Va invitam sa ne fiti alaturi la vernisajul expozitiei de grup Demersuri asupra solitudinii | Gesturing toward solitude, miercuri, 6 Noiembrie, intre orele 19:00 si 22.00.  

Demersuri asupra solitudinii este o expoziţie de grup ce materializează procesele sensibile, contemplative şi psihomagice de vindecare a sentimentelor de alienare, dezumanizare şi însingurare induse, în mod paradoxal, de o realitate socio-economică în care suntem interconectaţi la scară globală.

Curatoriat de Carmen Casiuc, evenimentul creează un dialog intim între două generaţii de artişti prin intermediul lucrărilor Laurei Covaci, reprezentative pentru fundalul emoţional al tinerilor Andreea Badea, Daniel Gaciu, Traian Chereches, Nikita Dembrinski, Alexandra Sand, Ioana Sisea, Mara Ploscaru, Jared Marks şi AGF Hydra.

Orientate spre ritual, procesualitatea creaţiei şi testarea limitelor şi a posibilităţilor expresive ale mediilor de lucru, practicile lor artistice se configurează în jurul unor gesturi pline de pathos şi comportamente intuitive ce ne aduc în atenţie realităţi interioare, personale şi colective, reprimate sau mascate de poveştile care ne cosmetizează percepţia asupra vieţii de zi cu zi.

Reprezentative pentru ordinea simbolică şi sistemele fanteziste prin care artiştii invitaţi îşi valorifică reflecţiile subiective, lucrările prezentate sunt aici să ne reamintească calea către resursele infinite de putere pe care le purtăm in sinea noastră.

Ulterior vernisajului, pe parcursul expozitiei, se vor organiza 2 evenimente – performance.

Jared Marks este originar din California şi trăieşte în present între Bucureşti şi Berlin. El va performa Keyboard Meditation with Cyber Jaya, un atelier inspiraţional structurat asemeni unei conferinte TED Talks în care alter-ego-ul său Cyber Jaya face o introducere a beneficiilor spiritualităţii în era digitală şi a felului în care noile tehnologii ne pot ajuta să regăsim pacea interioară.

AGF Hydra este designer de modă, ritualuri contemporane şi performer originar din Italia, care trăieşte şi lucrează în Londra şi Berlin. Ea va oferi o sesiune de terapie prin realitate virtuală în timpul căreia experienţele vizuale din ambientul digital sunt sincronizate cu senzaţiile tactile din realitatea fizică. Ea anticipează un viitor în care interfaţa de comunicare dintre om şi maşină va fi intim legată de corpul biologic, când dublul nostru digital ne va ghida în mod automat procesele emoţionale.

Data: 6 Noiembrie, intre orele 19.00 – 22.00
6 Noiembrie 2019 – 30 Ianuarie 2020 

Parteneri eveniment: Unilever, Aqua Carpatica, Domenii Samburesti, Kronenbourg 1664 Blanc, Purple flowers.

Adresa: Halucinarium, Calea Giulesti nr 14, etaj 4.

Detalii pe site Halucinarium: Gesturing toward solitude
Detalii eveniment facebook: Gesturing toward solitude 

Susține activitatea Modernism.RO printr-o donație.