Dalina Bădescu s-a născut în 1990, la Craiova. În prezent trăiește, lucrează și creează în București.

 https://www.modernism.ro/2016/11/03/dalina-badescu-artist-vizual-tineri-si-neinfricati/

 

Artista a răspuns unui set de întrebări adresate de Modernism.ro

Ce îți ocupă cel mai mult timp în momentul de față?

În continuare visul, fie că este vorba de cel nocturn, fie de cel diurn. În această etapă a cercetărilor mele asupra vizualului, încerc să îmi explorez și să-mi dezvolt instinctul, acel mecanism al subconștientului care poate rezolva o problemă plastică mult mai eficient decât o abordare academică, școlărească. După ce am învățat regulile și rețetele construcției plastice, încerc să mă desprind de ele, să le trec în fundal și să inventez imagini libere, la prima vedere lipsite de istorie. În paralel cu munca de atelier am un proiect de fotografie, prin care explorez exact tipul acesta de imagine, neclasabilă în nici un curent al istoriei artelelor, fară autor și fără nici un viitor înafara celui pe care îl dobândește prin selecția mea. Fie că sunt expresivități involuntare ale zidurilor, rezultate prin degradarea acestora, fie efemerități de umbră și lumină, pete de culoare întâmplătoare, sau forme cu potențial de ready-made, toate mă interesează prin demonstrația pe care o aduc mecanismelor de construcție a imaginii plastice. Acesta se cheama “Artă Gratis” si deocamdată este doar o pagină de Facebook.

Ce rol are locul în care lucrezi?

Uneori este esențial, fiind chiar el subiectul interesului meu, atunci când vine vorba de fotografie, alteori este insignifiant. Șevaletul sau colile de hârtie mi le plimb prin toată casa, atelierul fiind mai mult un spațiu de depozitare, o convenție pur administrativă în economia locuinței mele.

Unde ai vrea să expui în viitor?

Locul nu este așa de important. Fie că este un muzeu, fie că este o galerie semi-obscură, am văzut că oamenii vin pentru artist, pentru lucrări, nu pentru spațiu. Harta culturală s-a democratizat, s-a eliberat de constrângerile instituționale și de ceva timp a început să se mute on-line. Totuși, ca fantezie și ca provocare, mi-ar placea o sală barocă, tip Versailles sau etajul II de la Muzeul de Artă din Timișoara.

Cu cine ai vrea să expui?

Nu m-am gândit efectiv la nume, ci la tipurile de colaborare pe care mi le doresc. Primul ar fi cu un artist care să aibă un interes similar cu al meu, așa cum a fost în cazul expoziției Pământul de Sus/Hărți imaginare, unde atât eu, cât și Lucian Muntean am avut ca interes imaginea aeriană, a vol d`oisseau (adaptat timpurilor- avion sau satelit). Cel de-l doilea ar fi o asociere cu un artist cu preocupări de natură academistă, clasică, cu care aș putea dezvolta un dialog între forme diverse ale imaginii, provenite din timpi diferiți, dar care să nu se contrazică, ci să se completeze, să se susțină și să demonstreze că indiferent de imaginea de la suprafața pânzei, arta este unică și esența ei nu s-a schimbat.

Cu ce îți stimulezi creativitatea?
Cu vizite prin atelierele altor artiști, prin muzee, galerii, cu talciocuri și piețe improvizate.

Există o relație între arta ta și resurse financiare?

Da, bineînțeles. Arta mea consumă cu foarte mare aplomb resursele mele financiare, dar acestea sunt mai mult decât fericite să se ducă în direcția respectivă.

Ce păstrezi din ce creezi? Care sunt criteriile de selecție?

O parte din ce creez își găsește locul prin diverse colecții, criteriile de selecție aparținând exlusiv celor care cumpără lucrările. Chiar dacă am avut la un moment dat impresia că am deslușit mecanismul după care aleg, mi-am dat seama că sunt departe de acel ceas, rămânând de multe ori o enigma pentru mine modul în care se decid asupra unei lucrări sau alteia. În rest, păstrez o lucrare atâta timp cât reușește să mă convingă să nu o recalific într-o nouă formă.

Care sunt cele trei cuvinte, care te caracterizează cel mai bine?

Corectă, critică, deschisă.

Cea mai placută descoperire?

Dacă ar fi vorba despre o descoperire care ține de viață, atunci e complicat, nu ajunge spațiul, dar dacă vorbim de una culturală, intelectuală, atunci este faptul că limbajele artistice, vizuale, literare, sunt cele mai profunde instrumente de cercetare și de înțelegere a vieții. Și că le pot folosi.

Care este cea mai de preț posesiune a ta?

Aș fi fost tentată să zic arta mea, dar acesta nu este o posesiune, este un dar, o parte din existența mea, așa că mă voi opri la libertatea mea.

Care este cea mai mare extravaganță a ta?

Nu știu dacă este cea mai mare, dar cu siguranță este o extravaganță, sau cel puțin a ajuns așa, și anume faptul că refuz formele disolutive ale contemporaneității, de la manifestările agresive ale corectitudinii politice până la arta care distruge cultura și dialogul, de la Hirst sau Koonz până la toți artiștii vizuali mărunți care iși dau jos pantalonii în stradă în numele artei.

Cea mai frumoasă amintire?
Am amintiri frumoase din toate etapele vieții mele de până acum, iar oricare din ele are potențialul ca într-un anumit context să devină cea mai frumoasă.
Una dintre ele este momentul în care mi-am văzut primul ciclu de lucrări, EKG într-o organizare perfectă, la centrul Apostu pentru Artă Contemporană, într-un spațiu parcă special amenajat pentru el, însoțit de acordurile Ansamblului Archaeus, condus de Liviu Dănceanu care se armonizau până la contopire cu imaginile mele.

fotografii din arhiva artistei Dalina Bădescu