Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române a pregătit, pentru data de 21 mai 2020, o serie de materiale dedicate împlinirii a 140 de ani de la nașterea poetului, prozatorului, ziaristului și tipografului Tudor Arghezi.

Programul evenimentelor difuzate în on-line, pe pagina de Facebook, pe site-ul și pe contul de YouTube ale MNLR:

Ora 11.00 – Tudor Arghezi | Poetul secolului XX

Ora 12.00 – Nicu Alifantis, înregistrare de la Casa Memorială „Tudor Arghezi-Mărțișor”

Ora 13.00 – Actorul George Mihăiță ne va încânta cu un recital transmis live de la sediul expoziției de bază (Strada Nicolae Crețulescu 8)

Ora 14.00 – Actorul Ion Caramitru va recita poemul Duhovnicească de Tudor Arghezi. Înregistrarea a fost realizată în expoziția de bază a MNLR
 
Ora 16.00 – Poetul și eseistul Dinu Flămând ne vorbește, într-o înregistrare video, despre complexitatea operei lui Tudor Arghezi, dar și despre traducerea în franceză a poemelor sale, incluse în volumul Între două nopți – poeme alese Entre deux nuits – poèmes choisis. Volumul a apărut recent la Editura Muzeul Literaturii Române
 
Ora 17.00 – Prezentarea expoziției on-line Tudor Arghezi, tipograf și ziarist
 
Ora 19.00 – Mitzura Arghezi în „Amintiri din prezent”
 
Ora 20.00 – Despre tiparul înalt, intervenție prin telefon cu Ștefan Dulu

Ora 22.00 – Tudor Arghezi despre primul său volum de versuri Cuvinte potrivite  fragment audio