Parasite (2019)

Parasite, câștigătorul premiului Palme d’Or la Cannes 2019, ne repovestește într-o formă originală un mit pe care îl cunoaștem de mult: conflictul dintre bogați și săraci. O familie săracă încearcă să scape din ghetourile  în care trăiește profitând de pe urma unei familii bogate. Tema aceasta a diferenței de clasă este povestită și repovestită de nenumărate ori, dar forma și stilul pe care regizorul Bong Joon Ho o alege este una inedită.

Familia Kim trăiește în condiții mizere în mahalaua orașului, într-un apartament construit sub nivelul pământului plin de gândaci. Soarta lor se schimbă însă când tânărul Ki-woo primește de la un prieten vechea lui slujbă de a medita la engleză fiica unei familii bogate. Treptat, întreaga familie ajunge să lucreze sub identități false în slujba familiei Park.

Tema aceasta a parazitării ce urmărește întreg filmul ridică multe problematici și întrebări. Putem învinovății oare familia Kim pentru că încearcă să supraviețuiască profitând de familia bogată? Noi oare cum am fi? Și nu numai asta, dar nu și familia Park are o atitudine parazitară față de familia Kim? Ei sunt o familiei care altfel, fără slujitori, nu ar putea face nimic, ei nu pot trăi decât pe spinarea celor ce îi slujesc. Și atunci cine parazitează pe cine? Prin aceste întrebări pe care filmul ni le ridică înțelegem de fapt că însăși această diferențiere de clasă duce la parazitarea reciprocă între oameni. Este oare acest fel de a trăi nociv în toate situațiile? Noi ca societate părem să  o acceptăm și tocmai despre asta ne vorbește și Bong Joon Ho.

Mici trimiteri la ideea profitării urmăresc fiecare minut al filmului. Familia Kim este parazitară de la început, fură wi-fi de la magazinele și apartamentele din jurul lor și sunt la rândul lor înconjurați de gândaci ce trăiesc de pe urma sărăciei lor. Prima servitoare a familei Park se arată în primă instanță a fi slujitoarea ideală ce susține și ajută familia necondiționat, dar oare acțiunile ei ar înceta din a mai fi nobile dacă ea le-ar face, după cum aflăm mai încolo, din interes propriu?

O altă relație pe care o putem considera parazitară este conflictul aproape carnivor, bazat pe șantaj reciproc, ce are loc între cele două familii de slujitori. Ei sunt insectele ce se mănâncă între ele pentru gazda pe care vor să o paraziteze, regizorul ne prezintă șantajul ca reprezentare umană a parazitarului animal.

O specie interesantă de parazit este soțul primei slujitoare. El trăiește de pe urma familiei, dar trăiește într-o stare bolnăvicioasă de adorare și idolatrie care stă sub umbrela cuvântului pe care acesta continuă să îl repete la nesfârșit: Respect. El este parazitul confortabil în sărăcia sa, este cea mai de jos formă de gândac, acela care și-a pierdut și ultima urmă de demnitate, nu îi mai poate nici măcar invidia pe cei de pe urma cărora trăiește. El este un nenorocit până și pentru membrii familiei Kim care văd hruba în care trăiește ca fiind de nesuportat, chiar dacă finalul ne demonstrează că indiferent cine ești, mediul în care ești constrâns să trăiești te forțează să înduri aproape orice. Paraziții până la urmă sunt cum sunt pentru că au reușit să se adapteze, într-un fel sunt niște supraviețuitori veritabili.

Filmul ne prezintă condiția de paraziți ca fiind universală, iar statutul de bogat sau sărac se restrânge doar la mediul și micro-universul în care ești nevoit să trăiești. În afară de mirosul de detergent ieftin și de jeg îmbâcsit al metroului, nu multe diferențiază familia de săraci de cea de bogați.

Diferența majoră dintre clasele sociale ale poveștii este lipsa inteligenței, sau mai degrabă prezența naivității și a indiferenței exagerate în rândul familiei Park. Ei, intelectual vorbind, sunt inferiori familiei Kim datorită lipsei instinctului de supraviețuire. Bogații sunt cei mai sensibili și lipsiți de apărare paraziți, care sug sângele victimei și sunt incapabili să riposteze atunci când apare un conflict. Cu toate acestea,cu toții ne dorim aceea viața de confort.

Construcția spațiului este asemănată cu darul pe care îl primește familia Kim de la prietenul lui Ki-woo. Piatra aducătoare de noroc care în final devine și o armă mortală imită imaginea unui vârf de munte pe care membrii familiei Kim o  îngrijesc spălând-o și punând-o la loc de onoare în speranța că ea le va schimba viitorul.

Muntele pe care este construit orașul  în care se desfășoară evenimentele istorisirii prezintă un univers filmic bogat și complex. Întreaga narațiune se desfășoară într-un spațiu în care săracii trăiesc în valea joasă și înghesuită, în favelele claustrofobice, iar bogații în vârf, într-un spațiu aerisit și respirabil, într-o formă de munte Olimp al celor aleși, favorizați și invidiați.

Un personaj ce este doar menționat și ridică anumite semne de întrebare este arhitectul în a cărui casă se petrece mare parte din film. De acesta nu știm mare lucru. De ce a vrut să plece de aici? Există oare un alt nivel, o clasă superioară acesteia? Există oameni mai bogați de atât? El este oare mai presus de scara aceasta socială pe care ne-o prezintă regizorul în forme arhitecturale?

În final filmul nu încearcă să învinuiască sau să arate cu degetul atitudinea unuia sau altuia, ci ne prezintă latura parazitară a relațiilor interumane. Cu toții suntem niște paraziți și acesta este felul nostru de a trăi unii cu alții, visul final al băiatului sărac care promite că va munci și va strânge bani este pe cât de inocent și cuminte, pe atât de perfid, dăunător și toxic atât pentru el cât și pentru ceilalți.