Zamfira Bîrzu – portret de artist – un film realizat de Eugen Harasim, 2020.

„Zamfira Bîrzu, conf. univ.dr. la Facultatea de Arte Vizuale, UNAGE Iaşi, născută la Calafindeşti Suceava, este un reputat artist vizual, cu multiple participări la expoziţii internaţionale, tabere de creaţii, cu lucrări în muzee şi galerii de artă din ţară şi din Europa, este considerată de către critica de specialitate drept unul dintre cei mai buni portretiști contemporani (prof.univ.dr. Petru Bejan), surprinzând prin tipologiile umane o întreagă psihologie a identității. La limita citirii codului figurativ, lucrările Zamfirei Bîrzu expun o idee picturală unică, cu radiere cromatică aparte. Intuind natura mai mult ca geneză decât ca ansamblu de forme cromatice finite, universul se transformă pentru artistă într-o reţea deasă de semne, de corespondenţe, unde formele se cuprind și se sugerează reciproc. Personajele sale însumează valențe universale, atemporale, ce nu pot fi atribuite unui singur spațiu și loc, fiind arhetipuri la limita dintre realitate şi imaginaţie, dintre ceea ce retina poate recunoaşte şi aseamănă şi plăsmuirile mitologice, ale unor fiinţe angelice. De asemenea, lucrările selectate pentru expoziție ne prezintă infinitele posibilităţi interpretative ale unui traseu. Lucrările artistei sunt enigmatice iar adevărul exprimat de artistă îşi cultivă propria frumuseţe, în timp ce noi, ca privitori, devenim martorii unei experienţe inaccesibilă cunoaşterii, posibilă doar sufletului. Cu o cromatică ce aminteşte de vitraliile medievale, prin alăturările asemenea unui mozaic postmodern, pictura Zamfirei Bîrzu pendulează între acum şi atunci, între miracolul descoperirilor, al vieţii şi ciocnirea acestuia cu realul. Rezultatul este o lume între lumi, o lume a graţiei, cu o lirică intrinsecă, o lume a mitologiilor universale juxtapuse celor personale. Personalitatea artistică a Zamfirei Bîrzu se manifestă printr-o luciditate care stăpâneşte procesele dinamice, adesea aleatorii, în sensul stabilirii unui necesar echilibru între “ordine” şi “aventură”, între “stil şi strigăt”- ca să folosim o antinomie lansată de Michel Seuphor. Artista compune corpul personajelor sale, suspendate atemporal în mozaicul de culoare, din vaste forme aparent geometrizate, dar rezultate nu din dorinţa de a sparge tabuurile estetice, ci din cea de a reda nudul, ca o esenţializare a aparenţei. O stare de plutire este indusă de ipostazele surprinderii, ipostaze ce pendulează între sfială şi cutezanţă. Zamfira Bîrzu tratează subiectele în sensul în care Poincaré susţinea că “Omul nu este decât o slabă licărire în furtună, dar această luminiţă rezistă şi această luminiţă e totul”. Lumina pe care o proiectează artista asupra subiectului este cea care determină starea. Graţiile feminine se hrănesc cu propria voluptate, întreg universul exterior fiind în fapt proiecţia interiorului, decorativismul extern fiind pretextul pentru a sublinia particularitatea fiecărui personaj în parte”.

Text de Maria Bilaşevschi, dr. , critic de artă, 2020