Protest pentru Brâncuşi

Jurnal vizual Ion Bogdan Lefter

Protest pentru Brâncuşi

6 septembrie 2018. În galeria Salonului de proiecte, în Palatul Universul de pe Strada Ion Brezoianu (fostul sediu al ziarului Universul, pînă în 1948, apoi al Informaţiei Bucureştiului), Dan Perjovschi demarează o acţiune de 4 zile: Donaţie inversă (Reverse Donation).

Cînd dai nişte bani pentru un scop, pentru o cauză, se cheamă că donezi. În România anului 2016, în intervalul mai-septembrie, s-a înregistrat o mare mobilizare pentru strîngerea prin subscripţie publică a sumei de care era nevoie pentru ca statul să cumpere celebra sculptură Cuminţenia pămîntului a lui Constantin Brâncuşi, confiscată de regimul comunist şi recuperată cu greu, în 2012, la finele unor îndelungate procese, de către moştenitoarele primului proprietar. Cîteva guverne succesive au negociat un preţ de achiziţie. Reprezentanţii Ministerului Culturii au propuse o vreme sume ridicol de mici. Părţile au convenit în 2016: 11 milioane de euro (cotaţia internaţională a lui Brâncuşi fiind mult mai mare). Statul se angaja să contribuie cu 5 milioane, restul de 6 urmînd să provină din depuneri benevole. S-au strîns doar 1.273.668 euro, sumă – totuşi – considerabilă, într-o ţară în care nu există o cultură a donaţiei. Pe de altă parte a fost un mare succes de popularizare a sculpturii şi a lui Brâncuşi, a artei româneşti în general, şi o ocazie de a pleda pentru achiziţionarea de mari opere de către stat.

Nu reiau acum întreaga poveste: campania publică, apelurile multor figuri cunoscute, filmuleţe, cîntece, spoturi de televiziune, panouri publicitare în oraşele patriei, dezbateri în toate tipurile de mass media, pledoarii, păreri, controverse (nu cumva sculptura nu trebuia retrocedată?!; merită atîţia bani?!; ş.a.m.d.). Doar amănuntele necesare acum: Muzeul Naţional de Artă al României din Palatul Regal a organizat în lunile mai-iunie 2016 o expoziţie de documentare şi de contextualizare a lucrării, sub titlul Cuminţenia pămîntului. Aceasta nu este o piatră, cu contribuţia unor critici şi istorici plastici şi a unor artişti contemporani care au preluat sugestii brâncuşiene. Dan Perjovschi şi-a asumat atunci rolul de „agent de donaţii”, strîngînd de la vizitatori bani pentru Cuminţenie…: 1514 lei, viraţi cu chitanţă într-unul dintre conturile campaniei.

În decembrie 2016 erau programate în România alegeri generale, iar intenţia de cumpărare a Cuminţeniei… şi preţul negociat au devenit subiecte de atac electoral. Operaţiunea a fost sistată şi s-a anunţat că sumele depuse de către cetăţeni şi firme vor fi returnate, ceea ce nu s-a-ntîmplat nici pînă azi (complicaţii juridice etc.). Guvernarea instalată după alegeri, cea anti-stat-de-drept, n-are nici o intenţie de a relua proiectul de achiziţionare a capodoperei brâncuşiene, dar nici nu ştie cum să rezolve problema banilor de la populaţie: nu e legal să-i folosească în alt scop, iar evidenţa depunătorilor se pare că e lacunară. Fără să mai aştepte, Perjovschi s-a decis să returneze din buzunarul propriu sumele strînse de el de la vizitatorii din 2016: „donaţie inversă”, prin care, în loc să dai bani pentru o cauză, îi primeşti înapoi! O formă – în fond! – de protest faţă de retragerea statului din povestea Cuminţeniei…, un mod de a mai atrage o dată atenţia asupra cazului, ca şi asupra situaţiei catastrofale a achiziţiilor publice de artă în România contemporană.

O expoziţie de idee, aşadar; sau, privind către obiectele şi imaginile din sală, un soi de instalaţie; sau – ziceam – o „acţiune”, un (sau tot „o”!) „happening” artistic. În mijloc – vitrina care a protejat Cuminţenia… cu ocazia prezentărilor ei publice din ultimii ani, purtînd acum teancul de bancnote, paralelipipedul de sticlă nemaifiind aşezat pe un postament, ci pe cele două volume ale unei istorii a artei plastice româneşti, la vedere fiind lăsată, pe coperta secundă, Domnişoara Pogany, deci jos, aproape de podea, încît „recuperatorii” să se poată apleca spre a extrage suma pe care au donat-o în 2016. „Veniţi şi luaţi cât aţi pus. 50, 10 sau 1 leu. Dacă nu vă aduceţi aminte, aproximaţi cu gentileţe. Cu cîteva excepţii, nu ştiu cine şi cît a donat. Nu am cum verifica. Mergem pe încredere”, a notat Perjovschi, cu – iată! – „gentileţe”, în textul însoţitor al „acţiunii”. În lateral dreapta, lipite pe perete – o declaraţie despre cei 1514 lei strînşi din donaţii şi factura de depunere a sumei la bancă. Iar pe masa din fundal şi pe verticala de acolo – imagini, fotografii, tăieturi de presă la temă şi desene ale lui Dan Perjovschi despre şi cu sculptura căreia i se spune din afara cadrului, într-o „bulă” de dialog, cu dublu sens, în maniera isteaţă-amuzantă-corozivă a lui Perjo: „EŞTI O SCUMPĂ!”.

„Acţiune” de artist angajat civic, cu inteligenţă ascuţită şi cu linie grafică simplă, parcă grăbită, jucat-„naivă”, de fapt de-o uimitoare forţă de sintetizare vizuală a mesajelor sale socio-politice, mereu satirice, subtil-vehemente, recognoscibil dintr-o mie sau din oricîţi alţii de-acasă şi de peste tot în lume, pe unde l-au purtat paşii şi faima…