează pentru că nu se poate resemna să rămână în limitele unei existenţe discrete când sensibilitatea lui nativă se cere eliberată» (Maria Stoica, 2011).

«Viziunea sa plastică pare orientată mai vizibil spre rigoarea arhitecturală a formelor, concomitent cu accentuarea sintaxelor modulare foarte flexibile prin care controlează dinamica vizuală a acestora. Şi în plan cromatic sunt sesizabile evoluţiile spre o simplificare a registrelor, paralel cu o distribuţie spaţială a câmpurilor de culoare, potrivit unui ritm lăuntric mai fluid şi, deopotrivă, mai atractiv prin evadarea din rigorismul desenului şi eliberarea fanteziei ludice. Aparent pictorul resuscitează tendinţe estetice generate în perioada modernismului european interbelic (referindu-ne, printre alţii, la construcţiile plastice ale unor Victor Vasarely şi Mark Rothko). Observaţia se raportează la compoziţiile picturale mai noi şi de mari dimensiuni […]. De fapt, rememorând creaţia de până în acest moment a artistului, Vasile Sarcă manifestă o plauzibilă continuitate a preocupărilor sale picturale, ce ni se relevă într-un chip consistent, rafinat elaborat şi convingător […]. Este vorba de o selecţie reprezentativă şi pedant controlată ce ne deconspiră energia morfologiilor plastice conţinute în ritmarea, deopotrivă sensibilă şi virilă, a formelor şi a ritmurilor lăuntrice ce induc în privitor un fel de freamăt teluric menit să declanşeze învăluitoare impresii senzoriale, dar şi un sensibil confort vizual. Desigur, binecunoscutele sale abordări peisagistice rămân dominanta tematică şi problematică în sens pictural, care l-au impus în ultimul deceniu conştiinţei publice. Promovează cu obstinaţie perspective amplă, monumentală, ca într-un survol la mare înălţime asupra tainicei şi fermecătoarei imagini a pământului cu toată bogăţia lui minerală, vegetală, habituală, ce pare să ofere privirilor noastre chipul inefabil al unui paradis nu chiar pierdut. Ceea ce leagă cele două tendinţe puse în evidenţă mai sus este armonia vivantă a ritmurilor sensibile, care îi animă viziunea plastică şi conferă strălucire şi fantezie cromatică paletei sale» (Corneliu Antim, 2014).

«Lucrările lui Vasile Sarcă amintesc de ferestrele de sticlă strălucitoare […]. Picturile, adesea redate triptic, care se contopesc într-o operă, arată peisaje din privirea unei păsări; uneori se derulează rânduri de dealuri ce provoacă perspectiva. Privite din lateral, caii sălbatici se plimbă spre privitor, dealurile s-au transformat în anatomii cinetice. Sentimentul de spaţiu şi libertate este păstrat. Câmpurile de culoare amintesc de veri luminoase cu culturi de porumb, floarea soarelui şi mac. Tectonica lui Sarcă, întreruptă de bariere cenuşii, ne arată interpretarea sa asupra peisajului autohton. […] Artistul nu creează doar o pictură multistrat, în inventar de culoare exploziv armonizat, ci pune în dialog prezentul şi trecutul, tradiţia şi modernitatea, natura şi arhitectura. […] Mentorii săi, Ion Alin Gheorghiu, Viorel Mărginean, Constantin Piliuţă, Ion Octavian Penda, Teodor Buzu l-au încurajat […] şi deşi a urmat o pregătire cvasi-academică, desen, teorie a culorilor, studii de obiect, Sarcă a ales calea abstractizării structurate. Influenţa lui Viorel Mărginean este vizibilă în structura peisajelor, precum şi asemănarea, mai ales în dealurile rulante ale peisagisticii, cu mozaicurile pictorului Anton Lehmden. […] Focusul artistului este structura, care permite determinarea stării obiectului. Metoda structuralistă înţelege obiectele ca lucruri care există mai întâi prin clasificarea lor în structuri. În esenţă, aceste structuri sunt modelate de convenţiile şi tradiţiile de acces la lume. Ele explică modul în care obiectele se formează, se transformă. Vasile Sarcă provine din Brăila, un oraş port situat la sud-est de Dunăre. Mihail Sebastian, celebrul scriitor care a povestit în jurnalele sale despre persecuţia evreilor din Bucureşti, a venit de la Brăila, precum compozitorii George Grigoriu şi Fred Popovici. Impactul acestui oraş vibrant şi diversificat, locuit de români, greci, ruşi, maghiari, germani, turci, macedoneni şi italieni, pare să fi încurajat creativitatea, deschizându-i orizonturi. Jocul dintre cultură şi natură, luxurianta Deltă a Dunării şi diversitatea culturală a oraşului port Brăila l-au modelat pe Sarcă şi, probabil, sunt rădăcinile pe care se întemeiază demersul său universal. Acesta este probabil motivul pentru care găseşte dificilă clasificarea sau fixarea într-o direcţie. Agil ca suprafeţele lucrărilor sale, Sarcă îşi transformă viziunile cu plăcere în pictură […]» (Denise Parizek, 2019).

«Opţiunea pentru creaţia plastică este una intensă, covârşitoare, determinantă. Vasile Sarcă şi-a construit creaţia, de la prima tuşă pe pânză, până la simeza de prestigiu, din admiraţia pentru marii artişti ai ultimilor ani şi din strădania susţinută în tumultul atelierului şi în liniştea trăirii citadine. Este creaţie, nu evadare şi nici simulare. Cu toate cele ale picturii, artistul construieşte, temeinic şi riguros, un discurs plastic plin de culoare şi vibraţie» (Marius Tiţa).

«Vasile Sarcă este un creator, în care culoarea exultă precum substanţa sanguinală în labirintul unui trup. Este exponentul unui tip de artisticitate, care rezumă, miraculos şi cuceritor de simplu, ethosul unui popor, născut la confluenţa dintre Orient şi Occident. European prin aleasă obârşie şi modern prin expresie şi sensibilitate plastică, cu o cumpănită aplecare spre perpetuarea, în propriul gest creator, a valorilor umane tradiţionale» (Corneliu Antim).

În conformitate cu normele legale în vigoare în Italia, pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID–19, accesul în Galeria Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia este permis doar persoanelor care deţin un Certificat Verde (Super Green Pass) emis în urma vaccinării împotriva SARS-CoV-2 cu schema completă de vaccinare sau a vindecării după trecerea prin boala provocată de virusul SARS-CoV-2; de asemenea, este obligatorie purtarea măştii FFP2, ca şi respectarea normelor de distanţare socială. Expoziţia se înscrie în seria anuală a rodnicelor şi durabilelor colaborări ale Institutului cu filialele centrale şi judeţene ale Uniunii Artiştilor Plastici din România, fiind menită să promoveze arta contemporană românească într-unul dintre oraşele culturale europene ce constituie, prin numărul deosebit de ridicat de vizitatori ce vizionează expoziţiile din muzeele şi galeriile de artă din urbe, o poartă deschisă către întreaga lume, o uriaşă simeză pe care operele artiştilor contemporani rezonează cu sensibilitatea estetică a publicului internaţional.

Expoziția de pictură contemporană „Incantaţii” / „Incanti”, semnată de artistul Vasile Sarca, va fi deschisă publicului, în perioada 3–17 martie 2022, în Galeria Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, vernisajul urmând a avea loc joi, 3 martie 2022, la ora 16.00.

Expoziţia vizează aducerea în circuitul public internaţional a unor creaţii reprezentative de artă contemporană ale artiştilor români, urmărind expunerea operelor care îi individualizează pe aceştia în panorama artelor plastice europene din ultimele trei decenii. Lucrările expuse constituie totodată creaţii ce dovedesc asimilarea tradiţiei unor maeştri care s-au impus în arta contemporană românească din a doua jumătate a secolului XX prin limbajul modern, sapienţa compoziţională şi exuberanţa cromatică, inspirând abordări estetice ce au condus la opere ca cele de faţă, a căror expresivitate îndreptăţeşte promovarea într-un mediu cultural deopotrivă exigent, diversificat şi receptiv ca cel italian. Expoziţia contribuie la promovarea artei contemporane româneşti pe plan internaţional, a creaţiei originale ce a găsit în Vasile Sarcă un autor care parcurge cu succes calea deschisă de artişti caIon Alin Gheorghiu (1929–2001), Constantin Piliuţă (1929–2003), Ion Octavian Penda (1956–2011), Viorel Mărginean (1933–2022), Teodor Buzu (n. 1960). Lucrările lui Vasile Sarcă reliefează o imaginaţie cromatică ce creează, atât în compoziţia peisagistică, cât şi în natura statică, o strategie de construcţie a imaginii prin recursul la abstract şi la geometria formei. Lirismul culorilor, exuberanţă cromatică exprimată într-o multitudine de nuanţe, pun în lumină un autor contemporan al cărui talent s-a şlefuit prin truda neobosită ce i-a îngăduit să-şi pună în valoare viziunea artistică, iniţial sub bagheta maeştrilor săi, cei care i-au insuflat pasiunea de a transpune pe pânză formele şi codificările abstracte ale temelor abordate, fructificând astfel trăsăturile percepţiei vizuale a figurilor plane şi spaţiale, şi mai apoi inspirat de estetica cinetismului adaptată la abstracţia geometrică, care constituie forma cea mai pregnantă de exprimare şi astfel de individualizare a artistului în peisajul cultural naţional.

Vasile Sarcă s-a născut la 20 mai 1958 în Brăila. A absolvit Universitatea Politehnică din Bucureşti, promoţia 1984. S-a dedicat cu pasiune şi talent picturii de şevalet, mentori fiindu-i deopotrivă Viorel Mărginean, Ion Octavian Penda, Ion Alin Gheorghiu şi Constantin Piliuţă. Este membru al Filialei de Pictură Bucureşti a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Expoziţii personale: Praga (Republica Cehă), 2005; Bucureşti, 2007, 2011, 2014, 2018; Brăila, 2008; Veneţia (Italia), 2016; Viena (Austria), 2019. Expoziţii colective: Tabăra Internaţională de Creaţie Mraconia–Dubova «Ioan Mercea», 1996; Buşteni, 1999; Brăila, 2003–2022; Tabor (Republica Cehă), 2006; Galaţi, 2008; Bruxelles (Belgia), 2011; Bucureşti, 2006–2019; České Budějovice (Republica Cehă), 2015–2019; Sallingstadt (Austria), 2019, 2021; Kharkov (Ucraina), 2020; Písek (Republica Cehă), 2020; Viena (Austria), 2020; Chişinău, 2021; Iaşi, 2021; Nałęczów (Polonia), 2021; Volary (Republica Cehă), 2021.

«Vasile Sarcă […] este pedantul superior şi foarte serios dedicat pasiunii sale, pe care, privindu-i tablourile, aş numi-o fără ezitare vocaţie. […] El “îşi trăieşte” pictura. Refugiul în atelier îi este ca un fel de “fugă de-acasă” din copilărie, menită să-i conserve candoarea şi curiozitatea în faţa acestei mari provocări, sub imboldul căreia însăşi existenţa sa se defineşte şi se ordonează. Fiinţa lui exultă sub palpitul mereu viu şi sensibil al instinctului său coloristic – atributul infailibil al predestinării sale artistice. […] Prin ce se distinge pictura lui Sarcă, într-o ambianţă contemporană saturată altfel de tot felul de parade mimetice, ori dulcegării post-impresioniste, cel puţin în ceea ce priveşte peisagistica de inspiraţie bucolică? Aici, contribuţia lui este una meritorie, cu atât mai mult cu cât el nu şi-a propus nici un fel de abordare polemică a genului, şi nici vreun experiment epatant. Pur şi simplu, viziunea sa plastică s-a configurat la capătul unor tentative anterioare de individualizare prin compatibilizarea propriei sensibilităţi vizuale cu o anumită tendinţă existentă în mediile artistice actuale. Sarcă nu reproduce un cadru anume din natură. Peisajul lui este unul generic, redus la o perspectivă aeriană, foarte înaltă, de unde vizibile cu adevărat rămân numai ritmurile cromatice de dedesubt, sugerând civilizaţiile agreste într-un fermecător răsfăţ al luminii şi al vitalităţii botanice. Întinderi infinite de reiaje colorate închipuind parcele cultivate, într-o armonie de culori în acorduri complementare şi într-o rafinată vibraţie de nuanţe ale aceluiaşi ton; un peisaj, aşadar, realist, dar proiectat pe un ecran al fantezismului oniric. O formă de idealitate ce îi îngăduie pictorului rezoluţii plastice spectaculoase, evocând concentrarea imagistic-simbolică şi coloristică a păretarelor ţărăneşti, dar şi poezia perceperii memorial–nostalgice a unui anumit cuprins spiritual, numit îndeobşte de artist: “spaţiu mioritic”. Efectul vizual este viguros şi plin de savoare, cu atât mai atractiv cu cât pictorul prefiră printre reţeaua de reiaje colorate, efigia, generică la rândul ei, a unui sat patriarhal, întrezărit fantomatic şi miniatural ca un vestigiu paradisiac într-o lumină spectrală. O demonstraţie de sintetism şi picturalitate, ce aminteşte uneori de experienţele plastice (compoziţional vorbind) ale lui Constantin Dipşe şi, într-o oarecare măsură, de cele ale lui Viorel Mărginean» (Corneliu Antim, 2007).

«Vasile Sarcă orchestrează, simplu şi clar, ritmuri şi armonii între linii, culori şi forme. Cu linii segmentate în culori secundare – verde, violet, oranj – unduindu-se feminin, acoperă orizontal suprafeţe. În balansul mişcării, scapă vederii detalii ale unei realităţi cunoscute, transformând ceea ce părea un exerciţiu decorativ, în imaginea unui loc din pliurile căruia se ridică un abur colorat, uşor ca o respiraţie şi grăbit ca o pală de vânt. Treptat descoperi că spaţiul se insinuează în suprafaţă, că traseele liniare sunt picturale, iar conturul care le separă are relief. Dacă de la distanţă tablourile se definesc prin rigoare, datorită geometriei formelor, apărută ca efect al autocontrolului, cu cât te apropii şi poţi distinge pulsaţiile culorii înviorate de lumină, constaţi că imaginile, mai ales când acestea sunt naturi moarte, erup de sensibilitate. Cred că Vasile Sarcă pictează pentru că nu se poate resemna să rămână în limitele unei existenţe discrete când sensibilitatea lui nativă se cere eliberată» (Maria Stoica, 2011).

«Viziunea sa plastică pare orientată mai vizibil spre rigoarea arhitecturală a formelor, concomitent cu accentuarea sintaxelor modulare foarte flexibile prin care controlează dinamica vizuală a acestora. Şi în plan cromatic sunt sesizabile evoluţiile spre o simplificare a registrelor, paralel cu o distribuţie spaţială a câmpurilor de culoare, potrivit unui ritm lăuntric mai fluid şi, deopotrivă, mai atractiv prin evadarea din rigorismul desenului şi eliberarea fanteziei ludice. Aparent pictorul resuscitează tendinţe estetice generate în perioada modernismului european interbelic (referindu-ne, printre alţii, la construcţiile plastice ale unor Victor Vasarely şi Mark Rothko). Observaţia se raportează la compoziţiile picturale mai noi şi de mari dimensiuni […]. De fapt, rememorând creaţia de până în acest moment a artistului, Vasile Sarcă manifestă o plauzibilă continuitate a preocupărilor sale picturale, ce ni se relevă într-un chip consistent, rafinat elaborat şi convingător […]. Este vorba de o selecţie reprezentativă şi pedant controlată ce ne deconspiră energia morfologiilor plastice conţinute în ritmarea, deopotrivă sensibilă şi virilă, a formelor şi a ritmurilor lăuntrice ce induc în privitor un fel de freamăt teluric menit să declanşeze învăluitoare impresii senzoriale, dar şi un sensibil confort vizual. Desigur, binecunoscutele sale abordări peisagistice rămân dominanta tematică şi problematică în sens pictural, care l-au impus în ultimul deceniu conştiinţei publice. Promovează cu obstinaţie perspective amplă, monumentală, ca într-un survol la mare înălţime asupra tainicei şi fermecătoarei imagini a pământului cu toată bogăţia lui minerală, vegetală, habituală, ce pare să ofere privirilor noastre chipul inefabil al unui paradis nu chiar pierdut. Ceea ce leagă cele două tendinţe puse în evidenţă mai sus este armonia vivantă a ritmurilor sensibile, care îi animă viziunea plastică şi conferă strălucire şi fantezie cromatică paletei sale» (Corneliu Antim, 2014).

«Lucrările lui Vasile Sarcă amintesc de ferestrele de sticlă strălucitoare […]. Picturile, adesea redate triptic, care se contopesc într-o operă, arată peisaje din privirea unei păsări; uneori se derulează rânduri de dealuri ce provoacă perspectiva. Privite din lateral, caii sălbatici se plimbă spre privitor, dealurile s-au transformat în anatomii cinetice. Sentimentul de spaţiu şi libertate este păstrat. Câmpurile de culoare amintesc de veri luminoase cu culturi de porumb, floarea soarelui şi mac. Tectonica lui Sarcă, întreruptă de bariere cenuşii, ne arată interpretarea sa asupra peisajului autohton. […] Artistul nu creează doar o pictură multistrat, în inventar de culoare exploziv armonizat, ci pune în dialog prezentul şi trecutul, tradiţia şi modernitatea, natura şi arhitectura. […] Mentorii săi, Ion Alin Gheorghiu, Viorel Mărginean, Constantin Piliuţă, Ion Octavian Penda, Teodor Buzu l-au încurajat […] şi deşi a urmat o pregătire cvasi-academică, desen, teorie a culorilor, studii de obiect, Sarcă a ales calea abstractizării structurate. Influenţa lui Viorel Mărginean este vizibilă în structura peisajelor, precum şi asemănarea, mai ales în dealurile rulante ale peisagisticii, cu mozaicurile pictorului Anton Lehmden. […] Focusul artistului este structura, care permite determinarea stării obiectului. Metoda structuralistă înţelege obiectele ca lucruri care există mai întâi prin clasificarea lor în structuri. În esenţă, aceste structuri sunt modelate de convenţiile şi tradiţiile de acces la lume. Ele explică modul în care obiectele se formează, se transformă. Vasile Sarcă provine din Brăila, un oraş port situat la sud-est de Dunăre. Mihail Sebastian, celebrul scriitor care a povestit în jurnalele sale despre persecuţia evreilor din Bucureşti, a venit de la Brăila, precum compozitorii George Grigoriu şi Fred Popovici. Impactul acestui oraş vibrant şi diversificat, locuit de români, greci, ruşi, maghiari, germani, turci, macedoneni şi italieni, pare să fi încurajat creativitatea, deschizându-i orizonturi. Jocul dintre cultură şi natură, luxurianta Deltă a Dunării şi diversitatea culturală a oraşului port Brăila l-au modelat pe Sarcă şi, probabil, sunt rădăcinile pe care se întemeiază demersul său universal. Acesta este probabil motivul pentru care găseşte dificilă clasificarea sau fixarea într-o direcţie. Agil ca suprafeţele lucrărilor sale, Sarcă îşi transformă viziunile cu plăcere în pictură […]» (Denise Parizek, 2019).

«Opţiunea pentru creaţia plastică este una intensă, covârşitoare, determinantă. Vasile Sarcă şi-a construit creaţia, de la prima tuşă pe pânză, până la simeza de prestigiu, din admiraţia pentru marii artişti ai ultimilor ani şi din strădania susţinută în tumultul atelierului şi în liniştea trăirii citadine. Este creaţie, nu evadare şi nici simulare. Cu toate cele ale picturii, artistul construieşte, temeinic şi riguros, un discurs plastic plin de culoare şi vibraţie» (Marius Tiţa).

«Vasile Sarcă este un creator, în care culoarea exultă precum substanţa sanguinală în labirintul unui trup. Este exponentul unui tip de artisticitate, care rezumă, miraculos şi cuceritor de simplu, ethosul unui popor, născut la confluenţa dintre Orient şi Occident. European prin aleasă obârşie şi modern prin expresie şi sensibilitate plastică, cu o cumpănită aplecare spre perpetuarea, în propriul gest creator, a valorilor umane tradiţionale» (Corneliu Antim).

În conformitate cu normele legale în vigoare în Italia, pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID–19, accesul în Galeria Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia este permis doar persoanelor care deţin un Certificat Verde (Super Green Pass) emis în urma vaccinării împotriva SARS-CoV-2 cu schema completă de vaccinare sau a vindecării după trecerea prin boala provocată de virusul SARS-CoV-2; de asemenea, este obligatorie purtarea măştii FFP2, ca şi respectarea normelor de distanţare socială. Expoziţia se înscrie în seria anuală a rodnicelor şi durabilelor colaborări ale Institutului cu filialele centrale şi judeţene ale Uniunii Artiştilor Plastici din România, fiind menită să promoveze arta contemporană românească într-unul dintre oraşele culturale europene ce constituie, prin numărul deosebit de ridicat de vizitatori ce vizionează expoziţiile din muzeele şi galeriile de artă din urbe, o poartă deschisă către întreaga lume, o uriaşă simeză pe care operele artiştilor contemporani rezonează cu sensibilitatea estetică a publicului internaţional.

Expoziția de pictură contemporană „Incantaţii” / „Incanti”, semnată de artistul Vasile Sarca, va fi deschisă publicului, în perioada 3–17 martie 2022, în Galeria Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, vernisajul urmând a avea loc joi, 3 martie 2022, la ora 16.00.

Expoziţia vizează aducerea în circuitul public internaţional a unor creaţii reprezentative de artă contemporană ale artiştilor români, urmărind expunerea operelor care îi individualizează pe aceştia în panorama artelor plastice europene din ultimele trei decenii. Lucrările expuse constituie totodată creaţii ce dovedesc asimilarea tradiţiei unor maeştri care s-au impus în arta contemporană românească din a doua jumătate a secolului XX prin limbajul modern, sapienţa compoziţională şi exuberanţa cromatică, inspirând abordări estetice ce au condus la opere ca cele de faţă, a căror expresivitate îndreptăţeşte promovarea într-un mediu cultural deopotrivă exigent, diversificat şi receptiv ca cel italian. Expoziţia contribuie la promovarea artei contemporane româneşti pe plan internaţional, a creaţiei originale ce a găsit în Vasile Sarcă un autor care parcurge cu succes calea deschisă de artişti caIon Alin Gheorghiu (1929–2001), Constantin Piliuţă (1929–2003), Ion Octavian Penda (1956–2011), Viorel Mărginean (1933–2022), Teodor Buzu (n. 1960). Lucrările lui Vasile Sarcă reliefează o imaginaţie cromatică ce creează, atât în compoziţia peisagistică, cât şi în natura statică, o strategie de construcţie a imaginii prin recursul la abstract şi la geometria formei. Lirismul culorilor, exuberanţă cromatică exprimată într-o multitudine de nuanţe, pun în lumină un autor contemporan al cărui talent s-a şlefuit prin truda neobosită ce i-a îngăduit să-şi pună în valoare viziunea artistică, iniţial sub bagheta maeştrilor săi, cei care i-au insuflat pasiunea de a transpune pe pânză formele şi codificările abstracte ale temelor abordate, fructificând astfel trăsăturile percepţiei vizuale a figurilor plane şi spaţiale, şi mai apoi inspirat de estetica cinetismului adaptată la abstracţia geometrică, care constituie forma cea mai pregnantă de exprimare şi astfel de individualizare a artistului în peisajul cultural naţional.

Vasile Sarcă s-a născut la 20 mai 1958 în Brăila. A absolvit Universitatea Politehnică din Bucureşti, promoţia 1984. S-a dedicat cu pasiune şi talent picturii de şevalet, mentori fiindu-i deopotrivă Viorel Mărginean, Ion Octavian Penda, Ion Alin Gheorghiu şi Constantin Piliuţă. Este membru al Filialei de Pictură Bucureşti a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Expoziţii personale: Praga (Republica Cehă), 2005; Bucureşti, 2007, 2011, 2014, 2018; Brăila, 2008; Veneţia (Italia), 2016; Viena (Austria), 2019. Expoziţii colective: Tabăra Internaţională de Creaţie Mraconia–Dubova «Ioan Mercea», 1996; Buşteni, 1999; Brăila, 2003–2022; Tabor (Republica Cehă), 2006; Galaţi, 2008; Bruxelles (Belgia), 2011; Bucureşti, 2006–2019; České Budějovice (Republica Cehă), 2015–2019; Sallingstadt (Austria), 2019, 2021; Kharkov (Ucraina), 2020; Písek (Republica Cehă), 2020; Viena (Austria), 2020; Chişinău, 2021; Iaşi, 2021; Nałęczów (Polonia), 2021; Volary (Republica Cehă), 2021.

«Vasile Sarcă […] este pedantul superior şi foarte serios dedicat pasiunii sale, pe care, privindu-i tablourile, aş numi-o fără ezitare vocaţie. […] El “îşi trăieşte” pictura. Refugiul în atelier îi este ca un fel de “fugă de-acasă” din copilărie, menită să-i conserve candoarea şi curiozitatea în faţa acestei mari provocări, sub imboldul căreia însăşi existenţa sa se defineşte şi se ordonează. Fiinţa lui exultă sub palpitul mereu viu şi sensibil al instinctului său coloristic – atributul infailibil al predestinării sale artistice. […] Prin ce se distinge pictura lui Sarcă, într-o ambianţă contemporană saturată altfel de tot felul de parade mimetice, ori dulcegării post-impresioniste, cel puţin în ceea ce priveşte peisagistica de inspiraţie bucolică? Aici, contribuţia lui este una meritorie, cu atât mai mult cu cât el nu şi-a propus nici un fel de abordare polemică a genului, şi nici vreun experiment epatant. Pur şi simplu, viziunea sa plastică s-a configurat la capătul unor tentative anterioare de individualizare prin compatibilizarea propriei sensibilităţi vizuale cu o anumită tendinţă existentă în mediile artistice actuale. Sarcă nu reproduce un cadru anume din natură. Peisajul lui este unul generic, redus la o perspectivă aeriană, foarte înaltă, de unde vizibile cu adevărat rămân numai ritmurile cromatice de dedesubt, sugerând civilizaţiile agreste într-un fermecător răsfăţ al luminii şi al vitalităţii botanice. Întinderi infinite de reiaje colorate închipuind parcele cultivate, într-o armonie de culori în acorduri complementare şi într-o rafinată vibraţie de nuanţe ale aceluiaşi ton; un peisaj, aşadar, realist, dar proiectat pe un ecran al fantezismului oniric. O formă de idealitate ce îi îngăduie pictorului rezoluţii plastice spectaculoase, evocând concentrarea imagistic-simbolică şi coloristică a păretarelor ţărăneşti, dar şi poezia perceperii memorial–nostalgice a unui anumit cuprins spiritual, numit îndeobşte de artist: “spaţiu mioritic”. Efectul vizual este viguros şi plin de savoare, cu atât mai atractiv cu cât pictorul prefiră printre reţeaua de reiaje colorate, efigia, generică la rândul ei, a unui sat patriarhal, întrezărit fantomatic şi miniatural ca un vestigiu paradisiac într-o lumină spectrală. O demonstraţie de sintetism şi picturalitate, ce aminteşte uneori de experienţele plastice (compoziţional vorbind) ale lui Constantin Dipşe şi, într-o oarecare măsură, de cele ale lui Viorel Mărginean» (Corneliu Antim, 2007).

«Vasile Sarcă orchestrează, simplu şi clar, ritmuri şi armonii între linii, culori şi forme. Cu linii segmentate în culori secundare – verde, violet, oranj – unduindu-se feminin, acoperă orizontal suprafeţe. În balansul mişcării, scapă vederii detalii ale unei realităţi cunoscute, transformând ceea ce părea un exerciţiu decorativ, în imaginea unui loc din pliurile căruia se ridică un abur colorat, uşor ca o respiraţie şi grăbit ca o pală de vânt. Treptat descoperi că spaţiul se insinuează în suprafaţă, că traseele liniare sunt picturale, iar conturul care le separă are relief. Dacă de la distanţă tablourile se definesc prin rigoare, datorită geometriei formelor, apărută ca efect al autocontrolului, cu cât te apropii şi poţi distinge pulsaţiile culorii înviorate de lumină, constaţi că imaginile, mai ales când acestea sunt naturi moarte, erup de sensibilitate. Cred că Vasile Sarcă pictează pentru că nu se poate resemna să rămână în limitele unei existenţe discrete când sensibilitatea lui nativă se cere eliberată» (Maria Stoica, 2011).

«Viziunea sa plastică pare orientată mai vizibil spre rigoarea arhitecturală a formelor, concomitent cu accentuarea sintaxelor modulare foarte flexibile prin care controlează dinamica vizuală a acestora. Şi în plan cromatic sunt sesizabile evoluţiile spre o simplificare a registrelor, paralel cu o distribuţie spaţială a câmpurilor de culoare, potrivit unui ritm lăuntric mai fluid şi, deopotrivă, mai atractiv prin evadarea din rigorismul desenului şi eliberarea fanteziei ludice. Aparent pictorul resuscitează tendinţe estetice generate în perioada modernismului european interbelic (referindu-ne, printre alţii, la construcţiile plastice ale unor Victor Vasarely şi Mark Rothko). Observaţia se raportează la compoziţiile picturale mai noi şi de mari dimensiuni […]. De fapt, rememorând creaţia de până în acest moment a artistului, Vasile Sarcă manifestă o plauzibilă continuitate a preocupărilor sale picturale, ce ni se relevă într-un chip consistent, rafinat elaborat şi convingător […]. Este vorba de o selecţie reprezentativă şi pedant controlată ce ne deconspiră energia morfologiilor plastice conţinute în ritmarea, deopotrivă sensibilă şi virilă, a formelor şi a ritmurilor lăuntrice ce induc în privitor un fel de freamăt teluric menit să declanşeze învăluitoare impresii senzoriale, dar şi un sensibil confort vizual. Desigur, binecunoscutele sale abordări peisagistice rămân dominanta tematică şi problematică în sens pictural, care l-au impus în ultimul deceniu conştiinţei publice. Promovează cu obstinaţie perspective amplă, monumentală, ca într-un survol la mare înălţime asupra tainicei şi fermecătoarei imagini a pământului cu toată bogăţia lui minerală, vegetală, habituală, ce pare să ofere privirilor noastre chipul inefabil al unui paradis nu chiar pierdut. Ceea ce leagă cele două tendinţe puse în evidenţă mai sus este armonia vivantă a ritmurilor sensibile, care îi animă viziunea plastică şi conferă strălucire şi fantezie cromatică paletei sale» (Corneliu Antim, 2014).

«Lucrările lui Vasile Sarcă amintesc de ferestrele de sticlă strălucitoare […]. Picturile, adesea redate triptic, care se contopesc într-o operă, arată peisaje din privirea unei păsări; uneori se derulează rânduri de dealuri ce provoacă perspectiva. Privite din lateral, caii sălbatici se plimbă spre privitor, dealurile s-au transformat în anatomii cinetice. Sentimentul de spaţiu şi libertate este păstrat. Câmpurile de culoare amintesc de veri luminoase cu culturi de porumb, floarea soarelui şi mac. Tectonica lui Sarcă, întreruptă de bariere cenuşii, ne arată interpretarea sa asupra peisajului autohton. […] Artistul nu creează doar o pictură multistrat, în inventar de culoare exploziv armonizat, ci pune în dialog prezentul şi trecutul, tradiţia şi modernitatea, natura şi arhitectura. […] Mentorii săi, Ion Alin Gheorghiu, Viorel Mărginean, Constantin Piliuţă, Ion Octavian Penda, Teodor Buzu l-au încurajat […] şi deşi a urmat o pregătire cvasi-academică, desen, teorie a culorilor, studii de obiect, Sarcă a ales calea abstractizării structurate. Influenţa lui Viorel Mărginean este vizibilă în structura peisajelor, precum şi asemănarea, mai ales în dealurile rulante ale peisagisticii, cu mozaicurile pictorului Anton Lehmden. […] Focusul artistului este structura, care permite determinarea stării obiectului. Metoda structuralistă înţelege obiectele ca lucruri care există mai întâi prin clasificarea lor în structuri. În esenţă, aceste structuri sunt modelate de convenţiile şi tradiţiile de acces la lume. Ele explică modul în care obiectele se formează, se transformă. Vasile Sarcă provine din Brăila, un oraş port situat la sud-est de Dunăre. Mihail Sebastian, celebrul scriitor care a povestit în jurnalele sale despre persecuţia evreilor din Bucureşti, a venit de la Brăila, precum compozitorii George Grigoriu şi Fred Popovici. Impactul acestui oraş vibrant şi diversificat, locuit de români, greci, ruşi, maghiari, germani, turci, macedoneni şi italieni, pare să fi încurajat creativitatea, deschizându-i orizonturi. Jocul dintre cultură şi natură, luxurianta Deltă a Dunării şi diversitatea culturală a oraşului port Brăila l-au modelat pe Sarcă şi, probabil, sunt rădăcinile pe care se întemeiază demersul său universal. Acesta este probabil motivul pentru care găseşte dificilă clasificarea sau fixarea într-o direcţie. Agil ca suprafeţele lucrărilor sale, Sarcă îşi transformă viziunile cu plăcere în pictură […]» (Denise Parizek, 2019).

«Opţiunea pentru creaţia plastică este una intensă, covârşitoare, determinantă. Vasile Sarcă şi-a construit creaţia, de la prima tuşă pe pânză, până la simeza de prestigiu, din admiraţia pentru marii artişti ai ultimilor ani şi din strădania susţinută în tumultul atelierului şi în liniştea trăirii citadine. Este creaţie, nu evadare şi nici simulare. Cu toate cele ale picturii, artistul construieşte, temeinic şi riguros, un discurs plastic plin de culoare şi vibraţie» (Marius Tiţa).

«Vasile Sarcă este un creator, în care culoarea exultă precum substanţa sanguinală în labirintul unui trup. Este exponentul unui tip de artisticitate, care rezumă, miraculos şi cuceritor de simplu, ethosul unui popor, născut la confluenţa dintre Orient şi Occident. European prin aleasă obârşie şi modern prin expresie şi sensibilitate plastică, cu o cumpănită aplecare spre perpetuarea, în propriul gest creator, a valorilor umane tradiţionale» (Corneliu Antim).

În conformitate cu normele legale în vigoare în Italia, pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID–19, accesul în Galeria Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia este permis doar persoanelor care deţin un Certificat Verde (Super Green Pass) emis în urma vaccinării împotriva SARS-CoV-2 cu schema completă de vaccinare sau a vindecării după trecerea prin boala provocată de virusul SARS-CoV-2; de asemenea, este obligatorie purtarea măştii FFP2, ca şi respectarea normelor de distanţare socială. Expoziţia se înscrie în seria anuală a rodnicelor şi durabilelor colaborări ale Institutului cu filialele centrale şi judeţene ale Uniunii Artiştilor Plastici din România, fiind menită să promoveze arta contemporană românească într-unul dintre oraşele culturale europene ce constituie, prin numărul deosebit de ridicat de vizitatori ce vizionează expoziţiile din muzeele şi galeriile de artă din urbe, o poartă deschisă către întreaga lume, o uriaşă simeză pe care operele artiştilor contemporani rezonează cu sensibilitatea estetică a publicului internaţional.