Proiectul GEAMĂNA condensează instalația-video și performance-ul într-o încercare de a interoga asupra posibilității de a “vindeca” un peisaj antropocen — lacul de decantare ce a preluat numele satului înghițit de reziduurile toxice în urma exploatării Munților Roșia Poieni. Prin gesturile sale aproape rituale, contactul cu pământul, dar și prin cântec, artista propune o experiență ce atinge dimensiunea sublimului și pune problema sacralității în ziua de azi. „Dacă în trecut ceea ce consideram o experiență a sublimului era momentul copleșitor de meditare privind spre zbuciumul furtunii (sau spre o altă forță a naturii), acum suntem confruntați cu un alt tip de sublim; umanitatea privește spre propriile sale dezastre, ce devin uneori în același timp terifiante și imoral de frumoase. (Stefania Crișan)
Discursul artistic al Ștefaniei Crișan este unul care se plasează constant între două aspecte aparent paradoxale ale relației cu realitatea: cel a delicateții și sensibilității vizuale și senzoriale, al căutării și descoperirii frumuseții unei imagini – concrete sau în reprezentare, și în același timp cel al posibilității, a necesității și a sensului actului artistic ca practică operantă asupra lumii. Artista intuiește forța actului creator, în sine operant ca experiență estetică și medium prin care mesajul este transmis și receptat în mod direct și eficient, adăugându-i și puterea de a acționa transformator asupra realității. Aici reprezentarea nu mai este suficientă în sine și se subsumează unui limbaj complex, o scenografie și, citând-o pe artistă, a unui protocol al performance-ului care, ca în orice ritual, implică și imaginea realității pe care intervine în încercarea de a anula, de a inversa – o dispariție, o alterare, o distrugere a unui fragment de lume. Performance-urile Ștefaniei Crișan sunt invocatoare, evocatoare, aflate complet în afara retoricii metaforei sau a similitudinii, în afara lirimului sau a descriptivului, a citatului cultural sau literar direct sau a dobîndirii unei funcții simbolice prin asociere. Citatul cultural – literar sau filosofic, este la rândul său sensibil prezent fără a fi evident, acesta plasându-se mai curând la nivelul motivației. Zona de referințe este cea a fondului tradițional și religios arhaic, pre-creștin, în manifestările sale care se regăsesc în prezentul ritualului ortodox ca atavisme, aspecte neliniștitoare, vag contradictorii, la limita practicii magice. Discursul său, simultan reflexiv și activ, direct și dificil de definit, glosează pe tema contemplației dar caută în permanență modul cel mai eficient de a deveni funcțional, în plan subtil, asupra realității sensibile. Relația dintre subiect și reprezentare este însă una mai complexă decât cea canonică, acestea fiind aspecte coerente ale aceleiași realități unice a existenței. Practica artistică a Ștefaniei Crișan se desfășoară, în dualitatea sa aparent contradictorie dintre prevalența conceptului și sensibilitatea mereu picturală a imaginii, între premisa că actul creației poate și trebuie să acționeze, la nivel material, în înțelesul său originar: acela de a pune ordine în univers prin numire, și concluzia dostoievskiană, că frumusețea, opunând mântuirea entropiei, va salva lumea. (Mălina Ionescu)
https://noapteagaleriilor.ro/
Recent Comments