Un altfel de vernisaj al expoziței de pictură “
PERSONALIA
Artist Statement
Definiția dată de dicționarul explicativ al limbii române cuvântului PERSONALIA este: Informații complementare în prezentarea persoanei căreia îi este închinată o lucrare. [lat. personalia].
Pornind de la această definiție, m-am gândit ca subiectul acestei expoziții să fie PERSONALIA și să-l dezvolt făcând o analiză atât de istorie personală, cât şi estetică în paralel şi prin comparaţia picturii şi a fotografiei avînd în vedere că pentru perioada ultimilor douăzeci şi cinci de ani putem vorbi de prezenţa matură a artei digitale. Astfel, se poate pune în evidenţă închiderea unui cerc prin repetarea istorică la un alt nivel a atitudinii mele faţă de actul de creaţie, imaginea de artă, rolul său şi formele noi de prezenţă vizuală. Pentru mine, proiectul PERSONALIA este asemenea unui raport de activitate personală, anuală, pe care-l fac public sub forma unui ciclu de expoziții personale, de câte ori am ocazia. Expozițiile, de fiecare dată par dar nu sunt identice, fiecare expunere este un up-grade cu lucrări noi, din utimul an, ca o expoziție fluidă și continuă a consecințelor trăirilor în atelierul de pictură.
Prin ceea ce fac sunt un plastician care, pornind de la fotografie, foloseşte adesea mijloacele specifice picturii şi graficii. Este un teren greu accesibil care, în ciuda aparenţelor, implică multe dificultăţi. În prezent accesul la tehnica fotografică a devenit facil, probleme de prelucrare a materialului fotosensibil nu existã, şi asta face ca domeniul să pară accesibil pentru oricine. Bineînţeles că nu este aşa, atâta timp cât omul din spatele aparatului de fotografiat rămâne un om cu o cultură a imaginii, care nu fotografiază din plăcerea de a apăsa pe declanşator, ci din nevoia de a căuta o altă realitate, ascunsă ochiului şi minţii neiniţiate estetic, de a da un sens, concept imaginii și de a avea consecințe pentru spectator.
Faptul cã sunt instalat ca personaj în exersarea artelor plastice, respectiv pictură, grafică şi graphic-design, că mă ocup şi de artă video, că am ajuns, ca profesor, sunt implicat în formarea viitorilor artişti profesionişti ai domeniului imaginii şi comunicării vizuale, toate acestea influenţează mult relaţia mea cu imagine în toate formele acesteia. E o relaţie care a început acum 40 de ani, fiind dominată, încă de la debut, de interesul de a modela fotografia de la subiect şi temă până la elaborarea şi finisarea ei în laborator şi după aceea de a o reda picturii.
Pornind de la înregistrarea realităţii pentru a pregăti o pictură, am observat că fotografia poate fi capabilă de picturalism şi grafism, atîta timp cît nu se urmăreşte prin ea o simplã arhivare mecanică a realităţii. Realitatea fotografică poate deveni un altfel de realitate, prezentă doar într-un ceremonial, cum este cel al imaginii tehnice. Acesta este unul dintre motivele pentru care mie îmi place sã intervin în fotografie, din dorinţa de a reformula realitatea. Acesta este in esență motivația pentru care nu mă consider un fotograf în sensul consacrat al cuvântului, cred că sunt un “utilizator de fotografie” căruia îi place să creeze de imagini “după chipul și asemămarea sa” prin tehnicile specifice artelor, tehnicilor picturii.
Ca mod de raportare la real, nu agreez în mod deosebit instantaneul, decupajul din realitate, supus formal şi identic contactului senzorial. Prefer să intervin atât în timpul înregistrării imaginii, cât şi ulterior, în timpul prelucrării acesteia. Încerc să mă joc cu prezentul trăit, transformându-l din experienţe personale în trăiri plastice. Aceasta nu înseamnă că nu abordez şi subiecte de alt gen, dar acestea nu reprezintă preocuparea mea majoră.
Am remarcat faptul că fotografia intervine pregnant în lumea artei ca instrument, iar artiştii apelează tot mai mult la imaginea fotografică, aceasta devenind un mod nou de a lua contactul cu realitatea. De asemenea se opereazã foarte mult şi cu imaginea video, iar de cincisprezece ani încoace computerul a pătruns nu numai în domeniul artistic ci şi în viaţa cotidiană, fenomenul fiind asemănător cu ceea ce s-a întîmplat acum 150 de ani cu fotografia, pe care o consider consecința picturii. Pentru un artist, pictor, utilizator de fotografie, lumea este o imensă vitrină pe care natura şi oamenii au grijă s-o înnoiască în fiecare zi. Fotografia face parte dintr-o altă tradiţie, care străbate întreaga istorie a artei moderne, este legată de realul lumii şi de o asemănare minuţioasă dusă până la imitare, însă nu este decât aparent realistă. Ea menţine statutul magic al imaginii, păstrează ceva din iluzia lumii, reflexia ei, dar această caracteristică nu este întotdeauna mimetică, un teritoriu specific picturii unde interpretarea se află la ea acasă.
Faptul că suntem azi spectatori şi participanţi totodată la o repetare a istoriei, desigur nu identică dar foarte asemănătoare, în contextul apariţiei ordinatorului ca instrument/unealtă ce îşi face loc cu o rapiditate agresivă în viaţa noastră artistică mă face să cred că o analiză atât istorică, ştiinţifică cât şi estetică a evoluţiei artelor picturii şi a fotografiei, prin comparaţie, este utilă pentru a înţelege mai bine ce înseamnă licenţă şi originalitate. Până unde îi este permis unui nou instrument capabil de creaţie să înlocuiască un alt instrument şi de unde acesta este de neînlocuit?
Text: Eugen Moritz
Recent Comments