Vernisajul expoziției “Fabula Mundi” a avut loc joi, 31 ianuarie de la ora 18.30
Text: Dalina Bădescu
Formele pe care le ia creația lui Miki Trifan, de la cele tradiționale (pictură pe pânză) până la cele de avangardă (assemblage, performance), arată că există la baza lor un proiect artistic solid, coerent și eliberat de normele expresivității previzibile, canonice, academice.
În postmodernitate artistul are la dispoziție întregul instrumentar al formelor de expresie plastică din toată istoria artei. Felul în care alege să se manifeste poate fi încadrat într-un curent artistic cu caracteristici bine definite sau poate să iasă din stereotipurile unei anumite atitudini istorice și să devină liber, creativ și nonconformist.
Arta contemporană nu trebuie înțeleasă strict ca rezultat al utilizării posibilităților noilor tehnologii, ci trebuie privită ca o păpusă matrioska ce conține în sine întreaga istorie a formelor, tehnicilor, intereselor și expresilor artistice de până la ea, puse toate la dispoziția autorului. Un artist liber și bine conturat este acela care își urmează programul de cercetare indiferent de tendințele din galeriile de artă sau de gadgeturile care de multe ori suprimă creativitatea și individualitatea sub pretextul unui nou tip de liberate asistată tehnologic, standardizată și prefabricată.
Miki Trifan este în mod fundamental un creator, dar nu unul care să reinventeze forma, ci unul care lucrează asupra sintaxei. În primul rând, rememorează activ demonstrația lui Kurt Schwitters, anume ideea că orice obiect găsit sau fabricat are potențial artistic dacă este selectat de artist. Așadar, reciclarea artistică nu suprimă identitatea obiectului prin reducerea lui la materia primă, ci îi adaugă un nou strat de semnificație, obiectul fiind salvat prin estetizarea lui, prin transformarea în subiect de contemplație, care își lasă în urmă natura utilitară și, odată cu ea, istoria proprie, reconstruindu-se simbolic ca motiv pur plastic cu valoare de arhetip.
În acest tip extins de colaj, mai importantă este forma finală, compoziția rezultată prin asamblarea părților decât identitatea fiecărui element în sine, dar asta neînsemnând că privitorul nu poate să-și schimbe unghiul și scara de percepție a operei, de la mare către mic, către detaliu, recuperând deliberat istoria fragmentului. Prin această abordare, privitorul asistă la un discurs plastic în doi timpi suprapuși: trecutul operei prin descompunerea în părți constitutive, individuale și prezentul acesteia ca imagine de mblu, în care particularul dispare în fața unei identități globale.
În expoziția „Fabula Mundi” asistăm la un tip de universalitate al discursului, cu posibilitatea multiplicării lui la orice scară a percepției, care rămâne la fel de expresiv și de generos indiferent de nivelul posibilității de lectură culturală a privitorului.
La fel cum un regizor construiește pe scena teatrului o realitate comprimată, dar suficientă poveștii pe care vrea să o spună, la fel și Miki Trifan rearanjează modulii realității imediate pentru a-și transmite propria fabulă, a cărei morală este, în definitiv, aceea a salvării lumii prin artă.
Expoziția ,,Fabula Mundi” reunește lucrări din mai multe etape ale creației lui Miki Trifan, demonstrând astfel coerența și responsabilitatea cu care artistul cercetează și (re)creează unitatea profundă a lumii, cu un spirit ludic primordial, edenic, aducând-o în singularitatea primară, unde totul este nou și vechi deopotrivă.
Fotografii: Lucian Muntean
Recent Comments