SCHIMBAREA ÎNCEPE CU TINE

26 octombrie – 15 noiembrie la Muzeul Colecțiilor de Artă (Muzeul Național de Artă al României) 

Începând cu 25 octombrie, pe gardul de incintă al Muzeului Colecțiilor de Artă dinspre Calea Victoriei, sunt expuse benzi desenate și afișe realizate în cadrul atelierelor online ale proiectului SPUNE-MI O POVESTE #fără plastic, organizat de Asociația VolumArt, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.  În același timp, la Școala Gimnazială nr. 1 din Cornetu vor fi expuse creațiile din cadrul atelierelor realizate fizic în localitate, în condiții de distanțare fizică și cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare.

Care sunt cele mai frumoase povești din viața voastră? Cele din copilărie, desigur. Există printre noi cei care au puterea de a crea eroi și povești, de a ne atrage în lumea lor de fantezie și imaginație  – autorii. Pe ei îi căutăm prin intermediul proiectul Spune-mi o poveste, pe autorii aflați la începuturile călătoriei, când toate visurile sunt posibile,  eroii sunt chiar ei.  Și anul acesta i-am pus față în față cu un erou negativ puternic și viclean: plasticul care ne poluează planeta.

Anul 2020 a fost plin de povești și ne-a adus provocări unice. Planurile noastre din 2019 au suferit modificări importante anul acesta, dar am reușit să suținem atelierele proiectului, să cunoaștem virtual copii talentați și să aflăm cum s-ar implica ei în acțiuni pentru o lume #fără plastic, o lume durabilă. Spune-mi o poveste este un proiect de educație non-formală care crede în talentul copiilor și încurajează tânăra generație să devină un agent al schimbării. Credeți-ne pe cuvânt, ei pot schimba lumea în bine!

Timp de trei săptămâni, între 22 septembrie și 10  octombrie, în cadrul a cinci ateliere realizate fizic și șapte ateliere online, peste 30 de copii din București, Brăila, Cornetu, Giurgiu și Arad au descoperit și s-au antrenat în tainele dezvoltării benzilor desenate, ale illustrării de povești. Super eroii deja consacrați i-au inspirat să scoată la iveală propriile lor povești, aventuri ale unor eroi încă necunoscuți,  care se luptă pentru o lume durabilă, o planetă fără plastic.

Schimbare începe cu tine, Mâncătoarele rechizitelor școlare, Plastic kills!, Eroul anonim,  sunt doar câteva dintre poveștile pe care copiii le-au scos la iveală, în care persoanje principale sunt extratereștri, copii, broaște țestoase, fachiri, pet-uri și cutii de aluminiu, chiar și Planeta albastră.

Alexandra Ștefania, Alexandra Cristina, Andreea N., Andreea T., Andrei Cristian, Cătălin, David, Daria, Eduard, Teodora și Sânziana  (Cornetu), Ana, Alexia Laura, Alexia S.,  Bianca, Dante, Eva T., Eva C., Maya și Sânziana Elena au venit alături de noi, Asociația VolumArt, în  aventura Spune-mi o poveste #fărăplastic și acestea sunt poveștile lor care ne invită în lumea plină de fantezie a copilăriei și a celor implicați civic.

Poveștile au fost posibile și datorită câtorva oameni care i-au însoțit și îndrumat cu drag și admirație pe parcursul acestui proiect: Andreea Chirică, Filip Columbeanu, Maria Murgu, Nina Mihăilă, Radu Igazsag, Judit Balin, Corina Gligor și Roxana Crișan.

„Proiectul s-a născut într-o lume de oameni mari din dorința de a le oferi copiilor un spațiu unde universul lor interior să prindă viață, să dea formă emoțiilor lor și viziunii lor despre lumea în care trăiesc. Suntem înconjurați de milioane de imagini, mesaje și povești scrise de alții, așa că i-am încurajat pe copiii și adolescenții participanți la atelierele din cadrul proiectului să-și descopere  propria voce. Să devină liderii propriei lor povești.”,  declară Judit Balint, manager de proiect.

Asociația VolumArt vă prezintă cu bucurie și mândrie, poveștile lor. Care e povestea voastră?

Mai multe informații despre proiect, precum și benzile desenate create de copii, sunt disponibile pe site-ul și pagina de Facebook a proiectului.

SPUNE-MI O POVESTE #fărăplastic

Produs de Asociația Volum Art

Co-finanțat de AFCN

Cu sprijinul MNAR (Muzeul Colecțiilor de Artă) și Școlii Gimnaziale nr. 1, Cornetu

Mulțumiri speciale doamnei Roxana Sima

Echipa proiectului: Judit Balint, Corina Gligor, Maria Murgu, Roxana Crișan

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.