• Când și cum ți-ai dat seama că vrei să fii actriță?

De când eram mică. Sunt dintr-o familie de lăutari – bunicul meu era angajat să cânte la toate evenimentele din sat: nunți, botezuri, înmormântări, iar pe mine mă fascina această zonă de „spectaculos” în care intra el atunci când performa. Simțeam că e special ceea ce făcea, aproape că era o altă persoană atunci când cânta pentru public. Nu mai era doar un om, doar bunicul meu, ci avea ceva în plus. Această „transformare”, „preschimbare” mă atrăgea, voiam să știu cum e să fii tu și altcineva în același timp. Să mă „preschimb” în altcineva era jocul meu preferat. Mai târziu am aflat că se numește actorie.

  • Ce stereotipuri ai avut de înfruntat pe parcursul carierei tale?

Atunci când pielea ta nu e deschisă la culoare, deci nu corespunde tipologiei căutate, îți asumi public o identitate romă, rămâi identificat(ă) doar cu această etichetă și toate rolurile care se oferă sunt în zona asta. Eu tot timpul, chiar și în cazul aparițiilor în reclame, primesc numai oferte pentru India, Emirate: nu am fost invitată niciodată pentru producția unei reclame difuzate în România, de exemplu. Practic, Giuvlipen a apărut ca răspuns la nevoia de a scăpa de rolurile tip etichetă pe care le primeam.

  • În 2014, împreună cu Zita Moldovan și Mihai Lukacs ai fondat compania de teatru Giuvlipen. Cum a apărut această companie de teatru? Povestește-ne puțin despre activitatea Giuvlipen.

Giuvlipen este o trupă de teatru rom feminist, formată în 2014 din actrițe rome profesioniste. Giuvlipen a apărut din nevoia de a oferi o alternativă modului în care romii sunt potretizați în media, în artă și în discursul public general. Giuvlipen face teatru rom contemporan și vorbește despre teme serioase, precum rasismul sau inegalitatea de gen prin (de obicei) mecanisme comice. Facem multă critică prin comedie și în general evităm „să dăm lecții”. Scopul nostru este să obținem fondarea unui teatru rom finanțat de stat.

  • Piesele companiei de teatru Giuvlipen își propun să schimbe modul de a gândi și stereotipurile populației despre femeile rome, modul de a gândi a bărbaților romi despre rolurile tradiționale ale femeilor rome și modul de a gândi a femeilor rome despre ele. Teatrul devine o modalitate de deconstruire a unor stereotipuri. În acest context cât de important este mesajul transmis și cât de importantă este forma artistică?

Mesajul e foarte important, dar forma artistică prin care îl redai e esențială. Dacă ai un mesaj pe care vrei să-l transmiți la câți mai mulți oameni, atunci e necesar să găsești și cea mai bună poveste prin care să îl redai. Am învățat că pentru oameni e foarte importantă forma artistică și înțeleg, sau empatizează mai mult dacă le livrezi un mesaj printr-un produs de calitate.

  • Sunteți o trupă de teatru independentă. Unde jucați piesele? Ce sprijin primiți din partea instituțiilor publice? Care este legătura cu alte organizații și instituții care promovează cultura romă?

Jucăm spectacolele noastre în spații independente de teatru sau la teatre minoritare de stat din țară. Anul acesta a fost prima dată când am reușit să obținem o finanțare de la Administrația Fondului Cultural Național pentru proiectul „Teatrul rom nu e nomad!”. Acest proiect face lobby pentru înființarea unui teatru pentru minoritatea romă din România, prezentând spectacolele noastre în mai multe orașe.

Există o singură instituție de cultură romă în România, Centrul Național de Cultură Romă, finanțată de Secretariatul General al Guvernului pentru a promova cultura romă. Legătura noastră cu această instituție este una inexistentă pentru că e condusă de persoane rome conservatoare care din păcate nu au nicio pregătire pe partea de cultură și artă și nu înțeleg nimic despre teatrul contemporan. Deși am dorit să colaborăm cu această instituție, ei ne-au impus condiția de a ne cenzura replici din scenariile spectacolelor noastre pentru ca acestea să fie sprijinită. Cenzura e interzisă într-un stat democratic ca România, dar pare că această informație nu a ajuns și la conducerea acestui centru.

  • În cazul altor minorități naționale există teatre de stat, finanțate de autoritățile publice. Voi ați făcut demersuri pentru înființarea unui Teatru Rom. În ce stadiu sunt acestea acum?

În România există 12 teatre minoritare: 9 maghiare, 2 germane și unul evreiesc. Deși minoritatea romă e a doua cea mai numeroasă, nu deține niciun teatru. Prin turneul „Teatrul rom nu e nomad! ” vrem să intrăm în contact și cu alte publicuri care să conștientizeze nevoia de a avea și un teatrul rom de stat în România. Cred că trebuie să fim cât mai prezenți în spațiul public ca să creștem vizibilitatea proiectelor noastre.

Sperăm mult ca în următorii ani acest teatru chiar să fie înființat.

  • Ce proiecte ai în prezent?

Lucrez la Giuvlipen și la teatrele Maxim Gorki și Heimathafen Neukolln din Berlin. Luna aceasta mă pregătesc să filmez cu o regizoare din Germania iar apoi împreună cu colega mea, Zita Moldovan, o să reîncep atelierele de teatru forum cu femeile din comunitățile rome. Între timp mai mergem pe la niște festivaluri de teatru; o să fie o perioadă încărcată până la sfârșitul anului, ceea ne bucură mult.

  • Lucrezi într-un mediu divers din punct de vedere cultural. Cum vezi rolul diversității culturale în dezvoltarea comunităților?

Indispensabil. Nu putem dezvolta comunități și drepturi egale pentru acestea până nu o să acceptăm diversitatea culturală care le definește.

 Biblioteca Vie a Diversității este organizată de Asociația Mișcarea pentru Acțiune și Inițiativă Europeană, susținută de Modernism.ro și prezentată în cadrul Forumului Diversității Culturale, ediția II, între 3 și 5 noiembrie 2017, la ARCUB Gabroveni București.