GALERIILE CAROL au bucuria să invite publicul iubitor de artă la deschiderea expoziției personale VADEMECUM a pictorului din diaspora, IOAN IACOB. Evenimentul de deschidere va avea loc marți, 27 aprilie 2021 (Bd Carol. I, nr 59, București), între orele 12.00 și 20.00. Vizitarea expoziției se va face în conformitate cu toate normele sanitare în vigoare.
Pentru familiarizarea cu expoziția lui Ioan Iacob, și pentru mai multe detalii despre aceasta, punem la dispoziția publicului o platformă VR și un site internațional unde poate fi vizionată expoziția VADEMECUM: https://my.matterport.com/show/?m=viw4p2UrG1q, https://www.artsy.net/show/galeriile-carol-vademecum/info
Expoziția VADEMECUM este deschisă publicului din 27 aprilie până în 31 mai 2021, în fiecare zi, de luni până vineri, în intervalul 12.00 – 20.00. Programări telefonice se pot face la numărul de telefon: 0741962678.
VADEMECUM
O pânză cu o draperie roșie de 2mx1,60m deschide expoziția VADEMECUM. Tema draperiei care protejează și dezvăluie, totodată, este abordată încă din cele mai vechi timpuri. Dacă în scrierile veterotestamentare, aceasta departaja spațiul sacru de cel profan; în reprezentările din frescele de secol IV Î Hr. de la Herculanum și Pompei, draperia avea rol utilitar, dar și decorativ. În secolul al XVII-lea – draperia apare ca decor de teatru, fiind ilustrată în pictura lui Diego Velázquez și, preferatul lui Ioan Iacob.
Pentru ca materia picturală să se aștearnă în interiorul formei, unde începe să-și trăiască viața interioară, Ioan Iacob apelează la pictura figurativă. Un figurativ de o picturalitate care-l apropie de un Tiziano Vecellio, de un Rembrandt van Rijn, de un Diego Velázquez, de un William Turner, de un Claude Monet sau de contemporanul Anselm Kiefer. „M-au fascinat întotdeauna acești maeștri, și în special modalitatea picturală în care au așternut culoarea pe pânză. Spre exemplu, deși lucrează cu instalații obiectuale de mari dimensiuni, Anselm Kiefer așterne culoarea într-o manieră picturală; la antipodul lui este Ralf Winkler (A. R. Penck) care pune culoarea pe pânză într-un mod grafic.”
Poate că lecția culorii a învățat-o cel mai bine de la profesorul său de la Kunstakademie Düsseldorf, de la Gotthard Graubner. „Unul dintre obiceiurile pe care mi le-a transmis a fost să fiu atent la culoare. Îl deranjau foarte tare contururile puternice, liniile dure, suprafețele drepte. Compoziția trebuia să fie diafană, eterică și în final, rotundă – așa cum îi plăcea să afirme. El punea mereu accentul pe diferența dintre a picta și a colora. Am ales experiența culorii, evenimentul cromatic, indiferent de subiectele pe care le pictam. De 40 de ani exersând continuu, culoarea a devenit o secvență de viață la înaltă frecvență.”
Pentru a transpune culoarea pe pânză, Ioan Iacob s-a apropiat de anumite subiecte figurative pe care le-a dezvoltat în timp. Tema naturilor statice, prezentă în expoziția VADEMECUM – îl pasionează încă din facultate, din anii ’70; tema draperiilor – pe care o abordează din 2001; apoi tema Infantelor – asupra căreia s-a aplecat din 2018; sau alte teme precum: casa, cartea, valiza – pot fi admirate în expoziție.
Nu mai puțin adevărat este că tema Infantelor ocupă mare parte din expunere. Reinterpretate postmodern – după Infantele baroce ale pictorului spaniol de secol 17, Diego Velázquez – pânzele lui Ioan Iacob sunt compuse din personaje cu Infante fără chipuri; iar fragmente cu gesturi ale mâinilor sunt transpuse în tablouri augmentate de 1mx1,30m sau în panouri curatoriale a câte două, patru sau nouă pânze.
„Reinterpretările după Diego Velázquez sunt procese de aprofundare picturală, care s-au accentuat cu cât am înaintat în vârstă. De când eram student mă opream în Viena, iar mai târziu la Madrid pentru a vedea pe viu pictura maestrului. Din momentul în care am văzut prima oară lucrările lui, acestea au avut un efect de Fata Morgana asupra mea.”
Poate că pentru Ioan Iacob, nu doar Viena și Madrid au constituit repere ale artei lui Diego Velázquez, dar și cea mai amplă expoziție dedicată artistului, la finele lui 2013, expoziție organizată de Muzeul Prado din Madrid – Velázquez y la familia de Felipe IV 1650-1680 – în care au fost aduse lucrări de la Kunsthistorische Museum, Viena; de la Metropolitan Museum of Art, New York; de la Musée du Louvre, Paris; fiind incluse și lucrările din colecția muzeului gazdă.
Fiind recunoscut ca pictor al Curții Regale, Diego Velázquez a ilustrat deseori personaje din familia lui Filip al IV-lea al Spaniei, și anume: cele două soții ale acestuia și copiii care au rezultat din cele două căsătorii. Ioan Iacob reinterpretează mare parte din galeria picturilor cu Infante și Infanți. Pentru a recunoaște fiecare personaj ilustrat de artistul din diaspora, reamintesc vizitatorului/ cititorului/ privitorului câteva date istorice, după cum urmează:
Prințesa Elisabeta a Franței s-a căsătorit la vârsta de 13 ani cu Filip al IV-lea al Spaniei. Din căsătoria lor au rezultat mai mulți copii, printre care: Infanta Maria Tereza care apare în lucrările lui Ioan Iacob la vârsta de 14 ani. După moartea Elisabetei la 41 de ani, Filip s-a recăsătorit cu nepoata lui, Mariana de Austria cu care a avut cinci copii. Dintre aceștia, Margareta Teresa și Infantele Filip Prospero sunt ilustrați și de Ioan Iacob.
În expoziție apare o replică a lui Ioan Iacob, după primul portret al Marianei de Austria pictat de Diego Velázquez când aceasta avea 19 ani. Foarte des ilustrată este Margareta Tereza a Spaniei, copilul favorit al regelui, a fost nevoită să se logodească de la o vârstă fragedă cu unchiul matern, Leopold I. După moartea tatălui ei, Infanta s-a căsătorit cu Leopold la vârsta de 15 ani, stabilindu-se în Austria. Între cei doi soți era o diferență de vârstă de 11 ani, dar cu toate acestea au fost fericiți împreună și au avut patru copii. Ea îl numea Unchiul, iar el, Gretl. Este Infanta care apare cel mai des în pânzele lui Ioan Iacob, fiind și figura centrală a pânzei lui Diego Velázquez în Las Meninas, unde micuța se află în mijlocul Curții Regale.
Infanta Margareta a fost reprezentată încă de la vârsta de trei ani (Infanta orange), la vârsta de cinci ani (Infanta gri), la vârsta de opt ani (Infanta în albastru) pentru a fi astfel prezentată lui Leopold I, viitorul soț în diferite etape ale copilăriei și adolescenței. Portretele fetei îi erau trimise lui Leopold la fiecare doi-trei ani, alături de scrisori în care era lăudat comportamentul deosebit al viitoarei soții.
Observăm că Infantele prezente în expoziție erau ilustrate de la vârste foarte fragede până în apropierea căsătoriei pentru a fi prezentate viitorilor consorți, fiecare Infantă fiind reprezentată cu o batistă, un evantai, un manșon din blană etc. În cele mai multe tablouri apare batista, care, în secolul al XVII-lea reprezenta dovada afecțiunii și a fidelității, aceasta fiind oferită cu o monogramă brodată.
Să reamintim și faptul că în secolul al XVII-lea, batistele aveau forme diferite, de la dreptunghi sau pătrat până la forma circulară. Abia mai târziu, în secolul al XVIII-lea, Ludovic al XVI-lea a publicat un decret prin care batista urma să aibă formă de pătrat.
La vârste fragede, atât Infanții cât și Infantele erau îmbrăcați în rochii cu crinoline, fiind greu de distins. Câteva elemente discrete din recuzita princiară distingeau băieții de fete. În reprezentarea Infantelui Filip Prospero apar ciucurii alături de diferitele amulete care îl protejau de deochi, acesta fiind bolnav încă de la naștere. Din păcate, Filip Prospero nu a trăit mai mult de patru ani.
Ioan Iacob redă atmosfera barocă din lucrările lui Diego Velázquez și aduce în pânzele sale o pleiadă de costume specifice secolului al XVII-lea. Rochia Infantelor era compusă dintr-un vertugadin, structură utilizată sub îmbrăcăminte pentru a susține fustele în forma dorită. Apărut în perioada Renașterii, vertugadinul (denumirea derivă din verdugo, lemn verde în limba franceză) este strămoșul crinolinei (consemnată mult mai târziu, în secolul al XIX-lea, în Franța celui de-al Doilea Imperiu). Într-o atmosferă de severitate și gravitate, costumul spaniol de curte continua tradiția modei burgunde, plină de fast, dar cu un corsaj drept, rigid, fără decolteu, cu guler și manșete apretate și plisate. Rochia avea corsajul strâmt, închis până la gât, cu talia în unghi și cu umerii vătuiți. Conform tradiției burgunde, părul era strâns și ridicat, acoperit cu o tocă mică.
Din atmosfera velázqueziană, Ioan Iacob ne poartă prin expoziție punctând din loc în loc o mini arhivă cu lucrările lui, într-o valiză. Simbol al arhivării, dar și al călătoriei, valiza apare și la Marcel Duchamp, în lucrarea La Boîte-en-valise (1948) și cuprinde replici în miniatură a peste 70 dintre cele mai importante lucrări ale artistului francez. Pe de altă parte, această temă apare și ca simbol al relocării dacă ne amintim faptul că Marcel Duchamp a locuit o perioadă din viață la Paris, s-a mutat la New York, revenind în cele din urmă în Paris. Tot astfel, am putea afirma și despre Ioan Iacob – originar din Biertan, s-a mutat la Düsseldorf în anii ’70 – autorul poartă melancolia caselor și peisajelor ardelenești care apar deseori în pictura sa; și mai nou și în micile obiecte sculpturale care par a fi mărturii mobile ale locului natal.
Dacă în sculpturile minimaliste sunt ilustrate case care subliniază originea artistului român; pe de celalaltă parte, tomurile de cărți din compozițiile pictate conturează o identitate culturală, universală. Nu întâmplător, expoziția se intitulează VADEMECUM – o invitație discretă a artistului de a avea ca reper cartea și tot ceea ce ne leagă de lectură, cultură și de cunoștințele cele mai vaste. Într-o epocă tehnologizată, îndemnul autorului este acela de a nu renunța la cartea tipărită, considerând-o reper sau din contră, sursă de dezbatere. Ioan Iacob ilustrează cartea ca alegorie precum antecesorii săi, François Boucher și Gustave Courbet.
Prin reprezentarea cărților și a simbolurilor alegorice în jurul Doamnei de Pompadour, François Boucher a ilustrat influența intelectuală pe care aceasta a avut-o la Curtea regelui Ludovic al XV-lea. Numită de rege, Marchiză de Pompadour – a avut o influență majoră asupra înfloririi artelor franceze în secolul al XVIII-lea.
Cartea apare ca reprezentare alegorică în tabloul realizat de Gustave Courbet, Atelierul artistului. În pânza care rezumă șapte ani din viața artistică și morală a Parisului, Charles Baudelaire apare ilustrat cu o carte în mână, și anume fundamentul artei realiste, la care acesta a contribuit decisiv.
Deși sunt bine conturate în teme specifice, lui Ioan Iacob îi place să considere că majoritatea compozițiilor sale pot fi văzute ca naturi statice. Nu de puține ori, artistul cu obârșii românești a mărturisit că tema pe care și-o alege este mai degrabă un pretext pentru a așeza culoarea pe pânză, pentru a o face să trăiască și să pulseze ca materie sensibilă. Își alege subiecte diverse pentru a-și așterne pe pânză pictura pură, organică: „Doar în plasma culorii mă simt ca acasă. Lucrez la mai multe pânze concomitent, în impasto, niciodată alla prima. Aplic culoarea până când motivul este estompat, după care revin luni de zile sau chiar ani asupra unui singur tablou.”
Precum Ioan Iacob revine asupra lucrărilor sale, și vizitatorul este invitat să revină în expoziția VADEMECUM – prima oară pentru a privi lucrările, apoi pentru a le vedea, și în cele din urmă pentru a intra în spațiul intim al formei, culorii și tehnicii picturale din pânzele artistului, răspunzând invitației discrete a autorului ei – VADEMECUM sau Vino după mine!
Raluca Băloiu, curator
Ioan Iacob trăiește și activează în Düsseldorf. S-a născut în 1954 în Biertan (jud Sibiu), în 1975 s-a stabilit la Düsseldorf (Germania), din 1977 până în 1984 a studiat la Academia de Arte din Düsseldorf, unde l-a avut profesor pe Gothard Graubner unul dintre cei mai mari coloriști de abstract ai artei recente (fiind absolvent “Meisterschüler”). Încă din studenție face o călatorie de studii în Egipt (1981), oferită de Academia la care studia, apoi îi este oferită bursa Max Ernst a orasului Bruhl (1982). În 2005 și în 2009 va fi artist invitat în En Hod-Israel într-un schimb cultural realizat de orasul Düsseldorf.
Lucrările lui Ioan Iacob se regăsesc în colecții private din Berlin, Düsseldorf, Bruxelles. Printre colecționarii acerbi ai operei lui Ioan Iacob se numără Georg Böckmann și Willi Kemp.
Pânzele lui Ioan Iacob au fost expuse alături de operele lui Tiziano Vecellio, El Greco, Rembrandt van Rijn, William Turner, Eugène Delacroix, René Magritte, Man Ray, Francis Bacon, Max Beckmann, Mona Hatoum, Shirin Neshat, Gerhard Richter, Christo etc în muzee precum Kunstpalast din Düsseldorf.
Ioan Iacob are lucrări în muzee din Germaina și România; el a avut atât expoziții de grup cât și personale în: SUA, Israel, Germania, Belgia, Olanda și România.
Raluca Băloiu este curator și istoric de artă, trăieşte şi activează în Bucureşti. A absolvit cursurile Facultății de Istoria şi Teoria Artei, Universitatea de Arte București (licența, 2007, masteratul, 2009). A curatoriat expoziții la galeriile AnnArt, Senso, Galateea; în muzee, precum Muzeul Național Cotroceni și în centre culturale (Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului). A curatoriat expoziții și a scris texte pentru evenimente internaționale – bienale, târguri de artă, expoziții – Vienna Biennale, Austrian Museum of Applied Arts/ Contemporary Art, MAK, Viena (2016); Viennacontemporary (2019, 2020), ArtBasel, Elveția (2016).
Raluca are articole publicate în cărți, enciclopedii, cataloage și reviste de specialitate, precum: Un secol de sculptură românească; Metarealia: un discurs metavizual/ 2META; revista Arta; Ziarul de Duminică; Observator Cultural; Revista Cultura etc.
A contribuit cu materiale de specialitate pentru mai multe ediţii ale emisiunii Arte frumoase de la Radio România Cultural (2007-2014).
În prezent, Raluca Băloiu este managerul și curatorul Galeriilor Carol unde se ocupă de programul expozițional. Calitatea artistică a expozițiilor și evenimentelor organizate în cadrul galeriilor, precum și prezența pe platforme internaționale și la târguri de artă/evenimente internaționale au acordat galeriei vizibilitate și recunoaștere internațională.
Galerie foto Lucian Muntean
Recent Comments