“Eminescul meu a fost cioplit de un om care citeşte şi iubeşte ce a dat acest poet lumii. S-a întâmplat ca acel om să fie sculptor, să mângâie cu mâinile lui această lumină dată de zei oamenilor, marmura, să fie un sculptor bun care a aşteptat timpul când soarta a hotărât să apară, printre noi, masca lui Apollo drept Eminescul nostru. Eu am sculptat, în primul rând, nevoia noastră de Eminescu.” (Nicăpetre, “DownTown Brăiliţa via ’89”, Toronto, 2001, p. 14.)

Nicăpetre a realizat portretul chiar pe locul unde urma să fie el amplasat, lângă un râuleţ fără nume, străjuit de sălcii plângătoare.

În fotografie: Hamilton-Câmpul Românesc, august 1989. Foto & text courtesy Centrul Cultural Nicapetre