18 mai ora 17
Lansare albumul bilingv (română și engleză) Hermeneutica Genezei/ Hermeneutica Genezei-Hermeneutics of Genesis, Ediție 2019.
105 Planșe desen + 20 fotografii
O abordare științifică, estetică și simbolică asupra cosmosului,
Autor text/imagini Gabriel Kelemen 2018

Imago Mundi

Îmi stăruie în minte imaginea transmisă pe internet de o sondă trimisă în spațiu să inverstigheze un asteroid aflat nu prea departe de noi, unde Pământul și Luna apar ca două mici pete de lumină din neant. Unul negru, ca 95% din eterul (materie, energie sau altceva ce trebuie să lămurească vreodată astrofizicienii de pe pământ) ce formează nemărginitul Univers. Parcugând recent cartea “Hermeneutica Genezei” datorată lui Gabriel Kelemen, cu text puțin, bine documentat științific, dar cu imagini extrem de expresive și edificatoare pentru susținerea demersului autorului, exeget în arte și deopotrivă artist plastic de a-și demonstra similitudinile existente aici, pe această mică pată de lumină din univers, între toate pe care le știm despre culoare, punct, linie, pată despre păcatul originar din povestea biblică a Vechiului Testament despre evoluția vieții vegetale și animale, într-un spațiu dominat de ideea de sus, jos, de gravitație și atracție solară.

 Fiind vorba de hermeneutică, adică de interpretarea, reinterpretarea unui text sacru legat deci de o origine a vieții, a ființelor, plantelor, dintr-un spațiu extrem de limitat cum e Pământul, imaginea culorilor cu toate semnificațiile lor: a punctului, a liniei, suprafețelor e datorată contactului nostru direct cu lumina, devenită albastră grație straturilor atmosferei, a existenței apei, fluxurilor energetice venite de la soare, de la alte planete, satelitului nostru Luna, ori dintr-un vortex aflat în centrul Căii Lactee, (gaura neagră ce se bănuiește a fi acolo) noi, Pământul, Sistemul Solar, migrând undeva într-o extremitate, într-un fel de “provicie-cătun” ce reajunge în același punct de pe orbita galactică la câteva milioane de ani.

Firesc, într-o atare situație, conștientizând-o, totul se analizează la microscop, adică cine suntem, de unde venim și ce ne așteaptă, dar nu în lentilele măritoare ale filozofilor, fizicienilor sau ale lui Paul Gaugain, ci prin descoperirea similitudinilor dintre evoluția ființelor, plantelor, imaginilor, poveștilor venite din negura vremii (vreo 5000 sau 7000 de ani, zic istoricii) până la a fi ceea ce vedem. Gabriel Kelemen trasează câteva din liniile de convergență între acestea, ilustrându-le convingător, cum între triunghiul ce atinge cerul (muntele, creierul, capul) și triunghiul deltei de la vărsarea fluviului sau râului în mare, se desfășoară amplele meandre ale apei curgătoare.

 Parcugând cartea, te duce gândul poate la Capela Sixtină, unde un Michelangelo făcea o hermeneutică a textului biblic cu încă multe simboluri nedescifrate de exegeți. “Hermeneutica Genezei” nu ilustrează fapte rămase în memoria colectivă, ci idei, secondat cu atenție de biolog (Zorica Langa) pentru a fi cât mai corect din punct de vedere științic în demersul mesajului său plastic, teoretic, care are mereu de la un capăt la altul al cărții (altimeri excelent pusă în pagină și ilustrată) ambivalența științifică și plastică a demonstrației vizualizate.

De la păcatul originar a lui Adam la aparatul Golgi care generează “vacuole sferice, celule ca structuri de sfere concentrice, animată de vortexuri complexe de tip biochimic celula văzută ca sediu dual al unității viului cu neviul, în sensul teoriei elaborate de E. Macovski, întrunind deopotrivă triumviratul indisolubil materie-informație-viață în conexiunea arhetipală și simbolică ternară sferă-meandră-vortex”, Gabriel Kelemen găsește mijloace plastice adecvate și convingătoare pentru a-și îndeplini demonstrația duală. Deși poate, încă dezamăgitor pentru cel interesat de existența ființelor vii va descoperi că ultramiscroscoapele electronice de acum au pătruns mai puțin în adâncurile tainelor vieții, decât supertelescoapele spațiale care au ajuns, zic specialiștii, până la Big Bang, adică în urmă cu 13.500 miliarde de ani.

Mesajul “Hermeneuticii Genezei” a lui Kelemen se înscrie în linia tot mai vizibilă a cărților de la limita dintre știință și filozofie, dintre știință și ficțiune, ce umplu rafturile bibliotecilor, exprimând un punct de vedere original, convingător și prin demonstrațiile vizuale asupra unei teme ce trece printr-o întreagă linie de teorii și filozofii ce bântuie necunoscutul originii ce l-a obsedat mii de ani pe homo sapiens, inventând povești devenite credințe asupra cărora se întoarce acum cu alte aparate ale științei să-și poate avea în conștieță un fel de imago mundi.

Fără a fi redundante, imaginile ce însoțesc textele parcimonioase ilustrează de fapt punctele comune ale viului, ale ființării într-un mediu propice, după câteva scheme descoprite încă din vechime de primele civilizații care și-au permis să aibă gânditori, și nu doar războinici, acaparatori de teritorii, pentreu care viața nu înseamnă nimic.

M-am întrebat recitind/revăzând cartea unde își are locul în toată anatomia descrisă, nervul vag, adică tocmai cel ce face lăgătură între creier și organele ce întrețin viața și, se pare, ar fi coordonate de plexul solar? Dar punându-mi această întrebare mi-am dat seama că fiecare dintre ființe, poate într-un fel și lumea vegetală, e în sine un univers întreg ce sublimează, în fond, marele univers cu toate necunoscutele lui rămase încă mii de ani nelămurite pentru mintea noastră de mâine.

Paul Eugen Banciu