(la MNLR-Creţulescu/ MANSARDĂ, miercuri 20 februarie 2019)
Marele actor George Mihăiţă, deja o „legendă” a scenei şi a cinematografiei de la noi, faimos din studenţie, de la debutul fulminant din Reconstituirea, filmul lui Lucian Pintilie, cu o bogată carieră peste decenii, director – de asemenea – din 2000 al Teatrului de Comedie, a împlinit toamna trecută 70 de ani (s-a născut pe 23 septembrie 1948). Doina Papp, reputată exegetă dramatică, a alcătuit atunci un volum aniversar de mare succes, lansat în diverse locuri din ţară, cu mai multe tiraje vîndute: Mihăiţă. Reconstituirea unei vieţi (Editura Tracus Arte, 2018). De curînd au avut loc primele reprezentaţii ale unui „George Mihăiţă one-man show” bazat pe materia din carte, cu acelaşi titlu: Mihăiţă. Reconstituirea unei vieţi (la Comedie). Despre toate, adică despre o viaţă şi o carieră de mare actor, va fi vorba şi la Cafeneaua critică!
Alături de protagonistul serii se vor afla, ca invitaţi speciali, Doina Papp, autoarea, şi Ioan Cristescu, iniţiatorul cărţii, fondator al Editurii Tracus Arte, astăzi director al Muzeului Naţional al Literaturii Române.
Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.
Cafeneaua critică, proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate, desfăşurat în 1994-1998, în cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, şi după 2008, în diverse cluburi din Capitală, este găzduită actualmente de Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (sediul din Strada Nicolae Creţulescu)*.
ATENŢIE!:
Ediţie programată MIERCURI în spaţiul-MANSARDĂ al MNLR-Creţulescu, unde se joacă adeseori teatru!
*
Cafeneaua critică
Miercuri 20 februarie2019, orele 19.00-21.30
Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti/ MNLR – MANSARDĂ
Str. Nicolae Creţulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe de pe Calea Victoriei şi în spatele UNITER)
Contact: 0731-00.30.22 (Andreea Drăghicescu); 0737-210.978 (Paul Radu)
* Invitaţii „stagiunii” 2018-2019 şi participanţii la discuţii: Ioan Cristescu, Mireille Rădoi, Adina Berciu-Drăghicescu, Dan Gulea, Mircea Tiberian (Centenar neconvenţional: perspectiva feministă, scriitorii căzuţi, cantata Tiberian) (ediţia a 227-a); Ion Pop şi Constantin Abăluţă, Iulian Băicuş, Ana Blandiana, Mircea Martin, Simona Popescu, Ion Simuţ (despre Poezia românească neomodernistă) (ediţia a 228-a); amfitrionul şi Vlad A. Arghir, Ioan Iacob, Paul Radu, Ramona Tănase, plus veselie & antren (10 ani de Cafenele critice, seria a 2-a) (ediţia a 229-a); Dorin Ştefan şi Elsa Exarhu, Petru Gînj, Gabriela Massaci, Matei Stîrcea-Crăciun, Anda Ştefan (ediţia a 230-a); Anca Boeriu, Andreea Sandu, Ilina Schileru, Octavin Neculai, Vlăduţ Mavriche, Andreea Drăghicescu şi Adrian Branea, Robert-Nicolae Moreanu (despre proiectul Arta la intrare) (ediţia a 231-a); Mircea Florian, Dragoş Andriana, Andrei Dinescu, Florin Manca/ Daath Yug, Cătălin Rădulescu/ Tzetze, Lucian Stan/ DJ Vasile (trupa lui FloriMan), Alexandru Unguru, Mişa Şerban, Alin State (echipa spectacolului Doi şi un tulnic, regia: Alexandru Unguru, scenografia: Cristian Stănoiu), Oana Sav (Uniunea Munţii Apuseni) (Întîlnirea anuală a Şcolii de tulnice/ Fundaţia Mircea Florian/ MotzArt/ Uniunea Munţii Apuseni) (ediţia a 232-a); Ioan Iacob, Mircea Roman, Aurel Vlad, Florentina Voichi, Iulia Deme, Raluca Băloiu şi Constantin Abăluţă (despre proiectul FIG/ expoziţia Afinităţi elective – FIG 3, la Galeriilor Carol) (ediţia a 233-a); Nora Iuga, Constantin Abăluţă şi Mircea Anghelescu, Mihaela Miroiu, Stelian Stativă, Aurel Vlad (Nora Iuga – 88, Constantin Abăluţă – 80) (ediţia a 234-a); Mircia Dumitrescu şi ZuZu Caratănase, Aurel Vlad (ediţia a 235-a); Gabriela Adameşteanu şi Mircea Alexandrescu, Adrian Branea, Ioana Ieronim, Radu Petrescu-Muscel (ediţia a 236-a).
Recent Comments