În rotonda de la intrarea principală a Spitalului Brâncovenesc, construit între anii 1835 și 1837 de către arhitectul neamț Joseph Hartl, din dorința răposatului Grigore Brâncoveanu și a soției sale, băneasa Safta, se aflau două inscripții dăltuite în marmură albă, dispuse în partea dreaptă și stângă. Acestea au fost executate în anul 1837, la comanda prințesei Safta Brâncoveanu. Ambele plăci au dimensiunea de 200×112 cm, cu litera de 3,5 cm, în relief, într-un câmp de 187×101 cm, delimitat de un chenar vegetal. Textul este scris în limba română cu caractere chirilice. După demolarea stabilimentului medical, înregistrată între decembrie 1984 și februarie 1985, odată cu noua remodelare a Bucureștilor, cele două mari plăci de marmură albă au intrat în patrimoniul Muzeului Municipiului București, care le-a „găzduit” până în anul 2009 în curtea sa, după care au fost integrate în Colecția Lapidarium de la Muzeul Palatul Voievodal Curtea Veche.
Prima inscripție arată faptul că printre beneficiarii acestui spital „supt numire de Brâncovenesc” vor fi bolnavii „care nu vor pătimi de boli hronice”, bărbați și femei, potrivit cu numărul paturilor disponibile, care intrau sub asistența unui doctor recunoscut. Totodată, buna funcționare a stabilimentului era asigurată de către o Eforie, condusă de mitropolitul Țării Românești, ajutat de doi epitropi, care neapărat trebuiau să fie „oameni cinstiți și cu temere de Dumnezeu”. O însemnată responsabilitate revenea atât celor din „neamul brâncovenesc”, cât și altor fruntași, aleși în conducerea „așezământului obștesc”, cu amenințarea că aceia care aduc prejudicii „vor fi judecați”.
În cea de-a doua inscripție sunt enumerate cele patru moșii brâncovenești, respectiv Dăbuleni, Comoșteni, Măceș sârbesc și românesc, care, împreună cu via de la Răzloage, au fost dăruite Spitalului, nimeni neavând dreptul de a le înstrăina; în caz contrar ar fi fost îndepărtat „de la Fața lui Hristos și socotit în veci de hrăpitor celor sfinte”. Totodată, se prevedea a se pomeni „cu arhiereu ctitora și tot neamul ei în toată curgerea anului”. Aceste testamente exprimau, pe de o parte dorința, iar pe de altă parte porunca donatorilor de a fi păstrată, cu sfințenie, averea acestor Așezăminte, așa cum au fost lăsate posterității.
Textul săpat pe prima placă glăsuiește astfel:
„Răposatul întru fericire marele ban al Valahii, prințip al Au/strii și cavaler al marelui ordin Stanislav al Polonii Grigorie / Basaraba Brăncoveanul cugetând pururea ca pentru a sa vecinică / pomenire, să facă vreun așezământ spre mângăere celor în lipse / și în nevoi și împărăcherile vremi și turburările țări neertându-l, au / lăsat prin diată pă soția sa, D. Elisaveta Brăncoveanca născută Balș / desăvărșită stăpână și epitroapă pă tot avutul său supt îndato/rire a desăvărși milostivnica sa cugetare.
Care și pă acest temeiu / au zidit cu mare râvnă și dorință din temelie acest spital la anul / 1837 cu toate împrejmuirile supt numire de Brăncovenesc, / și prin ctitoricesc testament întărit cu hrisov domnesc au orân/duit cele următoare: să să priimească totdeauna bolnavi ce nu vor păti/mi de boale hronice fără deosăbire parte bărbătească și fămeiască, / potrivit cu numărul paturilor, care după venitul zestri ce s-au dat / să mărginește a fi șaizeci, iar daca după vremi venitul să va adăoga, / sau va scădea, atunci și numărul paturilor să va înmulți sau să va îm/puțina; să să caute bolnavi cu dohtor, gerahi, și cu toată odihna, să fie / acest spital pururea numai supt eforia celui după vremi mitropolit al / țări fără a să amesteca stăpănirea și fără a fi supus vreodată supt nici / un fel de cuvânt la îngrijire streină, sau supt eforia celorlalte / spitaluri; eforul să încredințeze toată ocârmuirea și îngrijirea a/cestui spital la doi epitropi, oameni cinstiți și cu temere de Dumnezeu, / pă cari să-i aleagă prin știința și conglăsuirea celor cu frica lui Dumnezeu, / boeri, ce să vor trage din neamul Brăncovenesc, și să să orânduiască cu / întărire domnească; să privegheze eforul ca un părinte obștesc, tot/deauna, iar cel puțin o dată pă lună să cerceteze în ființă de să pă/zește buna orânduială și de să caută bolnavi cu dorință; să adune / eforul la o zi hotărâtă peste an pă părinți episcopi și pă cei mai aleși / boeri din neamul Brăncovenesc i din celelalte blagorodnice neamuri pă/mântenești și cu vreo câțiva din cei mai aleși neguțători în sala a/dunări‹i› a spitalului și să caute socotelile dupeste an ale epitropi/lor de venit și cheltueli și găsindu-le drepte să le iscălească cu toți, / să ia în băgare de seamă și condica de întrarea și eșirea bolnavilor și să / să dea în cunoștința obști numărul celor însănătoșiți; să aibă drept / verice creștin cu temere de Dumnezeu, iar mai cu seamă cei ce să / vor trage din neamul Brăncovenesc când vor vedea neorânduială / în spital și neîngrijire de bolnavi să ceară de la stăpănire grab/nică îndreptare, fiind așezământ obștesc, căci la împotrivă / vor fi judecați ca cei ce au putut să poprească rău și nu l-au poprit / cari nu au multă deosăbire din cei ce îl fac”.
Textul celei de-a doua plăci consemnează următoarele:
„Săvârșindu-să zidirea acestui spital, s-au și înzestrat pen/tru cea în toată vremea bună căutare a bolnavilor, cu moșiile ce / s-au deosăbit din avuturile brâncovenești, și să arată în testamen/tul ctitoricesc întărit cu hrisov domnesc și anume: moșiia Dăbuleni din județul Romanați cu toate hotarăle și bălțile ce / alcătuesc trupul ei; moșiia Comoșteni din județul Doljului, / cu hotarăle Nădaia și Nădăița, și cu toate celelalte hotare și / bălți ale ei; moșiile, Măceșu sârbesc și Măceșu rumănesc, cu / toate hotarăle și bălțile ce să coprind în trupul lor; viia, / de la Răzloage din Dealul Cernăteștilor de Jos din județul Săcueni/lor, tot printr-acest testament întărit s-au dat supt eforia și / epitropia acestui spital și epitropia bisericii Domniți Bălași / Brăncovenci, ce dintru-nceput au fost lăsată supt îngrijirea fa/milii Brăncovenești, și niciodată numărată în rândul celorlalte / mănăstiri cu îndatorire însă a să păzi fără nici o abatere toa/te cele întocmite de acea răposată domniță și anume:
A-ș / avea sfânta biserică toată podoaba ei și orânduiala cuviincioa/să.
A să lăcui încăperile dup-împrejur totdeauna de pomană, / numai de oameni întru adevăr, săraci, ticăloși, și fără adă/postire, care să să și ajute la scăpătăciunea lor pă cât veni/tul va erta.
A să pomeni cu arhiereu ctitora și tot neamul ei în / toată curgerea anului.
Să adaogă însă ca socotelile ace/știi epitropii de venit și cheltueli să să ție totdeauna deosă/bite să să cerceteze de adunare dimpreună cu ale spitalului / și să să iscălească, și numai la vreo neapărată trebuință / să să ajute aceste doă case una cu alta.
Peste toate a/cestea să mai adaogă că nici eforul, nici epitropi, nici stă/pânirea, nici nimenea din cei ce să trag din neamul brăncovenesc, / să nu fie volnic să înstreineze vreo moșie sau parte măcar / dintr-însele, nici din cele mai sus însemnate ale spitalului, / nici din ale sfintei biserici, nici cu schimb fie de înzecit folos, / măcar, nici cu vreun alt mijloc sau propunere, căci la împotri/vă, și cel ce va înstreina, și cel ce va priimi să adaoge la veni/tul său vreuna dintr-acestea să fie depărtat de Fața lui Hristos / și socotit în veci de hrăpitor celor sfinte.
Drept aceasta și să dă drept și cădere veri căruia să va trage din neamul brăncove/nesc și veri căruia blagorodnic boer temător de Dumnezeu să o/prească a lucrare ca aceasta, căci toți sânt datori a ocroti drepturi/le acestui spital, fiind o așezare întocmită pentru folosul obști‹i›”.
Grina-Mihaela Rafailă, muzeograf, Secția Istorie, Muzeul Municipiului București
Recent Comments