Asociația Culturală VAR lansează în cursul acestei luni, la București, cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, proiectul pluridisciplinar Dia-Pozitiv, un proiect socio-cultural, care își propune aducerea în prim-plan a problematicii familiei destabilizate în urma migrației forței de muncă.  

Prin implicarea în primul rând a copiilor, al căror mediu familial și social a fost vulnerabilizat de faptul că unul sau ambii părinți sunt plecați la lucru în afara țării, proiectul are ca scop creșterea gradului de integrare și implicare a comunității, în țară și în două orașe europene cu o puternică reprezentare a diasporei (Madrid și Veneția), prin acțiuni performative cu caracter social și cultural.  

Așadar, în cursul acestei luni vor fi lansate în București sesiunile de ateliere cu copii, experiența și poveștile participanților la aceste ateliere fiind principalul generator de creație pentru spectacolul de teatru și expoziția Dia-Pozitiv.  În luna mai a acestui an va avea loc, în București, expoziția itinerantă  și premiera spectacolului Dia-Pozitiv, eveniment care precedă turneul spectacolului și al expoziției în Diaspora, în orașele Madrid și Veneția-Mestre. Aceste reprezentații sunt menite să creeze noi punți de legătură între copii și părinți, între cei plecați și cei rămași, între protagoniști și spectatori, mass-media și publicul larg.  

Constant, pe parcursul acestor luni, echipa proiectului va avea ca obiectiv crearea unor căi concrete de conștientizare activă și participativă a capacităților familiale în rândul Diasporei, ajutându-i pe membrii acestor familii să dobândească încredere în propriile mecanisme de adaptare la noua realitate familială și să își descopere propriul mod de exprimare și dezvoltare personală.

Dia-Pozitiv este totodată și un instrument de diplomație culturală, care susține intensificarea dialogului și creșterea toleranței față de grupul țintă. Toate activitățile din proiect vor ajuta la creșterea gradului de conștientizare activă, toleranță, acceptare și participare civică, încurajând colaborarea dintre instituțiile publice, private și sectorul ONG, cu rolul de a educa, informa și încuraja  grupul țintă.

Proiectul va fi implementat în perioada februarie-iunie 2020, în parteneriat cu DGASPC Sector 6 București, Ambasada României în Regatul Spaniei (Madrid), Scoala 153 din București, Fundația Dreptul la Educație, Associazione Romeni & Moldavi InVeneto și Asociația Informală a Vocilor pentru Incluziune. 

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural NaţionalProiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.