Popularitatea Iuliei Șchiopu ca artist plastic a depășit granițele țării, nu doar prin lucrările sale aflate în colecții private aproape peste tot în Europa, dar și prin ilustrații de carte (ultima sa copertă fiind cea pentru volumul « Le Blues Roumain » , apărut în Franța, la Editions Unicité).

Prima sa « personală » în afara României se va deschide vineri, 23 octombrie 2020, la Tiny Griffon Gallery din Nürnberg, Germania, cu o serie de lucrări poetice dedicate lunii ca simbol vizual al evadării romantice și al poveștilor. « Păpușile » Iuliei Șchiopu « suferă » de fragilitate : deși uneori distante sau chiar ușor înfricoșătoare, au mereu o delicatețe care le face atrăgătoare și misterioase în același timp. Seria creată de artistă pentru această expoziție are surse de inspirație diferite, legate însă de bogata încărcatură simbolica a lunii.

De la povestirile fantastice ale lui E.T.A. Hoffmann (« Nocturnele »/ « Nachtstücke »), la arhitectura renascentistă a orașului Nürnberg (prezentă discret în țesătura complicată a unei rochii), Iulia Șchiopu face referiri la cultura germană, folosind metafore devenite locuri comune ale romantismului (noaptea, oglinda, ceasul, norii), cărora reușește să le transmită o interpretare modernă, proaspată, îmbibată de senzualitate.  Personajele sale feminine spun povești sensibile, deslușite doar parțial de titluri sugestive (« Într-o parte norii, într-o parte stelele », « Lumina care fuge, lumina care stă », « Ceai de Lună »), trimițând privitorul la volumul său de debut, « Sacoșa cu Stele », care a apărut anul trecut la Editura Herg Benet.

Luna-Cercel, Luna-Lumină, Luna-Ornament, Luna-Inimă sunt interpretări ale temei centrale, cărora li se adaugă lucrări reprezentative pentru imagistica melancolică devenită parte din identitatea artistică a Iuliei Șchiopu.

Iulia Șchiopu, « Über den Mond » /”Despre Lună”, pictură, deschisă la Tiny Griffon Gallery Nurnberg, Germania, între 23 octombrie și 15 decembrie 2020. Înscrieri pentru vizitare pe pagina de FB sau Instagram a galeriei sau pe email la cristina.angela.simion@gmail.com. Accesul în galerie se va face cu respectarea normelor de igienă și distanțare socială în vigoare la momentul vizitei.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.