WE LIVE IN INTERESTING TIMES – Dragoș Pătrașcu
15 Februarie – 30 Martie 2022
Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași și Galeria Editurii Junimea din Iași au plăcerea de a vă invita să vizitați în perioada 15 Februarie – 30 Martie 2022 expoziția „WE LIVE IN INTERESTING TIMES” semnată de artistul vizual Dragoș Pătrașcu.
Continuând ideea de sinteză impusă încă de la început pentru acest spațiu expozițional, artistul ne propune un dialog cu o lucrare semnificativă expusă în Pavilionul Lituaniei la Bienala de la Veneția din 2019, intitulată „Sun & Sea” (lucrare distinsă cu „Leul de Aur”). Parafrazând tema Bienalei, titlul expoziției are semnificația unui dialog cu performance-ul artiștilor lituanieni.
„Atracția pe care am simțit-o față de „prestația” Lituaniei cred că se explică prin existența indubitabilă a unui areal comun de gândire care subliniază ideea de indiferență în fața unui sfârșit iminent, a unui „final surâzător” al umanității. WE LIVE IN INTERESTING TIMES își propune să dialogheze despre inconștientul colectiv, previziuni, experiențe și mentalități comune.”- Dragoș Pătrașcu
Galeria de Artă a Editurii JUNIMEA
Bulevardul Carol I, Parcul Copou, Iași

Recent Comments