Expozitie 
Ion Bârlādeanu
Galeria Új Kriterion Miercurea Ciuc
Vernisaj, 6 noiembrie orele 18.00
(Str. Petőfi nr. 4)

Dan Popescu: Când și de ce ați început să creați colaje? Când ați terminat prima lucrare?

Ion Bârlădeanu: Încă înaintea anului 1979. Prima am terminat-o prin 1980.

– Cum v-a venit ideea?

– În acei ani am făcut montaje-foto din decuparea revistelor. Am decupat fotografia lui Florin Piersic, Alain Delon, Sophia Loren , apoi le-am redactat un fundal de decor. Am avut mai multe numere ale revistei Cinema. La început am făcut caricaturi, apoi am pus pălării pe capul vedetelor. Ca în expoziția din Polonia.

– Ați auzit în acei ani despre tehnica colajului în artă?

– Nu, deloc.

Se poate spune că a fost ideea dumneavoastră trăznită?

– Da. Am decupat capul actorului Mircea Albulescu. Am fost curios cum ar arăta ca președinte al României. A ieșit ceva foarte țicnit. Tricolorul cu sceptrul lui Ceaușescu…

– I-ați montat capul lui Albulescu pe trunchiul lui Ceaușescu?

– Am încercat. Cam așa .

– Fotografiile căror actori le-ați folosit cel mai des în colajele de atunci?

– Ale tuturora, în linii mari. Nu pot spune că aveam o preferință pentru careva…

– Dar pe care l-ați iubit mai mult? Spuneați de Albulescu, sau…

– Vă referiți la români? Nicio preferință. Portretul lui Albulescu mi-a picat în mână atunci…

– Deci nu persoana conta.

– Nu. Era totuna. Din Florin Piersic am făcut un tip japonez de 80 de ani. Fără să fi reușit cu adevărat: chip tânăr, mâini zbârcite. Nu-l pot suferi pe acest Piersic. Nu m-a lăsat să intru la o premieră a lui. Pe mine și pe alți trei.

– Dar dacă totuși ar trebui să alegeți un actor român, cine ar sta în fruntea listei preferaților?

– Să zicem, Marcel Iureș.

– Marcel Iureș?

– Da. Când juca în filmul acelui tip… care a murit nu de mult. Cum îl chema?

– Radu Gabrea?

– Da, Radu Gabrea. Iureș juca rolul unui deținut politic. Un actor desăvârșit. Este pe primul loc. Pe al doilea este Maria Ploae, pe al treilea Ernest Maftei. I-am văzut filmul „Procesul”, unde este urmărit de niște oameni ai secutității: „Dar ce faci aici, domnule? – Mă cac. De ce? Nu se vede?”

– Și dintre actorii străini?

– Clint Eastwood. 

– El este pe primul loc printre vedetele străine?

– Și lista continuă. Sunt și alții. Îmi plac foarte mult filmele de acțiune. Pentru un pumn de dolari, sau ce titlu avea. Și dintre actrițe Sophia Loren, nu Angelina Jolie, care este preferata tuturor, că-mi iese pe gât. Sophia Loren, sau Sophia Scicolone din filmul „O mamă și fiica”. Sau Maximilian Shell, marele actor german. Tot uit titlul filmului în care l-am văzut.

– Să vedem următoarea întrebare: de unde vă procurați materialele pentru colaje?

– Pe vremuri cumpăram reviste, Flacăra. Așa mergea pe vremea socialismului, când Ceaușescu era stăpânul țării. Apoi au început demolările și eu găseam magazine, reviste aruncate în subsoluri, pivnițe, peste tot. Și astăzi poți găsi imagini, poze aruncate în pubele, în cele pe care scrie: hârtie, metal, fier, sticlă. Nu mai e problemă să obții reviste. Deja am colecționat 500 de kilograme de deșeuri de hârtie. Când voi muri, vor ajunge la gunoi. Îmi pare rău, dar n-am avut posibilitatea să înființez o școală de colaje, să învăț generațiile tinere, cum să facă lipituri. Este foarte ușor.

– Dar nu e ușor să alegi materia primă.

– Da, asta e un pic mai greu. Dacă ești regizor, pui în centrul preocupărilor actorii, trebuie să stabilești la ce distanță stau unii de alții, aici apare un elicopter, acolo un avion, un Obama, care tocmai își sărută fiica. A fost un președinte bun.

– În ce vi s-a schimbat viața de când ne-am întâlnit și ați început să participați la viața artistică?

– Este un lucru bun. Am devenit rege din cerșetor. Înțeleg asta în domeniul în care lucrez. Cu arta mea. Sunt lucruri care s-au schimbat, dar mă și apasă multe. Nu este bine să devii celebru. Sunt mândru că n-am nevoie de pază de corp ca cei ca Brad Pitt. Deși uneori mi-ar pica bine, cînd am de-a face cu câte-un tâmpit din zonă și trebuie să mă păzesc.

– Deci vă place să fiți cunoscut?

– Da. Nu trece o zi, chiar dacă mă îmbrac altfel, să nu fiu recunoscut de cineva. Și sunt mândru. Sunt amabili cu mine, le place ceea ce fac.

– Care a fost cel mai plăcut eveniment la care ați participat după ce ați devenit celebru în lumea artei? Cea mai plăcută amintire?

– Da. Tuturor le spun, că a fost momentul când am ajuns împreună cu Dan Popescu la Bratislava, atunci am fost cel mai renumit, am devenit o celebritate mondială.

– V-ați simțit bine?

– Da. Am ținut o prezentare în aer liber și nu mi-a fost teamă. Am vorbit slovacilor cu ajutorul unei tinere de la Chișinău, care locuiește la ei și am avut o mare surpriză când 40-50 de oameni m-au fotografiat. Bărbați și femei. E o minune că nu am orbit din cauza blițurilor!