Muzeul de Artă Comparată Sangeorz-Băi, sub egida Compexului Muzeal Bistrița -Năsăud , organizează expoziţia de artă contemporană ,,Nod” dedicată zilei de 24 ianuarie-Ziua Unirii Principatelor Române.

La această ediție, lucrările vor fi expuse în cadrul Muzeului de Arta Comparată Sangeorz-Băi, fără vernisaj, respectând normele de prevenire a pandemiei de coronavirus, în conformitate cu legislația în vigoare. Expoziţia poate fi vizitată la Muzeul de Arta Comparată Sangeorz-Băi începând cu 25.01.2021.

Un proiect curatoriat de Maxim Dumitras. Expun artiștii : Gabriel Brojboiu, Titi Ceara, Maxim Dumitras, Daniela Fainis, Suzana Fântânariu, Lucian Matiș, Laurențiu Mogoșanu, Costin Neamțu, Napoleon Tiron, Mihai Tomșăneanu.

Nod înseamnă esențializarea grupului. Nodul presupune concentrarea maximă a direcțiilor într-un punct vital de intersecție. Inima, de pildă, e un nod. Nodul sublimează mănunchiul. Cum ar fi, spre exemplu, creierul. Nodul pecetluiește, nu leapădă. Absoarbe, nu regurgitează. Nodul e sinonim cu răbdarea de a defini dincolo-de-începuturile variației. Nodul este magia de a focaliza ordonat diversitatea. Fiecare zbucium, fiecare modificare, fiecare mutație conține în ea premoniția nodului. Fiindcă nodul restaurează rânduiala și muștruluiește haosul. De aceea, a înnoda nu e doar a face un nod. Ci înseamnă a ticlui o delegație chibzuită pentru accesul la un pic de nemurire. Nodul nu se desface, nu se deznoadă, nu se descompune. El se taie pur și simplu. Cu prețul vieții ființei care este el, nodul. Atunci, la uciderea Gorgonei, din nod va țâșni sângele ce se va împrăștia în toate cele patru colțuri ale lumii. Iar, acolo unde va cădea, fiecare picătură de sânge se va preschimba în alt nod. Nodul e punctul de ochire pe linia de miră a eternității. E proiecția ascunsă a dorinței tuturor buimacilor. E visul oricărui năuc onirizat. E adulmecarea infinitului în finitudine. Nodul e și blestem, și binecuvântare. Închide, dar și protejează. Căci el nu risipește, ci adună. Nodul e mândria semnelor. Orgolioase, fiindcă există dovada că ele pot fi însumate. Orice străduință de a deretica în odaia lumii trebuie să înceapă cu țeserea migăloasă a unui nod la fereastra ce dă spre nemărginire. Înlăuntrul nodului, acolo unde combustia incertului atinge paroxismul, e posibil să se afle o rugăciune nespusă. Către un Dumnezeu absent. Text: Florin Toma