Traian Cherecheș | (UN)Earthings
+++ Individual and collective Collapse Yoga sessions at Atelier 35
Instructors: Eliza Trefaș, Florin Flueraș
Text and inserts by Bogdan Ghiu
Directed by: Horațiu Lipot
Scenography: Teodor Zugravu
Graphic Design: Alice Voinea
Atelier 35, Strada Șelari 13-15, 030068 București
Pas important, trecere la un nou nivel, extindere și includere, continuare și aglutinare: intensificare și accelerare a civilizației actuale redusă la „particule” elementare.
Prin prezenta „expunere”, agentul operator Traian Cherecheș își proiectează „atelierul” în „public”, cooptând în felul acesta „audiența” la procesualitatea irezistibilă a „operării” sale care, sfidând material (materia e spiritul!) binarități, dualisme și polarități fundamentale mortificant-stabilizatoare precum interior/exterior sau natură/tehnică, tinde să atragă totul, dar absolut totul într-o nouă spirală a evoluției, accelerând și forțând trecerea în act a unor posibilități și potențialuri civilizatoare care, ne-„încălzite” neo-alchimic în felul acesta într-un nou pântece al Terrei (Țărânei)-Mamă, riscă să rămână literă moartă, șansă laxă neefectuată și atât, improbabil hazard cosmic.
Expunerea face așadar parte din imenența procesuală a lucrării, determinând un spațiu-dintre niște posibile interioare exterioare necunoscute care devine un „ochi al furtunii” sau golul-ou al unui viitor vortex re-evoluționar, „spațiu expozițional” în care intrăm acum pentru a participa în același timp dinăuntru și din afară la încercarea de trecere de la organismele supraorganizate actuale la un nou corp non-corp trecând prin stadiul unui „corp fără organe” (Artaud-Deleuze-Guattari) și, precis actual, strict acum și aici, prin stadiul profetic, pre-formal, al „organelor fără corp” (cum a spus, în alt context, Žižek), făcute să devină noi semințe într-un (și pentru un) nou Pământ. Fierbere și bolboroseală a Materiei, acum. Pentru că nu putem nici sări, dar nici sta pe loc.
(Bogdan Ghiu)
[…] Lucrările și temele lui Traian Chereches se înscriu unei tradiții inverse față de cea care s-a perpetuat de la Renaștere până la începuturile artei moderne, reprezentând o parte a artei contemporane care nu mai este asociată cu disciplinele și valorile progresului ci arată, dimpotrivă, ce supraviețuiește în om din reminisciențele arhaice ireductibile, pe care cu siguranță disciplinele progresului nu le-au putut anula. Dacă ar fi să facem o analogie cu atitudina față de cele două abordări dominante în artele vizuale actuale, cea de “creator de imagine” vs. “profanator al imaginii”, fără tăgadă că Traian este un iconodul care ocupă prima categorie. Într-o epoca de iconoclaști, acesta caută imaginea de substrat cu valență personificatoare și integratoare. Prin conceptele cu rol de avatar alese: vulcanul, coloana, masca dar nu cea umană, ci cea transumană formată pe ruinele antropocenului- ne vorbește simultan de un trecut al ante- și un viitor al post- construcțiilor umane, sccotocind într-un tip de gândire para-religoasă, lucrările fiind în fond elemente stabile într-o filosofie tradițională a corespondenței dintre microcosmos și macrocosmos. În vechiile tradiții acest dat este experimat ca o corespondență simbolică între mundan (pământ) și divin (cer), coloana spre exemplu, unul dintre cele trei elemente ale desfășurării expozitionale, reprezentând în așezările animiștilor obiectul central geografic, fiind considerată axul de comunicare între terestru și bolta cerească[…]
(Horațiu Lipot)
Traian Cherecheș este un artist vizual care trăiește și lucrează între București și Paris. Examinând limitele dintre explorarea naturală și extracție, investigația sa asupra epocii actuale a evidențiază abordări puternice și simbolice ale corpului, vulcanului și ritualului. Opera sa reiese dintr-un proces interdisciplinar care folosește desenul, pictura, sculptura și sunetul pentru a traduce preocupările cu privire la multiplele transformări din lumea de astăzi. În 2019 a participat la cea de-a 64-a ediție a Salonului de Montrouge, Paris. Compozițiile sale și peisajele sonore experimentale au fost lansate pe etichete precum Archipel, Fabric Records London și Cocoon Recordings. Împreună cu Sacha Khalifé formează proiectul abstract de sunet și muzică electronică intitulat Midnight. Expozițiile recente includ „Gesticulează spre singurătate” și „Din senin” la MARe (Muzeul de artă recentă), București.
+++ Collapse Yoga, Florin Flueraș, 2016
Collapse Yoga combină yoga cu posibile ‘stări negative’ ca tristețe, anxietate, boală, lipsă de speranță, renunțare, epuizare, durere, slăbiciune, plictiseală, decrepitudine, eșec și urmele lor în corp. Confruntă obiectivele Yoga pentru coordonare, echilibru, putere, flexibilitate, cu dorințele profunde ale corpului de asimetrie, incoordonare, slăbiciune, relaxare, dezechilibru, abandon, colaps, libertate. Afectează normativitatea formei umane. Câteodată Collapse Yoga e practicată lângă clădiri intimidante, monumente, în spații publice importante, asociate simbolic cu rigiditate culturală, probleme etice sau politici dubioase. De data asta intră în dialog cu lucrările “unearthing” din expoziție. Există corespondențe și o influențe între politicile corpului și problemele societății.”

Recent Comments