Între 15 aprilie și 12 mai, Galeria Artoteca a Sectorului 2, București, găzduiește expoziția personală de pictură a artistului Marius Barb Barbone, „Confesiuni obsesive”.

Deschiderea expoziției a avut loc cu o transmisie online, joi 15 aprilie ora 14.00. La vernisaj au fost prezenți în compania artistului Marius Barb, criticul de artă Mihai Plămădeală și curatorii Carmen Olteanu și Radu George Serafim.

Marius Barb: Confesiuni obsesive
Pentru Marius Barb, apropierea de mitologie prin subiectele alese este o a doua natură,
prima fiind, fără doar și poate, aceea de artist. Lucrările sale atrag atenția datorită organizării,
cromaticii și soluțiilor, dar cuceresc grație semnificațiilor cu care sunt înzestrate semnele vizuale
propuse. Dacă în urmă cu ceva timp remarcam faptul artistul surprinde de câte ori apar
lucrările sale pe simeze, în ultimii el confirmă cu fiecare dintre proiectele pe care le întreprinde.
După expoziția de grafică Veterotestamentar, în care aborda în manieră deopotrivă
gnoseologică și angelologică mitul căderii, în expoziția de pictură Confesiuni obsesive, artistul
abordează tema ispitei, privită mai degrabă din perspectiva mitului Zburătorului, decât în aceea a
Izgonirii din Rai, respectiv a căderii în păcat, deși a păstrat ideea aripilor și a șarpelui. Interesant
din punct de vedere iconografic este faptul tema, așa cum a fost tratată, nu are conotații
morale și nici peiorative. În acest proiect, Barbone, așa cum semnează artistul, echivalează ispita
cu seducția și cu pierderea inocenței, ca proces firesc al vieții, nu ca act de incriminare sau
accident de parcurs. Mai mult decât atât, conform discuțiilor purtate cu acesta, lucrările se
bazează inclusiv pe experiențe și trăiri personale, cu conotații universale, totuși. Identificarea
pictorului însuși cu seducătorul este în fapt garanția benignului care domină pânzele și triumfă în
proiectul său.
Noua serie de lucrări presupune coexistența principiului feminin, reprezentat de imaginea
concretă a unei sau unor femei, și a celui masculin, reprezentat prin mijloace alegorice, abstracte
totemice sau chiar fantastice. Femeia este (re)prezentată ca obiect al seducției, nu ca seducătoare.
Frumusețea feminină este asociată cu inocența și sănătatea biologică, nu cu capcana sau pericolul
potențial, în sensul în care a fost privită uneori în Romantism. În contextul dat, entitatea
masculină este cea responsabilă cu ispita și cu visceralul, considerate factor identitar de gen.
Totuși, tema nu este tratată strict din punct de vedere masculin. Este vorba mai degrabă despre
stabilirea unor principii polare constituite în condiții ale atracției dintre bărbat și femeie. În buna
tradiție postmodernă, Marius Barb apelează formal la mituri, explicate în proiectul său vizual
prin determinante paralele cu cele acceptate prin consens cultural. Astfel, șarpele, îngerul căzut
sau Zburătorul, deja citate și în același timp recurente în proiectul analizat, sunt tratate ca
materializări ale dorinței, nu ca entități de sine stătătoare, în nici un caz malefice sau negative.
Geometria și geometrismul au fost aliați tradiționali ai artistului, încă din anii ’90. Și de
această dată, jocul verticalelor, orizontalelor și oblicelor este definitoriu în compoziții, acestea
fiind nu doar direcții de dezvoltare, ci chiar axe generatoare ale imaginilor. Dispunerea plană a
semnelor pe straturi suprapuse, ieșirea în volum a unor părți, de regulă anatomice, dar niciodată
în perspectivă tridimensională țin de maniera consacrată a lui Marius Barb și sunt procedee
susținute de și prin culoare. Trebuie să adaug faptul că, după gradul de abstractizare, densitate de
semne și organizare compozițională, ciclul Confesiunilor cunoaște trei moduri de abordare,
apropiate, dar totuși distincte.
Paleta cromatică extinsă, coexistența figurativului cu abstractul și fragmentarea matricială
sunt procedeele recurente prin care artistul își etalează ideile. Până la un punct clare și la obiect,
de la un altul echivoce, imaginile sunt revelate de fapt pentru a fi ascunse, cel puțin ochiului
profan. Avem de-a face cu un mod original de reprezentare a nudului (feminin), subiect care
invită întotdeauna la comparații, evaluări și meditații privind propria sexualitate. Pictura
transcende însă aria tematică. Familia de forme și rezolvări specifice lui Marius Barb sunt cele
care conferă sens întregului, formulând totodată interogații privind natura ființei și arta ca mijloc
de cunoaștere și comunicare, sau chiar de purificare.
Mihai Plămădeală, critic de artă

En

Marius Barb: Obsessive Confessions
For Marius Barb, the approach to mythology through the chosen subjects is a second
nature, the first being, without a doubt, that of an artist. His artworks draw attention due to their
organization, chromatics and solutions, but they seduce thanks to the meanings with which the
proposed visual signs are endowed. If some time ago I noticed that the artist surprises everytime
his artworks are displayed in galleries, in recent years, he confirms with each of the projects he
undertakes.
After the solo graphics show, Veterotestamentar, in which he approached the myth of the
fall in both the gnoseological and angelic way, in the painting exhibition Obsessive Confessions,
the artist approaches the theme of temptation, seen more from the perspective of the myth of the
Flyer, than from the expulsion of Adam and Eve from Paradise, though he kept the idea of wings
and the serpent. Interesting from an iconographic point of view is the fact that the theme, as it
was treated, has no moral or pejorative connotations. In this project, Barbone, as the artist signs,
equates temptation with seduction and the loss of innocence, as a natural process of life, not as
an act of incrimination or accident. Moreover, according to the discussions with him, the works
are based on personal experiences and feelings, with universal connotations, however. The
identification of the painter himself with the seducer is in fact the guarantee of the benign who
dominates his canvases and triumphs in his project.
The new series of works presupposes the coexistence of the feminine principle,
represented by the concrete image of one or some women, and of the masculine one, represented
by allegorical, totemic or even fantastic means. The woman is (re) presented as an object of
seduction, not as a seducer. Feminine beauty is associated with innocence and biological health,
not with the trap or potential danger, in the sense that it has sometimes been viewed in
Romanticism. In this context, the male entity is responsible for temptation and visceral,
considered a gender identity factor. However, the topic is not treated strictly from a masculine
point of view. It is rather about establishing polar principles constituted in conditions of
attraction between man and woman. In the good postmodern tradition, Marius Barb formally
appeals to myths, explained in his visual project by determinants parallel to those accepted by
cultural consensus. Thus, the serpent, the fallen angel or the Flyer, already cited and at the same
time recurrent in the analyzed project, are treated as materializations of desire, not as
independent entities, in no case evil or negative.
Geometry has been artist’s traditional ally since the 1990s. This time too, the play of
verticals, horizontals and obliques is defining in his compositions, these being not only directions
of development, but even axes generating images. The flat arrangement of the signs on
superimposed layers, the volume output of some parts, usually anatomical, but never in three-
dimensional perspective, belong to the established manner of Marius Barb and are procedures
supported by color. I must add that, according to the degree of abstraction, density of signs and
compositional organization, the cycle of Confessions has three approaches, close but still
distinct.
The extended chromatic palette, the coexistence of the figurative with the abstract and the
matrix fragmentation are the recurring procedures through which the artist displays his ideas. To
a certain extent clear and to the point, from another view equivocal, the images are actually
revealed to be hidden, at least to the profane eye. We are dealing with an original way of
representing the (feminine) nude, a subject that always invites comparisons, evaluations and
meditations on one’s sexuality. However, the painting transcends the thematic area. The family of
forms and solutions specific to Marius Barb are those that give meaning to the whole, while
formulating questions about the nature of being and about art as a means of knowledge and
communication, or even purification

fotografii de Lucian Muntean