Vineri, 4 iunie 2021, ora 15.00, Muzeul de Artă Constanța deschide expoziția „Eugen MĂRGĂRIT – Pictorul solar”. Aceasta reunește o serie de lucrări realizate de artistul constănțean, pe care instituția de artă le deține în patrimoniu. Acțiunea face parte din proiectul „Muzeul din depozit”, o manifestare anuală care a devenit tradiție pentru instituția de artă constănțeană.
Dimensiunea cromatică și o vibrație specială a luminii caracterizează lucrările lui Eugen MĂRGĂRIT, reprezentând punctul forte al acestora.
În acest sens, Ion Frunzetti nota:
„Eugen Mărgărit, colorist cu resurse, […] demonstrând, prin luminozitatea tonurilor și sistemul consecvent de rime cromatice, că înțelege cântecul interior al priveliștii, chiar dacă gama e dictată nu de ea, ci de lăuntrul artistului, încă prea orbit de prestigiul feeriei optice, a chermezelor vizuale impresioniste, spre a putea recepta exact ce spune solul dobrogean și aerul și apa acestui litoral, în esență sobru, cum îl resimt majoritatea pictorilor mari…”
Ion Frunzetti, „Tomis’’, ianuarie, 1968
Același aspect, al dialogurilor cromatice de mare finețe, a fost subliniat și de criticul și istoricul de artă Florica Cruceru, primul director al instituției de artă constănțene:
„Epurate de unele elemente ale imaginii reale, peisajele lui Mărgărit oferă o schemă simplă (dar nu simplistă), în care solul, de fapt nisipul, marea, cerul, toate ades brăzdate de siluetele copacilor gracili din prim plan, constituie dialoguri cromatice de mare finețe. Decantată în timp, prin trecerile succesive ale perioadelor enunțate, culoarea este acum sublimată și ea încorporează în cel mai înalt grad posibil (pentru artist), lumina. Peisajele acestei ultime perioade […] ne-au prilejuit ades unele referiri la marii artiști care au definit, prin opera lor, specificul acestui ținut și al acestei lumini. Dintre pictorii locali, dar și dintre contemporanii congeneri lui Eugen Mărgărit, care și-au dedicat o parte a creației lor Dobrogei, artistul nostru este cel care a simțit și redat cel mai bine culoarea locală, folosind ca și Tonitza, mutatis mutandis, ocrul-roz-gălbui, bine dozat, temperat pe măsura în care încorporează vibrația luminii. Este, între celelalte, cel mai prețios dar, cea mai valoroasă urmă pe care pictura sa însoțită de o „sfioșenie’’(care a fost și a omului), o lasă posterității…”
Florica Cruceru, „Tomis”, nr.2, 1998
Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 4 – 27 iunie 2021.
Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.
Cosmin Nasui is an art historian specialized in art history, 20th and 21st century – and art critic, curator, cultural manager, accredited evaluator of contemporary art, evaluator of cultural projects. He is the founder of the largest Romanian online platform for supporting and promoting Romanian contemporary art and culture www.modernism.ro. He is senior researcher at the PostModernism Museum and partner at the Nasui collection. Cosmin Nasui is a contributor as author and co-author of diverse publications and books.
https://www.postmodernism.ro/cosmin-nasui///Cosmin Nasui este curator, istoric și critic de artă, manager cultural, evaluator acreditat de artă contemporană, evaluator de proiecte culturale. Este fondator al celei mai largi platforme online românești pentru susținerea și promovarea artei contemporane românești www.modernism.ro. Este managing partner la Nasui collection & archives (www.cosminnasui.com) și curator la platforma muzeală privată PostModernism Museum (www.postmodernism.ro). Este autor de cărți de sinteză, monografii și studii de istoria artelor.
https://www.postmodernism.ro/cosmin-nasui/
We use cookies to optimize our website and our service.
Functional
Always active
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.
Recent Comments