de Anemona Maria Frate

Două evenimente importante sunt de menţionat pentru sfârşitul de toamnă şi începutul de iarnă la Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea: „Noaptea Muzeelor”, eveniment organizat online, unde a fost prezentată la data de 14 noiembrie 2020 legătura de prietenie dintre Ady Endre şi poetul Octavian Goga şi Festivalul naţional de poezie „Octavian Goga”, dedicat omagierii activităţii poetului, eveniment on-line ce va avea loc la data de 13 decembrie 2020. Muzeul, nume împrumutat din latinescul museum, care provine din termenul grecesc museion, este conform accepţiunii lui A. Biran “ respectul prezentului pentru trecut şi încrederea sa în viitor“.

Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea, instituţie publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, în care sunt păstrate forme ale culturii şi civilizaţiei umane din spaţiul geo-politic al României, prin funcţia sa educativă şi prin sfera conceptului de comunicare, prin relaţia sa complexă cu societatea, conturează în prim plan personalitatea poetului şi a omului politic Octavian Goga, care a fost membru al Academiei Române începând cu anul 1920, perioadă în care, prin lirica sa, milita pentru realizarea unității naționale.

Pornind de la afirmaţia lui Germain Bazin, prin care muzeul este comparat cu „un templu în care timpul pare suspendat”, Muzeul Memorial „Octavian Goga” este o instituţie a memoriei colective care însumează valorile culturale ale civilizaţiei din spaţiul românesc de secol XIX şi  secol XX.  

Creaţiile poetului, fine radiograme ale gândirii umane, fie sociale, fie istorice, fie politice însumează volume întregi axate pe viaţa simplă a satului eroic și al evocării sau al memoriei colective, unde este conturat ţăranul român, autentic, ca model al galeriei de tipuri umane. Satul evocării sau al memoriei colective este păstrat prin viu grai, prin materialul fotografic, prin colecțiile de documente sau corespondența păstrată. Conform accepţiunii lui D.M. Pippidi, prin care acesta menţiona că „criteriul corectitudinii nu e acelaşi în politică şi în poezie, cum nu e acelaşi nici între altă artă şi poezie”, muzeograful conturează personalitatea lui Octavian Goga în sfera politicii din perioada interbelică ca membru al Partidului Naţional Creştin şi prim ministru al României între 28 decembrie 1937 şi 11 februarie 1938.  Privind prin filtrul istoriei, obiectivele regelui Carol, conform accepţiunilor lui Neagu Djuvara au fost compromiterea extremei dreapta, dizolvarea Parlamentului şi instaurarea dictaturii regale, prin urmare, acesta a adus la guvernare doi lideri de partide mici cu viziuni antisemite, respectiv poetul Octavian Goga şi A.C.Cuza, profesor la Universitatea din Iaşi. Partidul Naţional Creştin a rezultat din fuziunea Partidului Naţional Agrar a lui Octavian Goga cu Liga Apărării Naţional Creştine, la data de 14 iulie 1935. Prin urmare, poetul Octavian Goga a trăit cu intensitate drama înstrăinării şi a rătăcirii în verva vieţii politice.

Noul tip de politică culturală, un concept cu origini străvechi, leagă prezentul de un fapt istoric, astfel, în muzeu este inclus un număr impresionant de 6000 de volume şi colecţii de documente și corespondență între poetul Octavian Goga și poetul simbolist Ady Endre, costume tradiţionale, lucrări de ceramică şi de artă plastică. Dacă ne gândim la scrierile autorilor antici, respectiv Horaţiu care menţiona că “poezia e asemenea picturii” sau la Simonide, care asocia ”pictura cu o poezie tăcută, iar poezia cu o pictură vorbitoare”, iubitorii de cultură sunt invitaţi să pătrundă în incinta muzeului, să „guste” din farmecul timpurilor trecute, regăsind în câteva dintre lucrările semnate de Ștefan Luchian, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Francisc Șirato, Camil Ressu, Nicolae Dărăscu, semne iconice, respectiv gesturi picturale, tente și tușe de culoare, care însumează  opere de artă, dar și obiecte ceramice și de cult, textile ecleziastice și costume tradiționale, care, prin structura lor, reprezintă apartenența la un spațiu cultural și provenința, la unul geografic. Subliniind ideea doamnei Adela Dobrescu, ia, regăsită în muzeu, este considerată icon cultural, iar muzeul, într-o eventuală interpretare, ar putea fi un simbol cultural al trecutului – prezent, prin monumentele, documentele și piesele de colecție pe care le include. Evocarea voită a trecutului și transformarea lui într-un prezent continuu și păstrarea identității unei comunități fie etnico-lingvistice, fie politice ar putea include una dintre funcțiile Complexului Muzeal “Octavian Goga”. Esența monumentului, termen ce provine din latinescul monumentum, derivat din monere, ce înseamnă „a evoca”,  implică funcția antropologică, respectiv relația cu timpul contemporan trăit și cu evocarea acestuia. Gândindu-ne la afirmația lui Quatremere de Quincy, prin care afirma că “ideea de monument…se referă mai degrabă la efectul artistic al edificiului decât la destinația lui”, Mausoleul iubirii, monument ce este inclus în Complexul Muzeal „Octavian Goga” de la Ciucea, putem aminti că planurile mausoleului au fost concepute de către arhitectul G.M. Cantacuzino, iar mozaicul care îmbracă monumentul din marmură a fost montat piesă cu piesă, timp de 20 de ani, de către Veturia Goga, soția poetului. O strofă din poemul lui Goga a fost transcrisă ca epitaf: “Jur –împrejur e largul care cântă, / E soare-n cer, e sărbătoare sfântă / Și-n vreme ce mi-a amuțit pământul / Fiorul păcii-n suflet mi se lasă / Eternități îmi flutură veșmântul / Simt Dumnezeu cum mă primește-n casă.”

Structurând în linii mari universul poetic al lui Octavian Goga, putem nota că, Maiorescu şi Călinescu, față de poetul din Rășinari au adoptat o poziţie justă, datorită complexităţii momentului istoric, unde se urmărea disocierea dintre poet şi omul politic. Partea cea mai importantă a creaţiei sale este monografia satului transilvănean din a doua jumătate a secolului XIX, primele decenii ale secolului XX. Goga a prezentat în poeziile sale satul eroic, rezerva naţională de energie, care nu este privit ca sat etern, ci un mediu fixat în timp şi spaţiu. Figurile simbolice ale satului, cum sunt dascălii, preoţii şi ţăranii legaţi de pâmânt, regăsite în versurile sale, includ tonuri aspre, dar şi tragice, ţăranul fiind abrutizat, conturat fără pic de idilizare. Satul eroic, al memoriei sau al evocării, dar şi al revoltei, unde este subliniată dubla asuprire naţională şi socială, respectiv cele trei proiecţii care apar deseori conjugate, pot fi incluse în mesianism, care trebuie corelat cu tradiţia paşoptistă, cu tendinţe sămănătoriste. În linii mari, în creaţii ca „Plugarii”, „Clăcaşii”, „Oltul”, „Rugăciune”, versurile dau adevărata dimensiune a existenţei satului revoltei, personajele creionate fiind exponenţii unui destin, eroii configurând scene revoltătoare, proprii istoriei naţionale. O poezie remarcabilă, concludentă pentru mesianismul lui Goga este „Clăcaşii”, unde este regăsit limbajul care cuprinde elemente arhaice, biblice, subliniind faptul că proiecţia mitică a spaţiului şi timpului românesc este cu adevărat edificatoare. Inspirat, Goga a regăsit o imagine simbol, o imagine emblematică pentru provincia natală, în poezia „Biserica din Albac”, loc privit prin dublă ipostază.

Urmărind „Cântecele” lui Goga, Tudor Vianu observă că acest poet „este creatorul unor noi armonii ale graiului omenesc”, glasul poetului fiind o rezonanţă nouă în lirica românescă din primele două decenii ale secolului XX.