Gheorghe Ilea: „Demers de restaurare” 2015 – 2022
După „Exercițiu de umilință” Tapiserie de Ana Lupaș 1960 – 1962

15 mai – 12 iunie 2021
Vernisaj: 15 mai | 15:00 – 20:00
Galeria SUPRAINFINIT, strada Mantuleasa nr 22, Bucuresti

Galeria SUPRAINFINIT are plăcerea de a vă invita la expoziția „Gheorghe Ilea: Demers de restaurare” 2015 – 2022. După „Exercițiu de umilință” Tapiserie de Ana Lupaș 1960 – 1962”. Expoziția prezintă o serie de picturi realizate după o tapiserie a artistei Ana Lupaș, lucrare care s-a degradat gradual de-a lungul timpului, însă care a fost ulterior refăcută de către artistă. Dorința artistei a fost aceea de a încredința tapiseria unei persoane care să recreeze o lucrare pornind de la ea, permanentizând astfel procesul de artă și rezultatul lui. Prin această directivă artistică, lucrările originale devin obiecte de artă noi, continuă să existe în afara incidenței timpului, și respectiv a dispariției, printr-o nouă formă de arhivare și prin apelul continuu la posibilele procese de recreare.

***Vernisajul va avea loc în prezența celor doi artiști.***

Fragmentul de mai jos reprezintă un extras din textul personal scris de Gheorghe Ilea pe data de 19 octombrie 2020.

„Revenind la prima tapiserie, ce a mai rămas din ea. Bucățelele de lână au fost îndepărtate și au rămas doar liniile verticale, sforile care reprezintă urzeala. Această lucrare mai are două părți laterale, inegale, ca două aripi, din alt material; au o culoare gri închis, iar desfăcute, toate trei piesele au cam 5,5 metri. Ce am vazut eu din prima lucrare, după „curățare”, au fost doar două fotografii mari, una avea 83/130 cm. Mi-au plăcut de la început, era ceva abstract în ele, doar linii verticale, se apropiau, se depărtau, se suprapuneau; păstrau urmele unei istorii. Acum lucrarea nu mai există, a ramas doar structura inițială, dar folosită. Are anumite îndoituri, unele sfori sunt rupte, altele au urme de vopsea. Asocierea cu viața omului este evidentă. Fiecare dintre noi am pornit cu niște date primordiale în viață. Am trăit-o, și când sufletul se întoarce de unde a plecat, el prezintă urmele parcursului lui prin viață, cu bune și cu rele. Fotografiile au cuprins și o parte din aripile laterale. Arătau bine și m-am gîndit să le prind și pe ele în pictură. Am vrut să o fac în mărime naturală; am socotit și mi-a dat dimensiunea de 160/255 cm. Am pictat doar liniile pe fondul alb al pînzei, altceva nu conta, era un moment al adevărului. Fotografia avea în centru, ușor dreapta, o imagine ce semăna cu un portret, poate a fost ceva pe peretele pe care a fost fotografiată. Cred ca am întrebat-o o dată despre acest lucru, nu mai știu dacă, sau care a fost răspunsul, așa că l-am lăsat să-și vadă de viața lui. În unele lucrări l-am pictat, în altele nu, pentru că au urmat încă patru după aceste fotografii. La urma urmei aveam în față o fotografie; fondul era un gri deschis albăstrui, liniile un cafeniu, iar părțile laterale un gri închis, și totul prins pe un carton din loc în loc cu scoci. Arăta bine și am pictat-o așa cum era, prinsă cu scoci. Apoi altă lucrare, unde urzeala părea să fie un giulgiul, un epitaf, un <aer>. Tapiseria a murit, dar a renăscut în pictură.”