Muzeul Municipiului București anunță publicul că, începând de miercuri, 8 iulie 2020, la Palatul Suțu (Bdul Ion C. Brătianu nr. 2) poate fi vizitată o nouă expoziție tematică: „Tattarescu – Studii de perspectivă”.
În așteptarea redeschiderii Muzeului Memorial Gheorghe Tattarescu – în casa artistului din str. Domnița Anastasia, nr. 7, în sălile căreia va fi expusă opera majoră a pictorului Gheorghe Tattarescu (1820-1894) – și în proximitatea bicentenarului nașterii sale, MMB oferă această expoziție de grafică „de nișă” a artistului, cu lucrări necunoscute sau foarte puțin cunoscute.
Vizitatorii sunt invitați să exploreze un segment vizual inedit din biografia artistului, segment petrecut pe parcursul studiilor sale la Academia San Luca din Roma, Italia (1845 – 1851), unde și-a însușit pictura cu Natale Carta și Giovanni Silvagni, iar perspectiva cu Pietro Gagliardi.
„Tattarescu – Studii de perspectivă” va pune la dispoziția vizitatorilor lucrări de grafică axate pe studiul perspectivei, schițe ce fac parte din laboratorul intim al artistului în demersul său de perfecționare, alături de câteva desene artistice în care se poate observa cu ușurință felul în care maestrul se folosește de această știință – demers ilustrat în schițe/ studii compoziționale ce stau la baza unor binecunoscute lucrări de pictură („Renașterea României”, „Țăranul de la Dunăre”, „Simeon și Levi”).
„Premergătoare, așadar, picturii care l-a consacrat, aceste veritabile prelegeri de înțelegere a modului de construire și redare în plan bidimensional a obiectelor tridimensionale nu au fost menite unei expuneri publice. Rigoarea execuției, mărturiile olografe ce însoțesc schițele și, nu în ultimul rând, plasticitatea acestor planșe aparent strict tehnice sunt, credem, în măsură să-și depășească natura de simple instrumente întru desăvârșirea pictorului Tattarescu. Putem afirma că aceste desene au devenit, prin interesul lor istoric, lucrări de sine stătătoare și mărturii valoroase pentru valorificarea patrimoniului și cercetarea istoriei învățământului artistic instituționalizat din epocă.
Mare parte din activitatea sa artistică, după întoarcerea de la studii, a fost dedicată artei religioase, pe care a dezvoltat-o într-un stil personal, între academismul italian şi tradiţia iconografică bizantină, manieră care l-a consacrat drept cel mai important pictor muralist modern din țara noastră.
Caracterul patriotic al picturilor sale de șevalet din perioada Revoluției de la 1848 și impactul lor vizual asupra generațiilor următoare (Renașterea României sau Portretul lui N. Bălcescu), implicările socio-politice în demersul susținut, alături de Theodor Aman, pentru înființarea la București a Școlii de Belle-Arte și perioada de profesorat întregesc cunoscutul portret al artistului la maturitate” – Rodica Ion, muzeograf, Muzeul Memorial Gheorghe Tattarescu, Muzeul Municipiului București.
Prin expoziția „Tattarescu – Studii de perspectivă”, care va putea fi vizitată până pe data de 27 septembrie 2020, Muzeul Municipiului București completează acest portret și dezvăluie o parte din latura tânărului studios Gheorghe Tattarescu.
Recent Comments