Luni, 3 august, s-a deschis expoziția personală de pictură a artistului plastic Eugen Raportoru„Viețile romilor contează”. Expoziția poate fi văzută până vineri, 14 august la sala parter de la Căminul Artei din str. Biserica Enei nr. 16, zona Universitate. Evenimentul este organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România și de Institutul Cultural Român.
“Eugen Raportoru nu are doar capacitatea de a privi și de a vedea, si nici doar pe aceea de a comunica vizual prin semn, prin tușă, prin ton și prin formă, ci și pe aceea, fundamentală, de a interoga si de a valorifica memoria. Iar in străfundurilor memoriei sale melancolia grea a lui Andreescu se întâlnește cu sonoritățile grave, de cavernă scânteietoare, ale lui Gheorghe Petrașcu și cu tristețea solitară si, de multe ori, sfâșietoare, a lui Jean Cheler.
Însă cea mai profundă, mai dureroasă, dar și mai eroică dimensiune a memoriei este aceea a unei umanități străvechi, împovărate, aproape invizibile din pricina unei patine, a unei cocleli existențiale care acoperă totul ca o alunecare istorică de teren. La capătul celor doi vectori ai memoriei, în punctul lor de convergență, pictura lui Raportoru este un act salvator, o luptă pentru viața din spatele acromatismului. Un act de biruință. O epifanie.”
Text: Pavel Șușară
*
Galerie foto cu expoziția. Foto Lucian Muntean
Artistul prezintă pe lângă pictură și o instalație prin care recreează atmosfera de acasă. Patul din sufragerie, măsuța, fotoliul, vechiul televizor, carpeta de pe perete flancată de fotografii de familie, păpuși și alte jucării care îți găsesc locul peste tot, alături de o mică chicinetă, cu ustensile de gătit, oale, linguri, căni, reșou… Toate acestea, împreună cu picturile transmit un mesaj identitar elocvent.
Expoziția urmează să fie itinerată la Slobozia în perioada următoare.
Galerie foto cu instalația. Foto Lucian Muntean
Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.
Lucian Muntean, Romanian visual artist and photographer, born in 1974.
Since 1997, Lucian Muntean is working as a photojournalist for newspapers, magazines and news agencies in Romania. Specialized in documentary photography and photo stories, Lucian Muntean is traveling and working on long term projects in Romania and Europe.
We use cookies to optimize our website and our service.
Functional
Always active
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.
Recent Comments