Thom Yorke spune despre ultimul său album : „pentru anumite motive am crezut că un mod de a arăta anxietatea creativ ar fi într-o lume distopică”. Asta prezintă și Paul Thomas Anderson în ultimul său scurtmetraj făcut în deschiderea albumului Anima și difuzat pe Netflix. Scurtmetrajul ce poartă același nume cu albumul nu este anxios, nu în felul în care vorbește Thom Yorke, pentru că cel care a făcut filmul nu este muzicianul britanic, ci regizorul american. Cu toate acestea, scurtmetrajul, fiind construit pe muzica și viziunea artistului și avându-l ca personaj principal, este o ilustrare a neliniștilor și singurătății lui Thom. Filmul poate fi văzut ca o reprezentare a interiorului său, dar spusă și arătată de altcineva, de Paul Thomas Anderson, cu care nu se află la prima colaborare.
Ca și în cazul albumului Radiohead- OK Computer (1997) ce a apărut după o pauză lungă și grea de aproape un deceniu, Anima vine în urma unei perioade de blocaj creativ și anxietate. Este un album mult mai liber ce se depărtează mult de formatul Radiohead, folosind looping-uri inspirate de artistul Flying Lotus.
Filmul este liber, cu tușe suprarealiste și mizanscenă atent construită, ducând înspre picturile lui Giorgio de Chirico. Formula se subordonează stilului muzical. Ambele vorbesc despre necesitatea bărbatului și a femeii de a se completa la nivel sufletesc. Carl Jung folosește termenii de Anima și Animus ca reprezentări inconsistente ale femininului în intelectul masculin (Anima), și ale masculinului în intelectul feminin (Animus). Ce ne arată Paul Thomas Anderson este într-un fel o animă a lui Thom Yorke, o animă a fobiilor și neîmplinirilor adresată unui public ce acum nu este în fața unei scene de concert, ci a unui ecran de apartament.
Întrebarea ce ar trebui ridicată este ce rol a jucat Paul Thomas Anderson în povestea asta? Scurtmetrajul este o interpretare proprie a regizorului sau o simplă punere în scena a ideilor lui Thom Yorke? Prin simpla existență a sa înțelegem că filmul nu este viziunea lui Thom Yorke, sau oricum, nu a sa este cea mai pregnantă. El a spus ce avea de spus prin muzică, existența filmului susține ideea că nu numai Thom Yorke a avut ceva de spus despre Thom Yorke.
Chiar dacă titlul este Anima, filmul nu încearcă să prezinte singurătatea unui bărbat, ci a omului. La fel de bine putea să poarte denumirea de Animus, dar atunci nu ar mai fi fost o împărtășire intimă a lui Thom Yorke, ci un studiu de psihanaliză adresat la un nivel artistic.
Filmul începe și se termină cu o intrare și o ieșire din spectacolul suprarealist, distopic și coregrafiat în stilul Pinei Bausch. Scurtmetrajul de durata unei role de film (one-reel movie) nu este o reprezentare senzorială, amorfă și lipsită de o coerența narativă precum alte filme suprarealiste. Totul are o ordine, povestea există sub forma clasică a unei călătorii visate. Din metroul claustrofobic în care se află la început personajul lui Thom Yorke, cu toate că fata spre care își concentrează călătoria pare să dispară, el rămânând singur, se trezește în interiorul unui autobuz, pe străzile unui oraș. A ieșit la suprafață într-o lume în care soarele răsare.
Poate asta a fost și pentru Thom Yorke realizarea ultimului său album, o soluție de a ieși din problemele sale subterane știute doar de el, filmul reușind să devină ceea ce și-a propus, o reprezentare vizuală a acestora.
Recent Comments