Expoziția de față prezintă lucrările tinerei artiste ucrainience Oleksandra Sysa (n.1989), care calcă pe urmele maeștrilor gravurii din orașul în care locuiește, Lviv. Este prima dată când sunt reunite și expuse toate lucrările din seria “Grădini”(Gardens), care curprinde 28 de gravuri acvaforte, realizate în decursul perioadei 2015-2017. 

 Departe de a fi o viziune clasică asupra grădinii, semantica și simbolistica acesteia însumează elemente spectrale. Grădinile Oleksandrei pot fi citite ca un periplu printr-un cabinet de curiozități: bestii florale (deghizate) ascunse în peisaj, sere, arheologii fantastice, plante antropomorfizate sau zoomorfice (natură însuflețită, florile-șarpe), o floare supranaturală, artistă pe scena unui teatru (scena ca grădină), o constelație cu elemente florale (grădina ca o constelație), o floră cu valențe între miraculos și înspăimântător, spații metafizice în stilul lui De Chirico, labirintul, rămășițele unui templu grecesc, anatomii florale inventate, ruinele unei construcții imaginare etc. Alteori, grădina este pur și simplu desenul de pe o țesătură sau buchetul (floarea) din mâna cuiva. Seria grădinilor este un complex de situații și simboluri care ne pun față în față cu peisaje în aceeași măsură atractive și inconfortabile. Ea se încheie cu o lucrare ce înfățișează ceea ce ne închipuim a fi o carte de descântece, de unde artista și-a însușit probabil meșteșugul gravurii și pe cel de a plămădi lumi imaginare.

În ceea ce privește propriile idei din spatele seriei “Grădini”, Oleksandra Sysa dezvăluie, lansând, totodată, o invitație: “Această serie de lucrări a fost creată în decurs de câțiva ani și conține gândurile mele despre cum și unde trăim, despre oamenii pe care i-am întâlnit și despre cum funcţionează lucrurile pentru noi. Cred că gravura poate intra în mintea noastră și poate face legătura cu propria experienţă, așa că prefer să las toate interpretările publicului, pentru că sunt de părere că așa ajung lucrurile să se miște – numai împreună putem crea sensuri pentru ceva. De asemenea, arta trebuie să fie puțin incomodă, ajutându-ne să vedem și să găsim răspunsuri, nu doar mulțumindu-ne cu lucruri comune, ci căutând ceva mai profund. Prin acest mesaj vă invit să faceți o plimbare sau poate o scurtă călătorie în grădina mea.”

În afara seriei amintite, în expoziție mai sunt prezente și alte gravuri (dar care, în chip evident, fac parte din același univers artistic, iar elementul floral nu lipsește nici de aici) și care variază de la linogravură la litografie și acvaforte. Indicii legate de semnificațiile lor ne sunt date chiar de titluri. Într-unele dintre ele întâlnim un imaginar donquijotesc, între magic și absurd, ca de exemplu în “Întâlnirea cu tigrul”, unde “felina” provocată la duel de erou este o floare. În “Recolta” (cu trimitere la lucrarea cu același nume de Bruegel, o reinterpretare a acesteia, de fapt), culegătorul seceră nu un mănunchi de paie, ci un rând de scaune. Și în seria “Grădini” și în afara ei avem motivul scaunului (scaunelor) care așteaptă să fie ocupat(e), prevestind, astfel, o întâlnire care nu va (mai) avea loc. Reprezentativă în acest sens este gravura care poartă același titlu (“Loc de întâlnire”). În linogravurile “Febră” și “Descompunere”, florile desprinse din trupurile personajelor au aspectul și simbolistica unor organe vitale (exprimând, totodată, prin aceasta, simbolistica sangvină). 

În lumea cu caracter miraculos a Oleksandrei Sysa există o reală forță a imaginației și o tehnică remarcabilă a gravurii pe care noi, privitorii, avem șansa de a le întâlni și de a le admira.

Rada Niță, curator