Format între severitatea maestrului Julius Podlipny si non-conformismul lui Ştefan Bertalan, artistul Doru Tulcan, membru fondator al Grupului Sigma, a debutat sub semnul constructivismului Timişorean de la începutul anilor `70.

Născut pe 21 aprilie 1943, la Cladova, Arad, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, a studiat la Liceul de Artă Timişoara, cu profesorii: Iulius Podlipny, Simion Mărcuş, Victor Gaga, Ştefan Bertalan, Szakàts Béla, după care a absolvit Institutul de Arte Plastice “Ion Andreescu”, Cluj-Napoca.

A participat la expoziţii personale şi colective atât în ţară, cât şi în străinătate, lucrările sale aflându-se în colecţii particulare şi în muzee: România, Franţa, Germania, Canada, Italia, Grecia.
Mirajul lumii, MUNDUSUL lui Doru Tulcan, este cel al cercetării naturii şi a fenomenelor naturii. Cerul, pământul şi apa, devin elemente ale unui sistem simbolic, cu tendinţe ludice, experimentale, transpuse cu rafinament estetic pe pelicula de 8mm, în fotografii , desen şi pictură.

Marţi, 14 mai 2019, ora 19:00, Galeria Romană are plăcerea de a vă invita la vernisajul expoziţiei “Mundus”, Doru Tulcan.

În deschidere va lua cuvântul criticul de artă Cristian-Robert Velescu.

Expoziţia este deschisă în perioada 14 mai-11 iunie 2019.
Program de vizitare:
Luni-vineri: 10:00-18:00
Sâmbătă: 10:00-15:00

Parteneri: Catena pentru artă
Parteneri media: Evenimentul Zilei, Senso Tv, Jurnalul Bucureştiului, Intell News, Ultima Oră, Modernism, Agentia pentru Carte.