BREAKING (IM)POSSIBILITIES
23 ianuarie – 20 februarie 2020

Artiști: Zoița Delia Călinescu, Andreea Medar, Ada Muntean, Dragoș Neagoe, Răzvan Neagoe, Cristi Gașpar, Mălina Ionescu, Magdalena Pelmuș, Bogdan Pelmuș
Curator: Ada Muntean

Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov

Bd. Eroilor 29, parter Rectorat UTBv, Brașov


„Breaking (Im)possibilities este un demers curatorial ce reunește un grup de artiști cu viziuni și practici artistice eclectice, având ca numitor comun interdisciplinaritatea și abordarea experimentală vizuală și conceptuală. Proiectul provoacă atât artiștii în procesul de creație, cât și privitorii în receptarea lucrărilor – la transgresiunea unor bariere de percepție în creionarea identității omului contemporan.

Se realizează astfel o mediere dintre realitate și imaginea ei prin perspectivele artistice prezentate, lucrările devenind niște interfețe între realul recognoscibil, interpretarea lui prin filtru artistic și perspectiva receptivă. Breaking (Im)possibilities chestionează limitele și deschiderile unor medii vizuale, precum: pictura, sculptura, grafica și tehnicile mixte în dezvăluirea unor viziuni complexe asupra unei realități ce poate fi ușor percepută stereotipic și a relativității conceptelor de posibilitate/imposibilitate.

În radiografierea existenței contemporane, corpul uman devine un numitor comun în experimentele plastice și conceptuale ale acestor artiști. Claviatura plastică pe care corpul o propune spre experimentare devine infinită ca resurse și seducătoare ca posibilități. Explorarea corpului devine explorarea sinelui, iar explorarea sinelui devine explorarea lumii. Demersul artistic se transformă într-un gest cu o puternică încărcătură existențială, iar sondarea identității și a formelor pe care aceasta le ia capătă valențele unei analize sociale și ontologice contemporane.

Astfel, proiectul Breaking (Im)possibilities conturează prin viziuni artistice distincte corpul postmodern în contextul societății prezentului prin spargerea unor stereotipuri perceptive atât din punct de vedere ideatic, cât și din punct de vedere plastic, propunând spre analiză problematica identității omului contemporan, a sinelui, a ego-ului și a relației corp-societate în experimente interdisciplinare.” Ada Muntean

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.