Arta care deranjează, provoacă, produce schimbări sociale. Câteva dintre cele mai curajoase opere de artă europene realizate în ultimele decenii sunt reunite în expoziţia „The Third Woman“, organizată de Fundația Art Encounters şi de Galeria Charim din Viena, cu sprijinul Forumului Cultural Austriac, explorând, totodată, intersecțiile culturale dintre Timișoara și Viena. Curatorii Ami Barak, Diana Marincu și Gia Țidorescu au ales lucrări din două colecţii prestigioase – Colecția Miryam & Daniel Charim (AT) și Colecția Ovidiu Șandor (RO) – ce vor putea fi văzute între 17 iunie şi 7 august 2021 la sediul Fundaţiei Art Encounters (Bd. Take Ionescu 46C, Timişoara). Partenerii acestui eveniment din cadrul programului „Arta în Acțiune” sunt Administraţia Fondului Cultural Naţional, Banca Transilvania, companiile ISHO, Thesaurus Wines, Illy, Agasi, Melbo.
Profund experimentale din punct de vedere conceptual și tehnic, lucrările artiștilor vienezi din colecția Charim au ca temă centrală critica adusă rolurilor prestabilite de societate – în special, prevalența perspectivei masculine – și modul în care acestea influențează structura scenei artistice. Nucleul expoziției este constituit de opere renumite ale lui Valie Export, pionieră a artei feministe și una dintre figurile cele mai cunoscute ale artei din Austria. Alături de acestea, „The Third Woman“ reunește lucrări rare ale reprezentanților Acționismului vienez din anii 1970 și 1980, precum și lucrări contemporane.

Recent Comments