Jurnal vizual Ion Bogdan Lefter

„Recuperarea” unui excepţional artist experimental: Decebal Scriba

Muzeele de artă, cu sediile lor generoase şi beneficiind de personal specializat, sînt întotdeauna angajate în mari proiecte expoziţionale. Pe suprafeţe mult mai înguste, uneori liliputane, galeriile – fie ale Uniunii Artiştilor Plastici, fie girate de primării sau de alte instituţii de stat, fie private – lucrează la scara mai mică a „personalelor” de etapă sau a iniţiativelor de grup, a asocierilor tematice ori de alte feluri, fără să poată aspira la desfăşurări ample. Nu înseamnă că ofertele lor nu sînt interesante, dimpotrivă: conectate prin definiţie la „viul” creativităţii vizuale, galeriile au un avantaj real faţă de muzeele „patrimoniale”; pe deasupra, cine-i mic e – nu-i aşa?! – mai mobil, mai dinamic! Încît, chiar dacă Bucureştiul are mult prea puţine galerii, probabil nu mai mult de 10-15 cu activitate consistentă, cu programe realmente competitive (altfel, la cea mai recentă ediţie a Nopţii Albe a Galeriilor au participat 73 de locaţii vizitabile permanent sau temporar), nu lipsesc niciodată expoziţiile de mare calitate. Uneori, ingeniozitatea şi subtilitatea propunerilor artistice şi curatoriale „biruie” limitele, reuşind să comprime proiecte de mare amplitudine, „arhivîndu-le” în varii formule sau trimiţînd „metonimic” – pars pro toto! – către ansamblurile care n-au cum să încapă în spaţii modeste. Iată-le – totuşi – foarte „încăpătoare”!

Un minunat exemplu recent: expoziţia Nori de memorie a lui Decebal Scriba, de la Galeria Anca Poteraşu (9 mai-30 iunie; curator: Ami Barak; titlul – anunţat în englezeşte, epidemie răspîndită galopant în ultimii ani în lumea „globalistă” a artelor vizuale: Memory Clouds; gazda numindu-se oficialmente – cum altfel? – …„Anca Poteraşu gallery”!). Mic set de lucrări din intervalul 1971-1990, „flash”-uri evocatoare ale căutărilor unui artist de un radicalism „avangardist” uimitor şi astăzi.

Cunoscut în mediile artistice bucureştene încă din anii 1970 (născut în 1944; a absolvit Institutul de Arte Plastice din Bucureşti în 1973), Decebal Scriba n-a abdicat o clipă de la condiţia „nealiniată” pe care şi-o asumase de bună-voie: experimentalist pur-sînge, a refuzat tehnicile tradiţionale, clasice, nu şi-a căutat un „stil” propriu în care să deseneze, să picteze sau să modeleze, optînd – în schimb – pentru o multitudine de mijloace de expresie neconvenţionale, fără preocupări de carieră, de „afirmare”, expunînd, pînă la stabilirea sa în Franţa, doar în asocieri colective, obligatoriu novatoare, fără „personale”. A împins atare atitudine pînă la iniţierea proiectului privat house pARTy, la domiciliul său şi al soţiei, artistă şi ea, Nadina Scriba, cu două etape, în 1987 şi 1988: succesiuni de performance-uri vizual-corporale, ale lor şi ale cîtorva colegi consonanţi, fără public, filmate şi păstrate pentru rulaje ulterioare.

Din 2015 încoace a început „recuperarea” acestui excepţional artist experimental. A expus seturi întregi de lucrări din anii ’70-’80 în primele sale expoziţii personale, în 2015 în Bucureşti, la Victoria Art Center, şi în 2017 la Timişoara, la Galeria Calina. În acelaşi an şi-n aceeaşi urbe, în cadrul bienalei Art Encounters, o sală din Muzeul de Artă local i-a fost dedicată. A fost reluat în 2017 proiectul său colectiv Situaţie şi concept din 1974, acum mult extins, sub genericul trecut la plural: Situaţii şi concepte. Iar video-urile house pARTy au putut fi vizionate în 2015 la Galeria tranzit-ro din Bucureşti, iar în 2016 a fost editată o carte despre întreaga acţiune.

Norii de memorie de la Galeria Anca Poteraşu au contribuit meritoriu la această „recuperare”, puţinele lucrări selectate schiţînd eficient contururile unei personalităţi şi ale unei acţiuni creative esenţiale pentru redefinirea artelor vizuale româneşti în postmodernitate. Decebal Scriba şi-a bazat explorările pe destructurări şi permutări de imagini, ba chiar şi de litere, de limbaj textual, a investigat lumea din jur prin decupaje, oglindiri şi suprapuneri documentate fotografic, a intervenit el însuşi în cadru, „înscenînd” şi performînd. Din toate s-a regăsit cîte ceva în expoziţia „metonimică” de acum: Semne trasate pe nisipul din Parcul Cişmigiu; imaginile în care poartă pe cap un coif de carton care-i acoperă rizibil-„represiv” ochii, nasul şi gura (la anul 1976, cînd regimul comunist mai avea înainte peste un deceniu de vigilenţă…); fotogramele în care stă ascuns după o coloană şi o îmbrăţişează, lăsînd vederii şi obiectivului doar braţele împreunate în mai multe feluri, închipuind alte Semne ironic-„oculte”; panoul pe care a colecţionat conştiincios cutiuţe, sîrme, petice de plumb; literele „A” din multe „z”-uri mici şi „Z” din „a”-uri, „împletind” extremele alfabetului şi ale comunicării; cuvîntul „APĂ” scris din linii de gelatină cu aspect lichid, în deplină „ilustrare” grafică a elementului, într-o omologie tautologică, de comicărie bufă; şi mai erau prezente în expoziţie cîteva dintre proiectele de inserţie în cadru a unor cioburi şi „fîşii” de oglinzi care au participat la alăturări de imagini directe şi reflectate, în rafinate „colaje” de realităţi de ranguri diferite, prime şi mediate, astfel încît marea, cerul, norii au acceptat încastrarea unor eşantioane de sol ferm, de nisip şi de stînci recuperate prin oglindire din spatele subiectului-declanşator, autor de fotografie-plus-fotografie-în-fotografie, cu toate sofisticăriile implicite.

Un experimentalist cu idei este – aşadar – Decebal Scriba, excepţional precursor al „artei conceptuale” care a proliferat în zilele noastre. Eticheta, justificată în puţine cazuri, s-a transformat într-un pseudo-concept salvator pentru tot felul de propuneri „alternative”, de găselniţe căznite, de cacealmale explicate doct, înlocuitoare ale talentului şi ale expresivităţii. În ce-l priveşte pe Decebal Scriba, el aparţine categoriei restrînse a „conceptualiştilor” de mare calitate. Curajul gesturilor riscante se sprijină în cazul său pe reflecţia profundă şi pe subtilitatea ideilor traduse în concreteţea enunţurilor artistice. „Recuperare” – deci – salutară.

În loc de epilog:

La Anca Poteraşu – mini-han cu artă!

Ocazia e tocmai bună pentru o descriere a locului, a galeriei, a doua girată de Anca Poteraşu. Prima, plasată undeva în spatele Liceului Gheorghe Şincai, într-o ramificaţie din Calea Şerban-Vodă, s-a numit Little Yellow şi a găzduit importante expoziţii ale unor – de pildă – Gheorghe Rasovszky sau Dumitru Gorzo. Galeria preia numele fondatoarei şi se mută în mai 2011, pe Strada Plantelor nr. 58, nu departe de Foişorul de foc.

Locul e foarte pitoresc. Clădirea, construită către sfîrşitul secolului al XIX-lea, a fost un mini-han cu cămăruţe înşirate la parter şi la etaj. Pe dinafară casa e inexpresivă, tencuită tern, şi nu-i bănui dispunerea în patrulater, în jurul unei mini-curţi interioare ascunse trecătorilor, cu cîţiva arbori şi cu faţade… lambrisate (cele interne, adică!). Imobilul e împărţit în tronsoane, cu acces prin uşi separate, din loc în loc. La început, galeria a dispus aici de o singură încăpere (plus biroul de deasupra – şi scara abruptă de lemn dintre ele!). Au fost expuneri memorabile semnate de Teodor Graur, de Călin Dan, de acelaşi Gheorghe Rasovszky sau de mai junii Nicu Ilfoveanu şi Daniel Djamo. De cîţiva ani s-a mai adăugat un tronson mai lărguţ, cu încă o cameră mică la parter şi două mai mari sus, plus culoarul destul de lung, permiţînd în succesiunea sălilor discursuri mai elaborate, cum au fost cele propuse din nou de Călin Dan, de Aurora Király, de Róbert Köteles, de Olivia Mihălţianu, de o serie de autori foarte tineri. A fost organizată şi o delicată expoziţie in memoriam Doina Simionescu. Într-un mic spaţiu suplimentar, cucerit şi mai de curînd, sînt primiţi artişti „în rezidenţă”, călători şi ei, asemeni celor de altădată, drept care, ţinînd cont şi de numele gazdei de azi, vine de la sine şi referinţa sadoveniană: ne aflăm – după cum se vede – într-un nou „han al Ancuţei”! „Rezidentă” a fost în lunile mai-iunie israelianca Orit Ishay, care şi-a prezentat rezultatele în galerie imediat după Norii de memorie ai lui Decebal Scriba, excepţionalul artist despre care a fost vorba mai devreme, înaintea acestei mici schiţe de decor galeristic…

Text apărut (print) în revista Reporter global

(franciză The Economist),

Nr. 8, 27 iulie-2 august 2018