23 martie – 5 aprilie 2021
“Desenele din seria expusă la Camera K’ARTE descriu cu meticulozitate cadrul în care artista a traversat această perioadă atât de delicată. În acest ultim an fiecare dintre noi am fost în căutarea acelor spații care să ne ofere siguranță, mai ales emoțională.

Pentru Mihaela Mihalache refugiul ideal, fizic dar și spiritual, l-a reprezentat universul casei bunicilor și valorile / memoriile acumulate din casele tradiționale asociate acestui univers”. (Eliodor Moldovan)

Roomscapes
Prezenta expoziţie constituie încercarea de a reda parcursul emoţional traversat în mod subiectiv pe o perioadă mai delicată, precum cea actuală; unde inspiraţia a venit în urma expeienţelor trăite în preponderenţă în mediul rural.
Interiorul tradiţional românesc a impresionat de-a lungul căutărilor proprii, contribuind semnificativ în dezvoltarea creativă; astfel încât simpla vizită a bunicilor aflaţi într-un astfel de mediu a condus către constituirea lucrărilor de faţă.

Spaţiul specific tradiţional sătesc reprezintă un refugiu atât fizic cât şi spiritual prin care sunt conservate valorile şi memoriile acumulate ale oricărei persoane. Deşi aceste momente de trăire personală rurală, au fost doar periodice şi nu permanante, au fost însă suficiente pentru alcătuirea unui set imaginativ a unor aşa-zise “cadre arhaice”. Elementele de compoziţie din interioarele realizate grafic, redau şi transmit încărcătura anilor bunicilor noştrii, rezonanţele arhaice a vremurilor lor, “celebrând” în mod absurd absenţa celor plecaţi de printre noi.

Totalitatea lucrărilor de faţă abordează în prim plan spaţiul lipsit de prezenţa figurii umane deoarece se doreşte redarea unei imagini imaculate a obiectelor de detaliu, aflate într-un imobil aproape neatins de mult timp. Prin acest fapt se conturează idea spaţialităţii camerei de ţară, unde simpla redare a interiorului transmite frecvenţa şi dimensiunea calităţii vieţii autentice săteşti.
Vorbim astfel de reprezentarea exactă a spaţiului de desfăşurare a activităţilor de zi cu zi a străbunilor noştrii, a redării vieţii tihnite de acasă, a disciplinei muncii gospodăreşti din interiorul locuinţei şi a simţului puternic dezvoltat pentru clasic şi detaliu, în mod concomitent.

Fascinaţia interiorului de acest gen, a dus la alcătuirea personal – imaginativă a ideii compunerii unui set de lucrări bazate doar pe structura spaţiului lipsită de figura umană; a imortalizării cu alte cuvinte a unui cadru plin – doar de naturi statice.
Prezentul demers grafic reprezintă o cercetare pe teren, strict în jurul spaţiului familial; nicidecum un document etnografic; prin care se aduce astfel o valorizare originală a habitatului interiorului rural. – (Mihaela Mihalache).