Au trecut 30 de ani de la Revoluție.
Avem în urmă 30 de ani de libertate.

Libertate30, un proiect cinematografic dedicat comemorării celor 30 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală şi de Est, se desfășoară în perioada 5-10 decembrie, și aduce publicului o selecție de filme documentare și de ficțiune, dar și întâlniri și discuții cu regizori, istorici și manageri culturali, ce vor avea loc la Spațiu Docuart, Calea Giulești nr. 14, et. 4, București.

Timp de șase zile, Libertate30 își propune să arate perspective diferite asupra realității evenimentelor din 1989 prin film documentar și de ficțiune, prin dialoguri deschise și dezbateri ce au rolul de contribui la înțelegerea cât mai multor fațete ale istoriei noastre comune.

PROGRAM & FILME

Programul debutează joi, 5 decembrie, de la 19:30 cu producția DUPĂ REVOLUȚIE (R. Laurențiu Calciu; 2010, 83’), la finalul căreia spectatorii vor participa la o discuție despre rolul de document al documentarului și veridicitatea faptelor istorice surprinse într-un documentar. 

Ziua de vineri trasează o paralelă, două prin producții de film din anii 1990 și 2019, ambele semnate de regizorul Cornel Mihalache. Prima proiecție, OAMENI CU ROTILE, (2019, 51) are drept protagoniști doi militari care și-au petrecut cei 30 de ani după Revoluție în scaun cu rotile și conturează realitățile sistemului politic, social, medical. DE CRĂCIUN NE-AM LUAT RAȚIA DE LIBERTATE aduce o perspectivă diferită asupra evenimentelor și prezintă starea de spirit din zilele imediat următoare Revoluției. Filmul este co-regizat alături de Cătălina Fernoagă în cadrul Sahia Film, în 1990, și va fi urmat de o discuție cu istoricul Cosmin Popa și Cornel Mihalache. 

Următorul documentar din proiect aduce în prim-plan orașul care a jucat un rol principal în căderea lui Nicolae Ceaușescu, orașul în care soldații au încercat să înăbușe revolta oamenilor și au sfârșit prin a se alătura lor. TIMIȘOARA 1989 (Ovidiu Bose Paștina, 1991, 78) prezintă materiale de arhivă și interviuri ale supraviețuitorilor din ambele tabere, pe 7 decembrie, de la 18:30, și este urmat de o discuție liberă cu istoricul Alin Ciupală.

Duminică, 18:30, ne uităm la o analiză a rolului televiziunii în timpul revolutiei prin reconstituirea cronologică semnată de Andrei Ujică și Harun Farocki: VIDEOGRAMELE UNEI REVOLUȚII (Germania, 1992, 107’). Traseul documentarul începe de la ultimul discurs al lui Nicolae Ceaușescu și traversează evenimentele până la ocuparea sediului Televiziunii române de către revoluționari (19-25 decembrie 1989). Istoricul de artă Cosmin Năsui este invitat la finalul proiecției pentru o sesiune de Q&A cu regizorul, Andrei Ujică.



HÂRTIA VA FI ALBASTRĂ (2006, 95’) este titlul zilei de 9 decembrie, începând cu 19:30, din selecția Libertate30. Hîrtia va fi albastră nu oferă o perspectivă istorică de tip History Channel, ci își propune să restituie emoția acelor zile din perspectiva actorilor mărunți ai evenimentelor. E povestea pierderii inocenței unei generații și a unei revolte populare care a scos la lumină în egală măsură ce avem mai bun și mai rău în noi. Și spiritul de solidaritate, dar și egoismul și răutatea, acumulate în zeci de ani de frustrare”, regizorul Radu Muntean despre cel de-al doilea scurtmetraj al său a cărei premieră a avut loc în 2006 la Festivalul Internațional de Film de la Locarno. Film prezentat de Anca Grădinariu, critic de film.

Evenimentul se încheie marți, 10 decembrie, cu filmul regizat de Cătălin Mitulescu, CUM MI-AM PETRECUT SFÂRȘITUL LUMII (2006, 101’). Producția premiată în România și peste granițe conturează povestea unei mici comunități de lângă București, în preajma Revoluției. Eva locuiește cu părinții și cu fratele ei de 7 ani, Lalalilu. Lalalilu devine convins că Ceaușescu este motivul principal al deciziei Evei de a încerca să plece din țară. Deci, împreună cu prietenii săi de la școală, el concepe un plan pentru a-l omorî pe dictator. Film prezentat de Anca Grădinariu, critic de film.



LIBERTATE30 & SPAȚIU DOCUART

Libertate30 este un eveniment comemorativ, necesar într-un context național în care efectele comunismului sunt încă resimțite. O mai bună cunoaștere a trecutului recent poate ajuta la aprofundarea înțelegerii realităților prezente.

Spațiu Docuart este cel mai recent proiect Docuart care pune pe harta Bucureștiului un punct aflat la intersecția artelor vizuale, sectorului cultural și networking-ului. Creează un context pentru proiecții de film, expoziții, cursuri și evenimente multidisciplinare pe care le dezvoltă și găzduiește pentru și alături de comunitate.

***

Evenimentul are intrare liberă pe parcursul tuturor proiecțiilor de film și dezbaterilor din program, în limita locurilor disponibile. 

Spațiu Docuart se află în fosta fabrică ISAF, pe Calea Giulești nr. 14, etajul 4. 

***

Organizat de: Docuart
Partener: Spațiu Docuart
Sponsori: Sâmburești, Aqua Carpatica
Parteneri media: Radio România Cultural, Modernism, AARC, CineGhid, Observator cultural, România pozitivă, Literatura de azi