Aniversare fotografică Mircea Albu, 75/60

Vernisaj: 7 septembrie 2018, ora 17.00

7 – 23 septembrie 2018

Mircea Albu s-a născut în Aiud, jud. Alba, în 4 septembrie 1943. Stabilit cu familia în Cluj din anul 1956, s-a întâlnit cu aparatul de fotografiat în vara anului următor, cu ocazia unei tabere școlare. Din acel moment cei doi au fost de nedespărţit, fotografia devenind astfel un însoţitor de suflet şi confident, precum şi un mijloc de comunicare.

Anul 1958 a adus fotografia lui Mircea Albu pentru prima dată în spaţiul public, oferit de gazeta de perete a Liceului „Emil Racoviţă” din Cluj, unde, elev fiind a realizat un reportaj fotografic care descria viaţa de liceu din acea perioadă.

Student fiind, a ajuns în cercul foto al Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj unde a avut oportunitatea de a întâlni un om de excepţie, iubitor de fotografie, care ulterior i-a devenit şi mentor, Iosif Viehmann.

Fondator al Fotoclubului „Universitatea” din Cluj în 1969, continuă acest periplu fotografic prin fondarea Asociaţiei ArtImage din Cluj-Napoca, în 2006. La împlinirea vârstei de 60 de ani promite ca în fiecare an care urmează, în septembrie, să prezinte printr-o expoziție trările sale fotografice. În 2018, numără nu mai puțin de 13 expoziţii aniversare deschise în Foaierul Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” Cluj, 2 expoziţii aniversare în cadrul Muzeului de Artă Cluj și 3 volume tipărite de eseuri fotografice.

60 de ani de fotografie au adunat o colecţie impresionantă, care la acest ceas aniversar aduc la lumină, prin două expoziţii, un mod de exprimare fotografică ce-l personalizează fără echivoc pe autor. Asociind limbajul vizual cu cel scris, descoperind în imagine mai mult decât se vede, o poveste, o trăire, tristeţe sau exuberanţă, dragoste sau eşec, Mircea Albu aduce acum în planul public o personalitate pentru care au contat mai puţin titlurile şi medaliile şi mai mult exprimarea eseistică a tot ce a generat prin fotografie.

La împlinirea vârstei de 75 ani de viaţă, sub genericul ”Restituiri, eseuri fotografice, 1958-2018” prezintă:

–  O expoziţie retrospectivă în Foaierul Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” Cluj, cu afişe şi albume cu fotografii ale expoziţiilor autorului din intervalul 2003-2017 –  Vernisaj 4 septembrie 2018, ora 18.00

–    O expoziţie aniversară în cadrul Muzeului de Artă Cluj, o retrospectivă fotografică 1958-2018- Vernisaj 7 septembrie 2018, ora 17.00

–    Lansarea a două cărți: volumul I, fotografie argentică, 1958-2005; volumul II, fotografie digitală, 2006-2018

Cu acest prilej, Mircea Albu lansează invitaţia de suflet tuturor celor cu care, de-a lungul celor 6 decenii i s-a intersectat drumurile, să i se alăture, bucurându-se împreună de trecerea timpului.

Asociaţia ArtImage Cluj-Napoca, 29 august 2018