Pentru că în visele noastre ne asumam riscuri
Artiști: Ioana Bătrânu, Ion Bârlădeanu, Ștefan Bertalan, Michele Bressan, Mircea Cantor, Andrei Chintilă, Harun Farocki & Andrei Ujică, Constantin Flondor, Adrian Ghenie, Bogdan Gîrbovan, Ion Grigorescu, Radu Grindei, Ana Lupaș, Alex Mirutziu, Florin Mitroi, Vlad Nancă, Miklos Onucsan, Andrei Pandele, Christian Paraschiv, Șerban Savu, Decebal Scriba
Curator: Diana Marincu

12 decembrie 2019 – 7 februarie 2020
Vernisaj: 12 decembrie 2019, ora 19:30
Fundația Art Encounters, Take Ionescu 46C (Casa ISHO, etaj 1), Timișoara



Titlul expoziției este inspirat de un poem-manifest creat de artistul Alex Mirutziu în 2015. Because in our dreams we took risks [Pentru că în visele noastre ne asumam riscuri], unul dintre versurile acestui manifest, preia greutatea unei sentințe și o transformă într-un nod de legătură pentru generații diferite. Acest nod țese temporar laolaltă fire cronologice, narațiuni istorice și repere culturale care alcătuiesc o imagine multifațetată a artei de dinainte și de după 1989, așa cum este ea reprezentată în expoziția de față – un decupaj din colecția Ovidiu Șandor. Luat ca reper al schimbării regimului politic, dar și al ciocnirii dintre iluzii și deziluzii, anul 1989 marchează în expoziție o secțiune documentară în care fotografia și filmul (Andrei Pandele, Radu Grindei, Andrei Ujică & Harun Farocki) își revendică puterea de a absorbi realitatea imediată iar tensiunea dintre adevărul „pur” și adevărul construit scoate la suprafață întrebări încă valabile.

O altă secțiune a expoziției aduce împreună o serie de portrete și autoportrete ale artiștilor, microistorii personale care pun pe primul loc autonomia artistică și laboratorul creativ ca spațiu al libertății absolute (Ștefan Bertalan, Constantin Flondor, Adrian Ghenie, Ion Grigorescu, Ana Lupaș, Florin Mitroi, Christian Paraschiv, Decebal Scriba). Artiștii oscilează între căutările continue ale propriilor repere identitare și radiografierea lucidă a contextului din jur, a realității nealterate și a actorilor săi anonimi și marginali (Ioana Bătrânu, Ion Bârlădeanu, Michele Bressan, Bogdan Gîrbovan, Șerban Savu), atinși inevitabil de evenimentele care au făcut istorie, precum mineriada, de exemplu în afișul expoziției Cartea (Miklos Onucsan). În paralel, construcțiile utopice continuă, de la colonizarea galaxiilor (Vlad Nancă), la imaginarea unei coloane infinite care leagă ADN-ul uman de spațiul cosmic (Mircea Cantor), până la visul nemuririi care ia locul exasperării existențiale. Pentru că în visele noastre ne asumam riscuri, realitatea după trezire devine doar o față a existenței, iar remușcările și fricile se estompează.


————–
Expoziția Pentru că în visele noastre ne asumam riscuri face parte din programul Fundației Art Encounters, CAMP – CONTEMPORARY ART MEETING POINT, o platformă de dialog și implicare a publicului în schimbul de cunoaștere mediat de arta contemporană.

Proiect co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național.Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Mulțumiri speciale: rămăria

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.