Expoziţie de diplomă @ Institutul Cultural Maghiar București

În această expoziție sunt prezentate lucrările de diplomă a zece tineri artiști absolvenți ai Universității Naționale de Artă din București, specializarea Pedagogia Artelor Plastice și Decorative, la clasa lect. univ. dr. Nagy Andrea.

Nagy Andrea a absolvit UNArte și a obținut titlul de doctor în domeniul Arte vizuale la aceeași universitate în anul 2017. Prima prezență a ei la Institutul nostru a avut loc în iunie 2015, în timpul studiilor doctorale, cu expoziția individuală intitulată Bestiar. În anii 2017-2019 s-a remarcat în calitate de organizator al unui concurs care avea drept scop realizarea la Târgu Mureș a expozițiilor intitulate Confluențe. O parte din exponatele selectate pentru ediția a doua și a treia a acestui proiect au fost expuse și la Institutul nostru, în urma muncii curatoriale a Andreei.

Expoziția va fi vernisată de artistul vizual Nagy Andrea care prezintă expoziţia şi lucrările absolvenţilor în cele ce urmează.

„Lucrările celor zece participanți la expoziție fac parte din proiectele de diplomă ale absolvenților specializării Pedagogia Artelor Plastice și Decorative UNArte. Expoziția surprinde preocupările, influențele pe care această tânără generație le are, sursele principale fiind constituite din materialul vizual omniprezent în societatea contemporană. Prin contactul sistematic cu această arhivă uriașă de imagini aleatorii, fluctuante, care se află într-o permanentă transformare se transferă secvențialitatea care-i este specifică. Caracterul secvențial modelează gândirea, construirea, crearea unor noi configurații. Chiar și atunci când mediul de exprimare este unul clasic, influența mediului digital este vizibilă. Expoziția, în ansamblul ei se constituie ca o încercare de stabilizare, de fixare a acestor imagini-sursă cu caracter secvențial prin diferite formule de reprezentare specifice viziunii personale a autorilor.

Cristi Cojocaru expune prin lucrările sale o lume fantastică care a luat naștere din surse multiple (filme, jocuri video, cărți etc.) pe care autorul cu greu le mai identifică, luând forme noi, compozite în proiecțiile personale. Cojocaru, prin lucrările de pictură realizate încearcă să fixeze, să materializeze, să-și clarifice acele reprezentări care persistă în proiecțiile sale mentale și care devin acum indicii ale unor lumi imaginare, ce au fiecare o identitate proprie prin semnificația culorilor și a simbolurilor pe care acesta le atribuie.

În seria de autoportrete, Lidia Gheorghe utilizează citatul cultural caracteristic postmodernismului, îmbinând și combinând zone eterogene atât la nivel de reprezentare cât și la nivelul tehnicilor utilizate – colaje, tempera, acrilic, spray etc. Cu toate că apelează la un arsenal vast și eclectic de imagini-sursă, artista reușește să obțină un ansamblu unitar, omogen și în același timp variat. Lucrările Lidiei Gheorghe conțin multiple pulsații, semnale sonore realizate atât prin semne grafice, texte, simboluri, culori, suprafețe fragmentate, vibrate juxtapuse altora clare, plate, toate contribuind la căutarea și construirea identității artistei.

Mihaela Lungu se îndreaptă cu o deosebită mobilitate către un subiect dificil de abordat – transfigurarea kitsch-ului, reușind să obțină imagini expresive, rafinate, care au o poetică aparte. Autoarea abordează tema cu un spirit ludic, lucrând cu o multitudine de materiale, materialități colorate, suprafețe lucioase, texturi diverse etc. Lucrările (colaje și picturi) surprind o lume intimă, oarecum familiară dar totodată inedită.

Simona Popa creează un jurnal amplu prin imagini. Imaginile provin dintr-un arsenal de înregistrări video și foto ale parcursului celor trei ani de studenție, începând cu drumul repetitiv parcurs zilnic cu trenul către atelierul facultății. Repetiția este surprinsă prin serializările în care artista reprezintă peisajele văzute pe traseul realizat, peisaje care în unele module creează senzația de mișcare specifică unei imagini văzute din mers, în acest caz din tren, altele apar ca niște pulsații, ecouri provenite de undeva din memorie care sunt recognoscibile ca subiect doar prin juxtapunerea lor cu unele mai detaliate, mai clare. În cadrul jurnalului se observă o preocupare îndreptată atât înspre drum, traseu, cât și înspre atelier ca spațiu de creație și autoportret, categoriile de subiecte încercând să înglobeze perioada menționată.

Ramona Predescu este preocupată de lumea imaginară a copilului reprezentată prin figuri care amintesc de desenele animate. Artista abordează această lume printr-o dispunere fragmentată creată de alăturarea unor pânze de mici dimensiuni care compun o imagine care nu este lipsită de goluri, spații care pot avea o semnificație în sine. Intenția ei se îndreaptă către o formă de joc tip puzzle, prin care invită privitorul să contribuie prin propria imaginație la umplerea acelor goluri. În opinia noastră, acele goluri pot fi interpretate ca spații necesare de pauză, de liniște, de lipsă de acțiune, simbolizând lipsa imaginației sau a memoriei, care nu sunt continue, lineare.

Andrei Rădoi apelează la atmosfera austeră creată de clădiri care fac parte din peisajul urban al Bucureștiului. Transferurile fotografice surprind forme monolite dominate de griuri închise care pe alocuri primesc o doză discretă de culoare și care subliniază staticitatea prin axele verticale și orizontale dominante. Atmosfera apăsătoare a construcțiilor este amplificată prin compoziție, prin tonalitatea gravă, dar și prin repetiția formelor dreptunghiulare ale clădirilor, dublate de cea a cadrelor imaginilor.

Daniel Trăistaru propune o serie de lucrări prin care încearcă să-și identifice traseul, poziționarea sa ca tânăr artist în lumea artei contemporane dominate de o diversitate care pe cât e de liberă, pe atât de confuză. Lucrările fac apel la caracteristicile imaginii digitale, la fragmentare, secvențialitate, bruiaje, distorsionări, întreruperi etc. evocând starea de incertitudine pe care o resimte autorul în această perioadă și etapă.

Bogdan Uzum, spre deosebire de restul autorilor aflați în expoziție apelează la desen ca formă de exprimare. Artistul realizează o arhivă de desene-document prin care caută să clasifice, identifice clădirile din Dobrogea. Arhiva este constituită dintr-o serie unitară de desene de mici dimensiuni, desene clare și meticulos realizate care surprind subiectele într-o dispunere frontală. Repetiția subliniază diferențele de la nivelul clădirilor reprezentate, evidențiind astfel caracteristicile particulare care le oferă identitatea.

Proiectul realizat de Alexandru Velea pornește de la filmul “Goltzius and The Pelican Company” în regia lui Peter Greenaway. Ceea ce îl atrage pe artist la acest film nu este subiectul acestuia, ci imaginile, în special suprapunerile de imagini, texte, scene, cadre, lumi. Alexandru Velea stabilizează imaginea dinamică-sursă transfigurând-o în lucrări de pictură, urmărind crearea unor noi suprapuneri ce conduc spre noi expresii.

Oriana Zabavschi este interesată de lumea specială a atelierului ca spațiu de creație. Atelierul devine astfel atât spațiu de creare a lucrărilor, cât și subiect-pretext al lor. Autoarea abordează acest subiect din două perspective – atelierul ca spațiu fizic, concret și atelierul ca spațiu imaterial reprezentat metaforic prin lipsa unor pereți care ar delimita un spațiu finit, deschizându-l astfel către un spațiu infinit, către cosmos. Seria de lucrări de pictură ale artistei este întregită printr-un video în care îmbină cele două perspective menționate, realizând o punte de legătură între cele două lumi aparent separate.

Cei zece artiști debutează promițător într-un spațiu cultural încărcat de contradicții.”

Lector univ. dr. Andrea Nagy