Extinction Room (Hopeless.), cea mai recentă creație semnată de  Sergiu Matiș și comisionată de Festivalul Europalia România 2019, va fi prezentată  în cadrul expoziției Brâncuși – Sublimarea Formei, de la BOZAR, Bruxelles,  în perioada 17 – 19 octombrie, 2019.


Extinction Room (Hopeless.) este o instalație audio performativă, alcătuită din înregistrări sonore ale unor specii de păsări dispărute sau pe cale de dispariție. Lucrarea explorează ideea de natură în societatea occidentală și reprezentarea acesteia în produse artistice și culturale, într-un moment în care specialiștii de mediu ne-au dat permisiunea de a ne panica.

Publicul va fi ghidat printr-un peisaj sonor dezvoltat în colaborare cu compozitoarea AGF (aka Antye Greie). Protagoniștii vor povesti cum aceste specii au dispărut, în timp ce ascultăm chemările, strigătele și cântecele lor din difuzoarele care atârnă în spațiu ca niște cuști. Narațiunile despre dispariția păsărilor se vor împleti cu miturile, legendele și tradițiile despre ele. Cântece și dansuri folclorice vor fi reamintite și reanimate. Încărcătura emoțională va fi augmentată de performeri, care îi vor îndruma pe vizitatori prin aceste experiențe traumatizante.

Primele etape de cercetare ale Extinction Room (Hopeless.) au fost prezentate în iunie 2019 la Art Radionica Lazareti, în Dubrovnik și în luna august 2019 la Radialsystem, în Berlin. Instalația a avut premiera în cadrul eXplore festival #14 la București în 20 și 21 septembrie 2019. Următoarele prezentări au avut loc pe 24 septembrie în cadrul Festivalului de Teatru Piatra Neamț și pe 27 septembrie 2019 la Muzeul de Artă din Craiova.


Sergiu Matiș este coregraf născut în Cluj-Napoca, România, în 1981. Locuiește și lucrează în prezent în Berlin, Germania. Practica lui – „visible thinking body” -, o metodă de a gândi corpul în mișcare, este la baza spectacolelor sale. Contaminat cu tehnica baletului la o vârstă fragedă în România proaspăt post-comunistă, Sergiu caută acum o nouă virtuozitate. Influențat de diferite tehnologii, revizitează diferite fragmente din istorie, navigând arhivele – atât personale, cât și cele aparținând istoriei dansului occidental. Scrie texte performative pentru spectacolele sale, coregrafiind semnificații și idei, flirtând în acelați timp cu poezia și teoria, la care adaugă o mică doză de obscenitate viscerală și zgomote groovy. Vocea dansează la fel de mult ca și corpul într-un spectacol de Sergiu Matiș.

Concept și coregrafie: Sergiu Matis
Cu: Manon Parent, Sergiu Matis, Martin Hansen
Instalație sonoră și compoziție: AGF aka Antye Greie
Text: Sergiu Matiș, Mila Pavicevic
Cercetare specii: Philip Ingman
Dramaturgie: Mila Pavicevic
Sunet: Martin Lutz
Înregistrări sonore ale păsărilor de la Biblioteca Macaulay din cadrul Laboratorului de Ornitologie Cornell și Fundația Xeno-canto
Management producție: Asociația 4Culture
Co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național România, Institutul Cultural Român, Festivalul Internațional de Artă Europalia, Bruxelles


O producție Sergiu Matiș, finanțată de Fondul Cultural Capital Berlin, Departamentul Senatului pentru Cultură și Europa din Berlin


Co-produs de: Asociația 4Culture, WASP Studios, ICI-CCN de Montpellier – Occitanie, ca parte a proiectului Life Long Burning (LLB) – Towards a sustainable Eco-System for Contemporary Dance in Europe, sprijinit de Programul Europa Creativă al Uniunii Europene, Centrul de Artă Dramatică Zagreb și Art Workshop Lazareti din Dubrovnik


Comisionat de Europalia Arts Festival Romania 2019, curator Performing Arts – Andreea Capitanescu.


PROGRAM
BOZAR, Rue Ravenstein 23 – 1000 Bruxelles

OCT 17 – 19, 2019
DEC 12 – 14, 2019

Parteneri media: Radio România Cultural, Modernism, Zeppelin, Revista ARTA, Designist, Feeder, IQads, România Pozitivă

wwww.waspmagazine.com

www.4culture.ro