ANDREI ALECSANDRU FLUX3-SPAȚIU

„Memoria asupra spaţiului, oamenilor, datelor istorice, asupra a tot ce formează existenţa umană, a devenit un bun de consum, digitalizat, stocat, uitat. Suma de imagini asupra unui moment nu mai reprezintă o informaţie, ci o repetare banalizată a unui gest.   

Dar ce se întâmplă atunci când intervine documentarea prin simboluri vizuale, întipărite în textură ce evocă întruchiparea memoriei, în fapt a experienţelor extrase din context pentru a studia profunzimea spaţiului şi calitatea iluzorie a senzaţiei?

Andrei Pantea răspunde prin înregistrarea efectivă a timpul, a unui moment oprit, prin intermediul lucrărilor înzestrate cu statut de artefact, în fapt metafore ce conservă efemeritatea şi vulnerabilitatea într-un jurnal în care explorează trecutul şi imprevizibilul. Pornind de la realul cunoscut, vegetaţie, repere spaţiale, artistul te poartă înspre spaţii sugerate, plăsmuite sub forma unui traseu cu nenumărate alei ale impresiei.  

Texturile eterogene iniţiază un dialog cu privitorul şi, mai ales, între ele. Memoria individuală în raport cu existenţa fizică a obiectului se află într-un flux constant, Andrei Pantea observând printr-o lentilă ce dilată, elementele micro ale existenţei, sugerând astfel posibile spaţii ale intimităţii lăuntrice.  Propria  cunoaştere, decantată sub for selecţiei amintirilor, întăresc linia autobiografică, a unor infrastructuri ce conectează dimensiunea existenţei fizice cu cea a proiecţiilor utopice.” – Maria Bilașevschi

În perioada 8 decembrie 2021 – 28 ianuarie 2022 Galeria de artă DANA din Iași invită publicul să viziteze expoziția de artă vizuală „FLUX3-SPAȚIU” semnată de către graficianul ANDREI ALECSANDRU.

ANDREI ALECSANDRU este absolvent al Universității Naționale de Arte George Enescu, Iași, specializarea Grafica. Interesul profund asupra formelor cărții realizate de artiști a determinat abordări variate, unele experimentale asupra tehnicilor grafice, de la gravura la inserția fotografiei în lucrări bidimensionale sau proiecte bazate pe imagini în mișcare. Intersecția textului – poem cu modelaje (ceramică, hârtie realizată manual, gofraje), alături de sunet și forme de colaj, se cristalizează în proiectul FLUX03 – Spațiu, continuând seria inițiată în 2018.

Curatori: Smaranda Bostan, Maria Bilașevschi.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.