Expoziția de grup JURNAL DE VIRUS se deschide la New York ca parte din proiectul OCCUPY #3—NETWORKS

Locație: Consulatul General al Greciei la New York

Durata: 9 februarie – 9 martie, 2022

Vernisaj: 9 februarie, 18.00

 

Jurnal de Virus

Un proiect inițiat de Dan Perjovschi și coordonat de Alina Andrei—cu asistența Anei Kun și a lui George Roșu—pentru Galeria White Cuib.

Varianta Jurnalui de Virus prezentată la New York a fost produsă de White Cuib și Muzeul de Artă Satu Mare.

Curatoare: Alina Andrei, Gloria Luca și Luciana Tămaș.

Proiectul OCCUPY #3—NETWORKS va fi expus la sediul Consulatului General al Greciei (vernisaj: 9 februarie, 2022, 18.00) și la cel al Consulatului General al Franței (vernisaj: 17 februarie, 2022, 18.30) din New York. Cele două expoziții vor fi deschise publicului timp de o lună. Din cauza restricțiilor impuse pe fondul pandemiei Covid-19, expozițiile vor putea fi vizitate doar cu programare. Înscrierile se pot face pe platforma Eventbrite, accesând link-ul: https://occupyproject3.eventbrite.com

Expoziția de grup Jurnal de Virus va putea fi vizitată într-una dintre cele două locații occupied la inițiativa artistei și curatoarei Eirini Linardaki.

Pentru itinerarea expoziției la New York, artistele Alina Andrei, Gloria Luca și Luciana Tămaș, participante în proiect încă din faza online a acestuia, au curatoriat prezența Jurnalului de Virus, care a fost adaptată audienței din NY. În cadrul proiectului OCCUPY #3—NETWORKS, acestea propun Jurnalul de Virus ca o rețea artistică informală, formată în urma primei carantine globale. În pofida incertitudinii care a lovit lumea artei pe timpul pandemiei, Jurnalul de Virus s-a transformat într-un proiect expozițional fizic, care ocupă/activează/intră în dialog cu diverse spații de artă datorită invitațiilor spontane și informale care evidențiază nevoia de cooperare transculturală. În plus, proiectul evidențiază importanța colaborării și a contribuțiilor individuale în beneficiul comunității.

Puteți afla mai multe detalii despre Occupy Art Project și rețelele invitate în acest an pe website-ul: https://www.occupyartproject.com/

Mai multe detalii despre Jurnal de Virus sunt, de asemenea, disponibile mai jos.

Jurnalul de Virus este un proiect expozițional itinerant apărut pe fondul incertitudinii generate de prima carantină globală, când Dan Perjovschi avea programat să facă o expoziție personală la Galeria White Cuib din Cluj-Napoca. Evenimentul inițial a fost amânat, plănuit a fi adaptat pentru ferestrele galeriei închise, apoi pe paginile de socializare ale galeriei, unde artistul l-a transformat rapid într-o oportunitate de a face vizibile o diversitate de voci în acel lockdown global cauzat de Covid-19.

Titlul generic al proiectului a fost folosit în mod intenționat pentru a include mai multe perspective asupra modului în care alții au relaționat cu carantina, impactul acesteia asupra lumii și reflecțiile lor despre modul în care un nou limbaj vizual ajusta realitatea. În ciuda restricțiilor de liberă circulație, precum și a impactului negativ asupra fragilei scene de artă românească, Jurnalul de Virus a devenit un spațiu comun imaterial pentru gândire și exprimare liberă, precum și un mod de solidarizare.

Jurnalul de Virus a fost o expoziție experimentală afișată online prin mai multe postări pe zi în primele nouă săptămâni de pandemie. În primele etape, Perjovschi și echipa galeriei au invitat treptat mai mulți artiști să se implice în proiect, devenind un efort colectiv. Peste 22 de artiști români și internaționali, plus artiști invitați, au fost implicați prin colaborări permanente în săptămânile de vârf. Timp de nouă săptămâni la rând, de dimineața până seara, prezența online a White Cuib a oferit publicului o gamă largă de interpretări, oferind în același timp artiștilor a căror activitate a fost afectată de pandemie ocazia de a intra într-o formă de dialog vizual cu voci îndepărtate în pofida izolării, incertitudinii și anxietății generate de criza sanitară.

Proiectul Jurnal de Virus a mai fost expus în cadrul Romanian Design Week (București, 2020), la ABM Confecciones art space (Madrid, 2021), Bienala Alb-Negru (Satu Mare, 2021), precum și la Borderline Art Space (Iași, 2021-2022).

Contribuitori permanenți:

Dan Perjovschi (RO), Ana Kun (RO), George Roşu (RO), Aldo Giannotti (AU), Olivier Hölzl (AU), Gloria Luca (SP), David Böhm & Jiří Franta (CZ), Cosmin Haiaş (RO), Răzvan Cornici (RO), Cathy Burghi (UY), Tudor Pătraşcu (RO), Benedek Levente (RO), Oana Lohan (FR), Cristian Răduţă (RO), Minitremu (RO), Bartha Sándor (HU), Restu Ratnaningtyas (IN), Marishka Soekarna (IN), Magdalena Pelmuş (RO), Luciana Tămaș (GE), Zara Alexandrova (GE), Zoran Georgiev (GE), Roberto Uribe Castro (GE), Alina Andrei (RO).

Invitați speciali (artiști, curatori, scriitori, fotografi etc.):

Dora García, Daniel García Andújar, Nedko Solakov, Miklos Onucsan, Hans D. Christ, Banu Cenetoglu, Lea Rasovszky, Beagles & Ramsay, Suzana Dan, Alex Bodea, Şerban Savu, Cristi Pogăcean, Tincuţa Marin, Takehito Koganezawa, Michele Bressan, Răzvan Botiş, Cătălina Nistor, Susanna Inglada, Alexandra Mocan, Dan Burzo, Silvia Amancei & Bogdan Armanu, Simion Cernica, Hortensia Mi Kafchin, Simona Nastac, Raimar Stange, Eduard Constantin, Mihai Iepure-Gorski, Isa Balog, Tuan Nini, Bartha József, Florin Arhire, Quentin Jouret, Tomáš Vaněk, Frank Bz, Ştefan Radu Crețu, Elena Vlădăreanu, Eirini Linardaki & Vincent Parisot, Dana Catona, Alina Marinescu, Cosmin Bumbuţ, Raphael Larre, Attila Kispál, Andrei Flocea (Minitremu), Alexandru Faur (Minitremu), Patrick Roussel, Andra Cati (Minitremu), Matei Rădulescu (Minitremu), Ovidiu Hrin, Tudor Mureşan (Minitremu), Alicia Crasiuc (Minitremu), Caterina Preda, Kispál Ágnes, Gergely Hory, Farid Fairuz, Diana Grigorescu (Minitremu), Sabina Aldea (Minitremu), Cătălina Neculai, Casandra Vidrighin, Daniela Pălimariu, Remus Ţiplea, Mischa Kuball, Gluklya Pershina, Szabolcs Kisspál, Andreea Mare (Minitremu), Naomi Bildea, Manuel Pelmuş, Rie Kawakami, Camelia Popescu, Andra Beligan (Minitremu), Larisa Cont (Minitremu), Daria Borsa (Minitremu), Natalia Marc (Minitremu), Mona Nicoară, Bogdan Georgescu, Bianca Mocan, Cristi Gașpar, Ciprian Ciuclea, Tudor Toader, Karolina Kubik, Cristina Gagiu, Cristian Alexa, Luchezar Boyadijev, Abel Rad & Laurenţiu Zbîrcea, Oana Tănase, Alexandru Solomon, Dăruieşte Viaţă, Vlad Brăteanu, Mihai Platică, Megan Dominescu, Nita Mocanu, Alex Mihăileanu, Trevor Yeung, Iulia Toma, Lavinia Creţu, Mihail Coşuleţu, Levente Kozma, Adreea Medar, Andreea Harabagiu, Emilian Mocanu, Ramona Chirica, Ioana Vreme Moser, Silviu Preda, Jaro Varga, Brent Birnbaum, Oberliht Association, Cristian Rusu, Dimitar Solakov, Simona Vilău, Bogdan Gârbovan, Andrei Pungovschi, Ion Barbu, Anca Benera & Arnold Estefan, Lucian Barbu, Krassimir Terziev, Joana Preda, Yuko Okumura, Delia Popa, Pravdoliub Ivanov, Milan Mikulastík, 3 137 Athens, Alexandru Munteanu, Ute Krafft, Isola Milano, Oliver Ressler, Squeak Carnwath, Eugen Palagub, Iuliana Vilsan, Saddo, Fani Zguro, Eliodor Moldovan, Tadija Janicic, Lucian Indrei, Iza Tarasewicz, Radu Carnariu, Andrei Dosa, Latifa Echakkh, Sorina Vazelina, Ada Stan, Oana Coșug, Andrei Pacea, Vlad Moraru, Diana Filimon, Dana & Eva Koťátková, Jadranka Kosorcic, Ivan Moudov, Cezar Lăzărescu.

*Galeria White Cuib este un spațiu de artă independent din Cluj deschis din 2016. De când și-a pornit activitatea, galeria organizează expoziții de artă contemporană cu artiști aflați la diverse stadii în carieră și urmărește să susțină proiecte ancorate pe cât posibil în realitatea socială și culturală.

https://www.facebook.com/whitecuib 

https://www.instagram.com/whitecuib/

**Afișele Jurnalului de Virus prezentate în expoziția OCCUPY #3—NETWORKS au fost tipărite și expediate la New York cu sprijinul Muzeului de Artă din Satu Mare.