Locul de desfășurare: Palatul Brukenthal, Cabinetul de stampe și desene
Durata: 26.04 – 1.07.2018
Vernisaj: Joi, 26 aprilie, orele 13:00
Curatori: dr. Alexandru Sonoc, dr. Laura Coltofean

Text oferit de curatorii expoziției:

Colecția Muzeului Național Brukenthal cuprinde diferite categorii de lucrări de artă referitoare la Primul Război Mondial (tablouri, grafică și sculptură), datorate mai ales unor artiști transilvăneni (Sava Albescu, Margarete Depner, Hans Eder, Ernst Graeser, Ludwig Hesshaimer, Aurel Popp, Walter Rudolf Widmann, Karl Ziegler) sau originari din alte regiuni ale Imperiului Austro-Ungar (Hans Mauer, Albin Egger-Lienz, Végh Jenő). Nu există lucrări ale unor artiști din afara acestui spațiu cultural și geopolitic. Lucrările lui Sava Albescu, român transilvănean voluntar în armata română, sunt singurele datorate unui artist dintr-o armată a Antantei. Exceptând lucrările Margaretei Depner (implicată în organizarea voluntariatului pentru bucătăria spitalului militar din Sibiu), ele provin de la combatanți, dintre care doar despre patru se cunoaște că au reușit să dobândească mult râvnitul statut oficial de artist de război, atașat unei unități militare (Sava Albescu, Albin Egger-Lienz și Hans Mauer) sau comandamentului presei de front (Ludwig Hesshaimer). Alți doi artiști (Walter Rudolf Widmann și Aurel Popp) au trecut și prin experiența prizonieratului în Rusia.
Abordarea durelor realități cotidiene ale frontului, în special a tot mai evidentei industrializări a distrugerii și a morții, variază de la aceea a unei arte oficiale atât de realiste, încât pare aproape complet lipsită (în pofida unor titluri mobilizatoare) de obișnuitele exagerări patriotarde ale propagandei, până la abordări cu un puternic caracter personal a aspectelor celor mai sordide, în general trecute sub tăcere în arta oficială și, mai ales, la virulentul manifest antirăzboinic alegoric, de inspirație expresionistă. Din punct de vedere tematic, marea majoritate a lucrărilor din colecția muzelui (și, totodată, cele mai valoroase din punct de vedere artistic) nu oglindesc discursul oficial al vremii sau frecventa sa percepție patriotardă și festivistă de mai târziu, ci constituie expresia angoaselor, a traumelor psihice pricinuite de implicarea personală a artiștilor în conflictul mondial. Datorită riscului presupus în timpul războiului de lucrările cu caracter de manifest antirăzboinic, acestea datează abia din primii ani de după război și dobândesc, astfel, o semnificație cathartică. Este vorba, în special (și într-un ciudat contrast cu evoluția ulterioară a artistului), de albumul lui Ludwig Hesshaimer („Der Weltkrieg. Ein Totentanz”, Wien/Leipzig, 1921), care resemnifică în acest context motivul dansului macabru, specific percepției tradiționale a războiului în conștiința populară săsească, dar și în folclorul muzical militar german din acea vreme, în special celui care circula printre trupele din Flandra. Acumulat practic după 1918, acest fond de lucrări de artă respinge eroizarea morții, falsitatea festivistă a discursului oficial despre Marele Război și aduce în atenție, ca pe un memento, suferința umană provocată de urmărirea implacabilă, adesea chiar irațională, a obiectivelor politico-militare a statelor implicate, într-o deșartă nădejde a unei noi ordini, a unei păci considerate durabile doar prin presupusul refuz colectiv al posibilității repetării acestor orori.