Muzeul Național al Literaturii Române vă invită joi, 12 iunie 2018, ora 18.00, la sediul din Calea Griviței 64-66, la vernisajul expoziției cu titlul: Eugen Drăguţescu. Forme de existenţă: scrisoarea şi desenul, al cărei curator este doamna Ruxandra Dreptu.

Expoziţia îmbină două forme de comunicare, desenul şi epistola, într-o desfăşurare armonioasă pe urmele cărora se conturează traseul existenţial al lui Eugen Drăguţescu, artist român stabilit în Italia în 1942.

Expoziţia, care cuprinde aproape 60 de desene realizate în Italia şi câteva scrisori adresate surorii din România şi câtorva prieteni, va fi prezentată de Tudor Drăguţescu, fiul artistului, de dr. Gaetano Mongelli, profesor de Istoria Artei la Universitatea din Bari (Italia) şi de Ruxandra Dreptu.

Expoziția este deschisă până pe 26 iulie 2018.